ro

 

Oficial
15 Noiembrie, 2026 / 00:05
/ 24 Martie, 2022

Reprezentanții politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană s-au întâlnit la Tiraspol

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 24 mar. /MOLDPRES/. La sediul Misiunii OSCE din or. Tiraspol a avut loc astăzi o nouă întrevedere de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului, Oleg Serebrian, şi a Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, la care au participat exponenți ai participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare. 

În cadrul dialogului Chișinăul a reabordat problema fermierilor din raionul Dubăsari, cu îndemnul de a fi întreprinse toate eforturile posibile în vederea rezolvării dificultăților pe care le întâmpină, oferirii accesului neîngrădit la terenuri, inclusiv în perioada desfășurării lucrărilor sezoniere și a lucrării loturilor de pământ, precum și a asigurării implementării necondiționate și fără termene-limită a Deciziei protocolare din 25 noiembrie 2017. 

Temei liberei circulații i-a fost acordată o atenție distinctă, fiind enunțată interconectivitatea acesteia cu o mare parte din problemele cu care se confruntă cetățenii în procesul deplasării în localitățile din regiunea transnistreană, necesitatea eliminării barierelor existente și a asigurării deplasării nestingherite a tuturor categoriilor de persoane, așa după cum are loc în deplasarea fără obstacole pe malul drept al Nistrului și prin punctele de trecere a frontierei de stat. 

A fost reiterat subiectul școlilor cu predare în limba română și indispensabilitatea asigurării desfășurării procesului educațional conform exigențelor în vigoare, cu dotarea acestora cu sedii adecvate și aprovizionarea cu facilitățile necesare, fiind exemplificat cazul Liceului Teoretic ,,Lucian Blaga” din or. Tiraspol care nu dispune de sală pentru activități sportive, sală de festivități și de o cantină proprie. 

S-au discutat măsurile de suport acordate pe ambele maluri ale Nistrului în vederea acomodării temporare în centrele de plasament și în locațiile private a refugiaților din Ucraina, fiind exprimat din partea Tiraspolului interesul de a beneficia de forme de asistență umanitară oferite în acest sens Republicii Moldova de către donatorii internaționali. 

Reprezentantul politic de la Tiraspol a accentuat tema importurilor diferitelor categorii de mărfuri efectuate de către agenții economici din regiune și care urmare a suspendării activității punctelor de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene asigură introducerea loturilor respective prin punctele vamale ale Republicii Moldova, fiind reiterat de către Chișinău că impedimente în proces nu se urmăresc, autorizarea și vămuirea având loc în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare, regiunea fiind aprovizionată cu produse alimentare, medicamente și alte mărfuri de uz necesar. 

Negociatorii principali au agreat ca în perioada apropiată să fie relansată activitatea mai multor grupuri de lucru sectoriale (pe probleme economice, transport auto, ocrotirea sănătății, pe probleme bancare etc.) în vederea discutării la nivel de specialiști a problemelor de actualitate, Chișinăul lansând propunerea instituirii unor noi formate de dialog tehnic, cum ar fi crearea grupurilor de lucru în domeniul turismului și patrimoniului cultural.

Foto: Biroul politici de reintegrare


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan la Conferința ONU privind schimbările climatice (COP31) 

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la Conferința ONU privind schimbările climatice

/ Acum 3 zile

Cooperarea Republicii Moldova cu BERD, discutată de Premierul Vasile Tofan și Președinta instituției financiare, Odile Renaud-Basso

/ Acum 3 zile

Sala Bibliotecii Parlamentului va purta numele lui Vasile Stroescu

/ Acum 3 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu participă la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale

/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan va efectua o vizită de lucru în Turcia

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană Marta Kos au participat la evenimentul dedicat celor 15 ani de activitate a Asociației Businessului European

/ Acum 5 zile

Lilia Dabija, la Conferința anuală privind extinderea UE: „Scopul reformei administrației publice locale este ca serviciile publice de calitate să ajungă la fiecare cetățean”

/ Acum 5 zile

Progresele Republicii Moldova și prioritățile de pe agenda europeană, discutate de Premierul Vasile Tofan și Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos

/ Acum 5 zile

President Maia Sandu’s Address at the Connectivity Platform Meeting

/ Acum 5 zile

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, anunță un sprijin suplimentar de 30 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinat atenuării costurilor la energie

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la reuniunea Connectivity Platform: „Împreună și conectați, chiar și cei mici sunt mai în siguranță”