
La Președinție a fost inaugurată o expoziție dedicată aniversării a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate
Cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate, la Președinție, a fost inaugurată o expoziție fotografică care reconstituie acele zile pline de speranță – cu oameni care au avut curajul să creadă într-un viitor mai bun.
Menționăm că, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, invită cetățenii la Marșul Suveranității, care va avea loc luni, 23 iunie 2025, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate. Doritorii de a participa la eveniment sunt așteptați la ora 19:00, la monumentul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici, de pe strada Alexei Mateevici din orașul Chișinău.
„Vă invit la Marșul Suveranității, pentru a celebra curajul înaintașilor noștri și aspirația noastră comună de a trăi liber și demn în Moldova”, a declarat Președinta Maia Sandu.
Șefa statului, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de comemorare a victimelor deportărilor staliniste
Președinta Maia Sandu a discutat cu Prim-ministrul Greciei despre aprofundarea relațiilor bilaterale
Premierul Dorin Recean a discutat cu omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis: „Parteneriatele pe care le construim îmbunătățesc calitatea vieții moldovenilor de acasă și a celor de peste hotare”
Mesajul Președintei Maia Sandu de la conferința comună cu Premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis
Președinta Maia Sandu a participat la Summitul Ucraina-Europa de Sud-Est, găzduit de Volodymyr Zelenskyy, la Odesa
Întâlnire trilaterală la Odesa: Președinții Republicii Moldova, Ucrainei și României au discutat despre interconectare regională și reziliență
Mesajul integral al Președintei Maia Sandu la Summitul Ucraina - Europa de Sud-Est
Președinta Maia Sandu invită cetățenii la Marșul Suveranității
Autoritățile Republicii Moldova condamnă desfășurarea ilegală a activităților militare în Zona de Securitate
CEC a anunțat data din care vor putea fi depuse actele de înregistrare a blocurilor electorale
La Președinție a fost inaugurată o expoziție dedicată aniversării a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate
Nicuşor Dan cheamă partidele la consultări, joi, la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea premierului
Politicile de mediu în beneficiul cetățenilor, discutate la Parlament. Igor Grosu: „Este nevoie să recuperăm ceea ce nu s-a făcut la timp”
Consulatele R. Moldova la Chicago și Sacramento și-au început activitatea. Harta circumscripțiilor consulare
Consiliul de administrație al Moldovagaz are o nouă componență
Premierul Dorin Recean a vizitat plantațiile familiei Mihov, din satul Burlacu, raionul Cahul, care crește cele mai mari exemplare de struguri de masă din țară
Raionul Cahul - pol de creativitate și digitalizare. Premierul Dorin Recean, la inaugurarea noului sediu al Centrului Inotek: „Tinerii vor avea acasă un loc bun pentru dezvoltare profesională”
Noul sediu al Centrului de inovare și excelență tehnologică, inaugurat la Cahul
Droguri de 2 milioane lei, ascunse în conserve și jucării. Un ucrainean a fost condamnat la 14 ani de închisoare
R. Moldova urcă în topul mondial privind egalitatea de gen. Președinta Maia Sandu: „Un rezultat care reflectă progresele noastre”
O expoziție dedicată aniversării a 35-a de la adoptarea Declarației de Suveranitate, inaugurată la Președinție
Guvernul răspunde criticilor: Ajutorul de 1000 de lei pentru elevi nu e o măsură de campanie, e o investiție în viitor
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut întrevederi de rămas-bun cu trei ambasadori care își încheie mandatele în Republica Moldova
ANSA verifică taberele de vară pentru copii: 5 instituţii vor fi redeschise după înlăturarea neregulilor
Un concert în memoria compozitorului Eugen Doga va fi organizat la Palatul Național și va fi urmat de un turneu național