ro

 

Politică
28 Iunie, 2026 / 04:17
/ 09 Mai, 2026

9 mai la Chișinău // Președinta Maia Sandu: „Moldova comemorează oamenii care și-au pierdut viața pentru a readuce pacea pe continent. Iar Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”

„Moldova comemorează oamenii care și-au pierdut viața în cel de-Al Doilea Război Mondial, oameni care au luptat pentru a readuce pacea pe continent. Iar Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace.” Declarația a fost făcută de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, după depunerile de flori la Complexul Memorial „Eternitate”, comunică MOLDPRES.

Șefa statului a declarat că această zi este dedicată memoriei celor care și-au sacrificat viața pentru restabilirea păcii în Europa.

„Astăzi comemorăm oamenii care și-au pierdut viața în cel de-Al Doilea Război Mondial, oameni care au luptat pentru a readuce pacea pe continent”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a subliniat că războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a schimbat profund percepția asupra valorii păcii și securității în regiune.

„Din 2022, de când Rusia a atacat Ucraina, înțelegem cu toții mult mai profund semnificația păcii și apreciem, mai mult decât oricând, necesitatea de a o păstra”, a afirmat șefa statului.

Maia Sandu a mulțumit poporului ucrainean pentru rezistența în fața agresiunii ruse și a remarcat rolul acestuia în menținerea securității regionale.

„Suntem recunoscători poporului ucrainean, care rezistă agresiunii ruse. Datorită curajului ucrainenilor, moldovenii pot trăi astăzi în pace. Ne dorim ca pacea să revină și în Ucraina, iar stabilitatea să fie restabilită pe întreg continentul european și, desigur, în întreaga lume”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a evidențiat importanța integrării europene pentru viitorul Republicii Moldova, descriind Uniunea Europeană drept un garant al păcii și stabilității.

„Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace de pe continentul nostru. De aceea, vom continua să muncim pentru realizarea acestui obiectiv strategic al Republicii Moldova, astfel încât pacea și securitatea să fie asigurate pentru mulți ani înainte, atât în țara noastră, cât și în Europa”, a declarat președinta.

În contextul riscurilor de securitate generate de războiul din Ucraina, Maia Sandu a accentuat necesitatea consolidării capacităților de apărare ale Republicii Moldova.

„Atât timp cât Rusia continuă războiul împotriva Ucrainei, riscurile rămân prezente și pentru Republica Moldova. Tocmai de aceea trebuie să apreciem și mai mult curajul ucrainenilor, care contribuie direct la securitatea regiunii noastre”, a afirmat aceasta.

Totodată, președinta a reiterat că statul are obligația de a investi în siguranța cetățenilor și în consolidarea sistemului de apărare.

„Responsabilitatea principală a statului față de cetățeni este siguranța acestora. Vom continua să investim și să colaborăm cu partenerii internaționali pentru a crește nivelul de securitate, astfel încât fiecare cetățean să știe că viața sa și a familiei sale sunt protejate”, a punctat Maia Sandu.

În Republica Moldova, data de 9 mai are o semnificație dublă: comemorarea victoriei asupra fascismului și nazismului, dar și celebrarea Zilei Europei, marcată anual în memoria Declarației Schuman, considerată actul fondator al construcției europene.

Ziua Victoriei și Ziua Europei, celebrate la Chișinău printr-o serie de evenimente


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, rechemat din funcție

/ Acum 3 zile

Membrii Corpului de control al prim-ministrului au demisionat

/ Acum 3 zile

Promo-LEX: Partidele din Moldova atrag tot mai multe donații și depind mai puțin de banii de la buget

/ Acum 4 zile

Speakerul Igor Grosu, întrevederi de nivel înalt în Parlamentul Cehiei: „Avem mult de muncit, dar avem și prieteni buni care cred în noi, iar Cehia este unul dintre ei”

/ Acum 4 zile

Mesajul premierului Alexandru Munteanu, de Ziua Funcționarului Public: „Mulțumesc pentru munca pe care o faceți, zi de zi, în serviciul cetățenilor”

/ Acum 4 zile

FOTO // Speakerul Igor Grosu, întrevederi oficiale la Guvernul Cehiei: „Vom continua să contribuim împreună la construirea unui spațiu european mai puternic, mai sigur și mai rezilient”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Premierul Alexandru Munteanu, de Ziua Suveranității: „Drumul european este alegerea suverană a Republicii Moldova”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Președinta Maia Sandu, la 36 de ani de la proclamarea Suveranității: „Avem obligația de a ne apăra independența și pacea. Acest lucru îl putem face doar prin integrarea europeană”

/ Acum 5 zile

VIDEO // Parcursul european al Republicii Moldova, discutat de Igor Grosu cu președintele Senatului Cehiei

/ Acum 5 zile

Summit UE-Moldova // Liderii europeni reafirmă că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană: „Reformele deschid ușa aderării”

/ Acum 5 zile

Premierul Alexandru Munteanu: „Fiecare reușită în parcursul european este rezultatul muncii pe care o facem aici, acasă”

/ Acum 5 zile

Președintele Consiliului European, António Costa: „Vom susține Republica Moldova la fiecare pas spre aderarea la UE”

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu: „R. Moldova este pregătită să deschidă negocierile cu UE pe toate grupurile de capitole. Este o cursă pe care vrem să o câștigăm”

/ Acum 5 zile

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după Summitul UE-Republica Moldova „Vor fi deblocate încă 503 milioane de euro dacă Moldova va implementa reformele asumate”