Vicepremierul Nicu Popescu a discutat la MAEIE cu delegația Ministerului francez al Forțelor Armate
Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a primit la MAEIE delegația Ministerului francez al Forțelor Armate condusă de Guillaume Ollagnier, șeful departamentului pentru relații internaționale și strategie. La întâlnire a participat și ambasadorul Franței în Republica Moldova, Paul Graham, a relatat pentru MOLDPRES Biroul de presă al MAEIE.
Șeful diplomației moldovenești a salutat vizita delegației în Republica Moldova și a subliniat importanța acesteia în contextul obiectivului de consolidare a capacităților de apărare și securitate al țării noastre.
„Vizita este rezultatul concret al înțelegerilor noastre de la Paris în cadrul întrevederii comune cu ministrul Anatolie Nosatîi și ministrul Forțelor Armate al Franței, Sébastien Lecornu, și care vizează atât aprofundarea, cât și extinderea relațiilor moldo-franceze.
În cadrul întrevederii, am vorbit și despre procesul de reformă a armatei moldovenești și noi domenii de cooperare în sectorul apărării”, a declarat ministrul de externe Nicu Popescu.
Foto: MAEIE
Premierul Vasile Tofan, către reprezentanți CALM: „Trebuie să construim administrații locale puternice, capabile să atragă și să gestioneze fondurile europene”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu oficiali lituanieni
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretara generală adjunctă a NATO, Radmila Șekerinska
Maia Sandu, la Forumul de Securitate din Moldova: „În Uniunea Europeană, Moldova va fi mai protejată în fața amenințărilor Rusiei”
Președinta Maia Sandu, la întrevederea cu o delegație de eurodeputați: „Moldova avansează în negocierile de aderare și contează pe sprijinul Parlamentului European”
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 8 octombrie 2026
Președinta Maia Sandu a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre următorii pași în parcursul european al Republicii Moldova
Parlamentul înăsprește sancțiunile împotriva braconajului
Votat în lectura a doua: instituțiile publice vor putea iniția crearea unui parc industrial
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Proiectul a fost adoptat de Parlament
Legislația privind activitatea depozitarilor centrali a fost armonizată cu normele UE
Parlamentul a modificat regulile de amplasare a avertismentelor pe ambalajele produselor din tutun
Mecanismul de cooperare cu statele membre UE în procesul de recuperare a creanțelor va fi eficientizat
Ponderea programelor TV în limba română și a conținutului autohton în spațiul audiovizual va crește
VIDEO, FOTO // Moldova promovează soluțiile pentru reziliența climatică și dezvoltarea durabilă a viticulturii la Congresul Mondial al Viei și Vinului din China
Noi cazuri de escrocherie, înregistrate de poliție. Un bărbat din capitală a fost prejudiciat cu peste 1 milion de lei
GALERIE FOTO // MOLDAGROTECH și FARMER 2026 au reunit la Moldexpo producători și furnizori de tehnologii agricole
Ucraina susține că a distrus șase bombardiere Su-34M pe un aerodrom din regiunea Voronej
Igor Grosu după întâlnirea cu antreprenori moldoveni din Italia: „Putem face Moldova mai atractivă pentru investiții”
Autoritățile care cumpără vehicule prin proceduri de achiziții publice vor trebui să țină cont de impactul acestora asupra mediului și de eficiența energetică
FOTO // Emil Loteanu, omagiat printr-o expoziție cu circa 100 de documente la Biblioteca Națională
VIDEO // Prim-ministrul anunță simplificări pentru micii producători alimentari. Activitatea ar putea începe printr-o simplă notificare la ANSA
Fermierii vor avea acces la tehnică agricolă modernă și sisteme de irigare, cu sprijinul Japoniei
Clădirile publice din Republica Moldova vor fi modernizate pentru a reduce consumul de energie și cheltuielile de întreținere
Un bărbat din capitală a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru vânzarea heroinei
Premierul Vasile Tofan: „Debitul Nistrului a fost majorat cu 20%, însă situația rămâne complicată atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina”
Lucrările de construcție a liniei electrice Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni vor fi declarate de utilitate publică de interes național
Normele privind cantitățile substanțelor supuse controlului au fost actualizate de Guvern
FOTO // Natalia Dumbravă, profesoara care a transformat vișinele din livadă într-o afacere
Investiții de 80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de școli profesionale, colegii și centre de excelență, până în anul 2032