Președinții parlamentelor din Statele Baltice vor efectua o vizită oficială în Republica Moldova
Președinții parlamentelor din Statele Baltice vor efectua o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 2–4 februarie 2026. Președintele Riigikogu al Republicii Estonia, Lauri Hussar, președinta Saeimei Republicii Letonia, Daiga Mieriņa, și președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas, se vor afla în țara noastră la invitația Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.
Luni, 2 februarie, cei trei oficiali vor fi întâmpinați la Parlament de șeful legislativului, Igor Grosu. După întrevedere, va avea loc o conferință de presă comună, susținută de președinții legislativelor din Republica Moldova, Estonia, Letonia și Lituania. Declarațiile de presă sunt programate pentru ora 17:15.
Marți, 3 februarie, începând cu ora 10:30, președinții parlamentelor din Estonia, Letonia și Lituania vor susține discursuri în cadrul unei ședințe solemne a Parlamentului, care va inaugura sesiunea de primăvară. De asemenea, agenda include întrevederi cu președinții fracțiunilor parlamentare.
Programul vizitei oficiale mai cuprinde întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministrul Alexandru Munteanu, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, și viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri.
Totodată, președinții parlamentelor din Estonia, Letonia și Lituania vor efectua o vizită la Călărași, împreună cu președintele Parlamentului Republicii Moldova. Oficialii se vor întâlni cu reprezentanți ai autorităților publice locale, ai mediului de afaceri și cu cetățeni. De asemenea, ei vor vizita Incubatorul de Afaceri din Călărași, proiect susținut de Uniunea Europeană.
Vizita oficială a președinților parlamentelor din Statele Baltice se înscrie în eforturile de consolidare a dialogului parlamentar dintre Republica Moldova și Statele Baltice, precum și de reafirmare a susținerii parcursului european al țării noastre.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut întrevederi la București cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Administrației Prezidențiale a României
Cancelaria de Stat a obținut certificatul de utilizator CAF, consolidând angajamentul pentru excelență în managementul organizațional
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, distins cu „Ordinul Republicii”
Discursul președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu importatorii de produse petroliere: „Prioritatea noastră este menținerea aprovizionării stabile cu combustibil pentru cetățeni, economie și serviciile esențiale ale statului”
Dosarul transnistrean discutat cu cercetători din Statele Unite ale Americii
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea este un proces complicat, de durată, cu multe necunoscute”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Prezența trupelor rusești în stânga Nistrului reprezintă un impediment major în procesul de reglementare transnistreană”
Președinta Republicii Moldova va efectua o vizită oficială în Republica Lituania
Guvernare Deschisă // Cancelaria de Stat lansează un sondaj pentru stabilirea priorităților 2026-2028
Sănătatea, în centrul vizitei efectuate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în sudul țării
Guvernul propune simplificarea procedurii de amalgamare voluntară
Un grup de deputate din Parlamentul Republicii Moldova au participat la o sesiune dedicată comunicării politice eficiente și tehnicilor de negociere, desfășurată la Parlamentul European
Ministrul Mediului din România, Diana Buzoianu, la campania de împădurire de la Sculeni: „Pădurile sunt o comoară fără frontiere, iar împreună trebuie să le protejăm și să le creștem”
Trafic intens la Sculeni: autoritățile recomandă rute alternative
„Media pentru Mediu”, ghid pentru jurnaliștii care abordează teme de mediu, lansat la EcoContact
Investiție de aproape 22 de milioane de lei pentru modernizarea accesului către Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”
O dronă de tip Shahed a survolat localitatea Troițcoe din raionul Cimișlia. MAE: „Asemenea incidente constituie încălcarea suveranității și integrității”
Ministerul Mediului anunță că alimentarea cu apă va fi sistată temporar în mai multe raioane din nordul țării
FOTO, VIDEO // Start pentru campania de împădurire „Primăvara 2026” la Sculeni: autoritățile din Moldova și România plantează un „pod verde” peste Prut
România suplimentează sprijinul pentru gestionarea poluării fluviului Nistru: 4.000 kg de material absorbant și 800 m baraj au ajuns în Republica Moldova
MEC: 134 de elevi concurează la Olimpiada Republicană la Chimie
AND: Plombări și reparații pe 13 drumuri naționale și regionale ale țării
Secretariatul Parlamentului a prezentat bilanțul activității pentru anul 2025
Călători, atenție! Trafic intens la Sculeni: timpi de așteptare mari pentru ieșirea din Moldova
O dronă de tip Shahed a survolat spațiul Republicii Moldova
Trafic blocat pe bulevardul Dacia în weekend din cauza lucrărilor de asfaltare: troleibuze și autobuze redirecționate
Ucraina//Cel puțin patru morți într-un atac rusesc „masiv” asupra regiunii Kiev
VIDEO// Acte false cu însemnele Moldovei, României și Italiei: o schemă ilegală, destructurată de Poliția de Frontieră