Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a analizat conformitatea investițiilor propuse de 113 companii
Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a examinat solicitările de aprobare prealabilă a unor investiții strategice și a avizat pozitiv investițiile propuse de 14 companii, negativ - pentru 16 companii și a trimis notificări repetate către 68 de companii.
În legătură cu solicitarea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța, România (CNAMP), care intenționează să investească peste 24 de milioane de euro în dezvoltarea infrastructurii Portului Internațional Liber Giurgiulești, gestionat, în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Consiliul a examinat și a aprobat solicitarea.
Cererea privind obținerea aprobării prealabile a investițiilor prevede achiziționarea a 100% din capitalul social al ÎCS „Danube Logistics” SRL, o companie privată deținută în proporție de 100% de către BERD - investitorul general și operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești.
Planul de investiții propus vizează dezvoltarea unui terminal cu rampe, amenajarea unui terminal pentru containere, modernizarea căii ferate, extinderea spațiilor de depozitare, digitalizarea activităților din port și implementarea de soluții pentru eficiență energetică și tranziție verde.
Suplimentar, Consiliul a avizat pozitiv investițiile propuse de 13 companii care activează în domeniile comunicațiilor electronice, energiei, telecomunicațiilor și agriculturii. Pentru alte 12 companii, Consiliul a solicitat informații suplimentare, necesare finalizării procesului de analiză.
Pe de alta parte, pentru 16 companii Consiliul a refuzat acordarea aprobării prealabile pentru investiții, din motive ce țin de riscuri la adresa securității economice a statului sau din cauza neconformării acestora cu solicitările de a furniza informații adiționale.
Consiliul a mai decis transmiterea unor notificări repetate către 68 de companii care nu au răspuns solicitărilor anterioare privind prezentarea informațiilor necesare. Alte 3 au primit un termen extins, în vederea completării dosarelor cu informațiile solicitate. În cazul a 5 companii, deciziile au fost amânate pentru o analiză suplimentară.
Guvernul simplifică regulile pentru afaceri și reduce costurile administrative
Guvernul a aprobat lista laureaților Premiului Național pentru anul 2026
Protecție sporită împotriva fraudelor cu carduri bancare și alte mijloace de plată fără numerar
Premierii Vasile Tofan și Luca Niculescu au vizitat Stația Electrică Chișinău
Guvernul lansează o nouă rundă de consultări publice privind pachetul legislativ pentru reforma administrației publice locale
Igor Grosu, la întrevederea cu Prim-ministrul României: „Avem nevoie de mai multe poduri peste Prut și mai puține frontiere între noi”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său Român, Luca Niculescu: „Ne leagă viitorul pe care vrem să-l construim împreună”
Discursul Premierului Vasile Tofan, la conferința de presă comună cu omologul român, Luca Niculescu
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu secretara de stat pentru afaceri europene a Croației, Andreja Metelko-Zgombić
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Slovaciei, Pavol Ivan
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în dialog cu ministrul afacerilor externe al României, Dan Neculăescu
Premierul Vasile Tofan a încurajat antreprenorii ucraineni să investească în Republica Moldova
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy: „Ne dorim același lucru - pace, dezvoltare și un viitor sigur și prosper pentru cetățenii noștri”
Premierul Vasile Tofan, după întrevederea cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi: „În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova”
The Economist: Pierderile armatei ruse în războiul din Ucraina ar putea ajunge la 2,1 milioane de militari
Forțele de ordine au fost mobilizate în Franța și Germania. Zeci de mii de tineri sunt așteptați să iasă în stradă
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Obligații vamale suplimentare de peste 2,4 milioane de lei, depistate în urma controalelor
Din 1 noiembrie, șoferii sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor și pe timp de zi
Criză politică în Polonia, după ce a fost demis preşedintele Curţii Constituţionale
Iarmaroace și târguri cu produse autohtone, organizate în weekend în mai multe sectoare ale capitalei
Accident grav la Ștefan Vodă. Un bărbat și fiul său au decedat la fața locului
Ploi slabe și ceață în zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +15°C
CNAS a efectuat finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna noiembrie
FOTO // Un laborator de analiză digitală și investigații OSINT, inaugurat la Academia „Ștefan cel Mare”. Angajații MAI vor beneficia de instruire practică în domeniul infracțiunilor digitale
Agenția de Guvernare Electronică a activat actualizarea obligatorie a aplicației EVO
Bunurile confiscate din infracțiuni vor fi folosite în beneficiul oamenilor. Comisia pentru gestionarea proprietăților și-a început activitatea
VIDEO // Instituțiile statului vor accelera măsurile de consolidare a securității cibernetice. Premierul Vasile Tofan: „Obiectivul principal este reconstruirea încrederii cetățenilor în statul digital”
VIDEO // Deduceri fiscale de până la 20 000 de lei pentru studiile copiilor și formarea profesională. Ministra Victoria Belous explică cum puteți beneficia de facilitate
Acces limitat la serviciul „e-Traversare”. Platforma este disponibilă doar pentru deținătorii de semnătură electronică