ro

 

Societate
17 Martie, 2026 / 21:47
/ Acum 1 oră

VIDEO // Eforturile echipelor din Republica Moldova și România de a capta poluantul răspândit pe Nistru. Expertul Constantin Melian: „Este o intervenție complexă”

Echipele de experți din Republica Moldova și România acționează continuu pentru a capta substanța petrolieră din râul Nistru și a evita răspândirea acesteia, astfel încât apa să devină sigură pentru consum. Constantin Melian, expert de la Apele Române Prut-Bârlad, a explicat în detaliu intervențiile din teren, subliniind că acestea sunt destul de complexe. El a dat asigurări că unda de poluare este ținută sub control, iar responsabilii monitorizează situația și intervin punctual acolo unde este cazul, transmite MOLDPRES.

Constantin Melian a menționat că au fost montate baraje absorbante simple, duble sau chiar triple în patru locații. Totodată, au fost izolate anumite stații de captare a apei pentru a putea asigura alimentarea cu apă a populației în condiții optime, fără să fie afectată de pânza de poluare.

„Mă aflu în Republica Moldova de patru zile pentru acțiuni de combatere a poluării accidentale produsă pe râul Nistru. Mă aflu împreună cu un echipaj de 15 persoane. Am montat baraje absorbante în patru locații, baraje duble, simple și chiar triple. Am izolat anumite stații de captare a apei pentru a putea asigura alimentarea cu apă a populației în condiții optime, fără să fie afectată de pânza de poluare”, a spus expertul.

El a afirmat că barajele absorbante instalate au rolul de a bloca pelicula de hidrocarburi. Expertul a adăugat că deocamdată nu se cunoaște exact ce fel de substanță se află pe suprafața apei.

Constantin Melian a opinat că intervenția pe cursul de apă Nistru este complexă, datorită faptului că râul are secțiuni destul de late, cu un debit de aproximativ 100-150, sau chiar și 200 de metri cubi pe secundă, o viteză a apei destul de mare, ceea ce determină dificultatea lucrărilor.

Echipele din teren monitorizează și intervin atât în amonte de barajul Dubăsari, până la intrarea în Republica Moldova a cursului de apă Nistru, cât și în aval. Totodată, Constantin Melian a dat asigurări că în prezent, în aval de lacul Dubăsari, nu există sursă de poluare.

„Am instalat două rânduri de baraje, atât la stația de captare, cât și în amonte de stația de captare, cam cu 2-3 km, pentru prevenție. În fața barajelor, în amonte 500-700 m, aruncăm material absorbant. Acesta are rolul de a strânge pelicula de pe suprafața apei, după care este colectată în recipiente și distrusă într-un mediu controlat”, a spus el.

Potrivit expertului, unda de poluare este ținută sub control, iar responsabilii monitorizează situația și intervin punctual acolo unde este cazul.

„O să avem sub supraveghere chiar montarea suplimentară a mai multor baraje cu pânză hesiană, cu lavete și cu capcane de petrol. Ca și concluzie, poluarea accidentală la momentul respectiv este ținută sub control, este o muncă asiduă, este o muncă destul de grea, dar împreună cu colegii din Republica Moldova, cu toate instituțiile statului, acționăm și monitorizăm ca apa de pe cursul de apă Nistru să fie cât mai curată și depoluată”, a accentual Constantin Melian.

Râul Nistru a fost afectat de o contaminare cu substanță petrolieră ca urmare a atacului asupra unei hidrocentrale din Ucraina de către forțele ruse, la data de 7 martie. Poluantul a fost deversat în cursul apei și a început să se deplaseze spre teritoriul Republicii Moldova, punând în pericol ecosistemele acvatice și sursele de apă pentru comunitățile riverane.

Autoritățile au reacționat imediat, mobilizând echipe de intervenție și implementând măsuri complexe pentru limitarea și monitorizarea poluării. Printre aceste măsuri s-au numărat instalarea de filtre și bariere pentru captarea substanțelor petroliere, monitorizarea continuă a calității apei și coordonarea cu autoritățile locale și serviciile de urgență pentru prevenirea extinderii contaminării.

În aceste condiții, alimentarea cu apă în mai multe raioane din nordul țării a fost sistată.


 
Ultimele Știri
/ Acum 12 ore

Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța în ultima săptămână

/ Acum 12 ore

Clarificările Inspectoratului pentru Protecția Mediului: de ce a devenit verde apa râului Bâc?

/ Acum 12 ore

Incendiu la un depozit din Chișinău, localizat de pompieri. Un bărbat a suferit arsuri

/ Acum 12 ore

Numărul operațiilor de protezare a crescut în 2025. Peste 7.200 de intervenții, finanțate din fondurile CNAM

/ Acum 12 ore

Angajat al ASP din Bălți, trimis în judecată pentru trafic de influență și corupere pasivă

/ Acum 12 ore

ANSA a nimicit un lot de ardei contaminat: peste 9 tone de marfă, declarate toxice

/ Acum 13 ore

Dronă necunoscută, observată în apropierea frontierei moldo-ucrainene în raionul Ștefan Vodă

/ Acum 14 ore

Agenda evenimentelor, marți, 17 martie

/ Acum 1 zi

FOTO // Intervenție masivă pe râul Nistru: al treilea pachet de asistență din partea României pentru combaterea poluării

/ Acum 1 zi

VIDEO // Ghidul consumatorului pentru achiziționarea peștelui: recomandările ANSA pentru evitarea riscurilor de sănătate

/ Acum 1 zi

Cer variabil și temperaturi de până la 17 grade, anunţate pentru marţi, 17 martie

/ Acum 1 zi

Revitalizarea centrului istoric Kizil din Ștefan Vodă, aproape de final: lucrările au ajuns la un stadiu de execuție de peste 90%

/ Acum 1 zi

FOTO // Armata Națională distribuie apă la Bălți, iar autoritățile activează surse alternative după suspendarea captării din Nistru

/ Acum 1 zi

FOTO // Investiție de 29 milioane de lei pentru transformarea orașului Râșcani: lucrări majore de infrastructură și un parc urban nou