ro

 

Oficial
07 Octombrie, 2026 / 11:24
/ Acum 37 minute

Vicepremierul pentru reintegrare a discutat cu reprezentanții partenerilor internaționali despre prioritățile procesului de reintegrare a Republicii Moldova

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

La 7 octombrie 2026, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a avut o întrevedere cu reprezentanții partenerilor Fondului Marshall German al Statelor Unite ale Americii (GMF), Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR) și Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare (PISA).

Vicepremierul a subliniat că reintegrarea țării constituie o prioritate națională, care implică toate instituțiile statului și întreaga societate, iar reglementarea transnistreană pașnică, atotcuprinzătoare și durabilă rămâne obiectivul de bază în acest proces.

„Nu putem realiza reintegrarea fără a consolida integritatea teritorială a Republicii Moldova. Obiectivul nostru este să creăm condițiile necesare pentru ca locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului să aibă acces la servicii publice de calitate, să se poată deplasa liber și să beneficieze de oportunități egale”, a menționat Valeriu Chiveri.

Un alt subiect al dialogului l-a constituit Fondul de Convergență, în special, proiectele cu impact direct asupra calității vieții cetățenilor, care vor fi implementate în cadrul acestuia. Vicepremierul a evidențiat necesitatea dezvoltării serviciilor publice în domeniul social și medical în regiunea transnistreană, astfel încât acestea să fie mai accesibile cetățenilor. În acest sens, crearea unui centru al medicilor de familie la Bender ar putea deveni o soluție pentru facilitarea posibilităților locuitorilor regiunii la servicii de asistență medicală primară. 

În cadrul discuțiilor, a fost abordată și importanța educației, inclusiv dreptul copiilor din regiune de a studia limba română, oferindu-le astfel acces la oportunități educaționale și profesionale.

„Avem toate capacitățile să investim și să creăm condiții pentru o viață sigură și dezvoltată. Reintegrarea trebuie să se regăsească în viața de zi cu zi a oamenilor – prin libertatea de circulație, acces la servicii calitative, educație, sănătate și infrastructură modernă”, a punctat vicepremierul pentru reintegrare.

Interlocutorii au abordat și situația regională de securitate. Vicepremierul a subliniat importanța evoluțiilor din Ucraina pentru securitatea și stabilitatea regională, menționând că acestea au un impact direct asupra securității Republicii Moldova.

În contextul cooperării internaționale, Valeriu Chiveri a evidențiat interacțiunea eficientă cu partenerii de încredere ai Republicii Moldova și importanța unui dialog constant pentru avansarea în procesul de reintegrare a țării pe calea soluționării pașnice a diferendului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele recunoscute internațional. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Pregătirea autorităților din Republica Moldova pentru accesarea fondurilor UE: experiența Poloniei, prezentată la Chișinău

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, către consulii onorifici ai Republicii Moldova: „Suntem o țară mică, dar putem fi mai agili, putem reacționa mai repede și găsi soluții adaptate fiecărei oportunități”

/ Acum 4 zile

Comisia pentru politică externă a audiat raportul Ministerului Afacerilor Externe privind obiectivele diplomației economice ale Republicii Moldova

/ Acum 4 zile

Maia Sandu a propus la Helsinki un dialog Moldova–Finlanda în domeniul rezilienței: „Avem multe de învățat de la Finlanda”

/ Acum 4 zile

Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 2 octombrie 2026

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Austriei: Integrarea europeană și consolidarea cooperării economice, pe agenda discuțiilor

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan, întrevedere cu Ambasadorul Azerbaidjanului: „Ne dorim o relație tot mai apropiată și mai ambițioasă între țările noastre”

/ Acum 4 zile

Declarațiile de presă ale Președintei Maia Sandu, susținute la Helsinki

/ Acum 4 zile

Cadrul normativ privind infrastructura de irigare și desecare a fost actualizat pentru a facilita investițiile în agricultură

/ Acum 4 zile

Intrarea pe rod a plantațiilor horticole va fi stabilită după criterii mai clare

/ Acum 4 zile

Republica Moldova transpune în legislația națională norme și condiții europene de activitate în domeniul comunicațiilor poștale

/ Acum 4 zile

Cadru juridic unic pentru investigarea accidentelor şi incidentelor din transportul aerian, feroviar şi maritim

/ Acum 4 zile

Codul civil, modificat pentru consolidarea cadrului juridic aplicabil relațiilor de reprezentare comercială

/ Acum 4 zile

Cinci autovehicule donate la Ungheni și Căușeni pentru activități culturale, sportive și caritabile, scutite de plata drepturilor de import