ANALIZĂ // De la moștenirea sovietică la diplomația de apărare: Armata Națională la 35 de ani

Creată la scurt timp după proclamarea independenței Republicii Moldova, Armata Națională a trecut, în cei 35 de ani de existență, printr-un amplu proces de transformare. De la moștenirea militară sovietică și primele structuri de apărare ale noului stat, instituția a ajuns să joace un rol tot mai important în cooperarea internațională și în arhitectura europeană de securitate.

Într-o analiză pentru MOLDPRES, analistul politic din România Mihai Isac urmărește principalele etape ale acestei evoluții, inclusiv dezvoltarea cooperării cu NATO și modernizarea armatei, reflectată în mod vizibil la parada militară din 27 august 2026. Analistul examinează și noul rol al Republicii Moldova în domeniul securității – de la consumator la furnizor de securitate și de la beneficiar de sprijin la partener capabil să contribuie la stabilitatea regională.



Parada militară organizată la Chișinău, la 27 august 2026, a oferit imaginea schimbării drastice a Armatei Naționale. Peste 2.000 de militari și reprezentanți ai instituțiilor de forță, 150 de veterani, militari din state partenere și peste 100 de unități de tehnică militară și specială au defilat în fața a mii de cetățeni. Ceremonia a fost urmărită de zeci de mii de persoane prin intermediul mass-media și a rețelelor sociale. Dincolo de ceremonial, transformarea nu constă doar în uniforme și vehicule. În 35 de ani, Armata Națională a trecut de la o instituție creată în grabă, într-un stat abia desprins de imperiul URSS, la un instrument de apărare, diplomație și cooperare internațională.



O armată născută direct într-o criză

Forțele Armate ale Republicii Moldova au fost create prin decret prezidențial la 3 septembrie 1991, la o săptămână după proclamarea independenței. Statul trebuia să formeze rapid structuri proprii într-un spațiu militar organizat până atunci după logica sovietică. La numai câteva luni, invazia militară rusă din 1992 a obligat tânăra republică să-și apere suveranitatea înainte ca procesul de construcție militară să fi fost încheiat.

Această origine explică problemele care au urmat. În primii ani, prioritatea a fost însăși existența instituției. Vorbim de constituirea unităților, formarea corpului de comandă, adoptarea legislației și gestionarea unei moșteniri tehnice eterogene. Ulterior, apărarea a fost prea des tratată ca un domeniu care putea fi amânat, tratat drept Cenușăreasa bugetului de profil. Neutralitatea constituțională a fost interpretată politic, în interesul Federației Ruse, ca și cum ar elimina nevoia de investiții.

În realitate, o țară neutră are cu atât mai mult nevoie de capacități proprii, deoarece nu beneficiază automat de protecția militară colectivă a unei alianțe. Neutralitatea nu poate substitui armata, infrastructura de apărare, supravegherea spațiului aerian sau capacitatea de mobilizare.

Timp de aproape trei decenii, Armata Națională a supraviețuit mai repede decât s-a modernizat. Bugetele reduse au limitat achizițiile, instruirea, infrastructura și păstrarea militarilor profesioniști. În 2024, alocarea pentru apărare era de aproximativ 0,58% din PIB, iar Strategia națională de apărare a proiectat atingerea pragului de 1% către 2030. Creșterea este necesară, dar pornește de la o bază foarte joasă și trebuie menținută dincolo de ciclurile electorale.



Dialog și schimbare instituțională

Cooperarea cu NATO nu a început odată cu invazia rusă în Ucraina. Republica Moldova a intrat în Consiliul Cooperării Nord-Atlantice în 1992, a aderat la Parteneriatul pentru Pace în 1994, iar din 2006 a lucrat prin planuri individuale de parteneriat. În 2015 a fost convenit primul pachet de consolidare a capacităților, iar în 2017, la solicitarea Chișinăului, a fost deschis Oficiul de Legătură NATO. După 2022, sprijinul a fost extins printr-un pachet consolidat aprobat în 2023.

Importanța colaborării cu statele NATO nu se măsoară doar prin echipamente. Mai valoroasă este schimbarea instituțională. Vorbim de planificarea apărării, standardele de comandă, logistica, educația militară, pregătirea cadrelor, apărarea cibernetică, comunicațiile strategice și controlul democratic civil. Tehnica poate fi cumpărată relativ repede, dar cultura instituțională, procedurile și interoperabilitatea se construiesc în ani.

Neutralitatea nu este anulată de această cooperare. Documentele strategice ale statului R. Moldova o definesc prin neaderarea la alianțe militare, neparticiparea la conflicte și neadmiterea dislocării trupelor altor state. Ele precizează însă că statutul neutru nu împiedică parteneriatele de securitate. NATO afirmă că sprijinul este acordat la cererea Chișinăului și cu respectarea neutralității. Alegerea reală nu este între neutralitate și cooperare, ci între o neutralitate capabilă să se apere și una redusă la o declarație juridică.



Schimbarea la față

Parada militară din 27 august 2026 a oferit cea mai clară imagine a modernizării Armatei Naționale. Pentru prima dată, coloana tehnică nu a inclus echipamente de fabricație sovietică, ci armament și vehicule occidentale achiziționate sau primite de la parteneri. Militarii au defilat cu carabine AR-15 și M4, precum și cu puști de asalt M16, marcând trecerea către calibre și standarde compatibile cu armatele NATO. În centrul Chișinăului au fost prezentate transportoarele blindate elvețiene Piranha IIIH și noile Piranha V, alături de vehiculele tactice americane HMMWV.

Elementul cu cea mai mare putere de foc l-au reprezentat obuzierele autopropulsate israeliene ATMOS 2000, de calibrul 155 de milimetri, care oferă mobilitate, precizie și o rază de acțiune net superioară vechilor sisteme. O premieră importantă a fost prezentarea rachetelor antitanc ghidate Spike LR, instalate pe vehicule HMMWV. Acestea permit lovirea blindatelor de la distanță și sporesc considerabil capacitatea defensivă a unităților terestre.

Au mai fost expuse lansatoare de grenade, instalații antiaeriene, drone de recunoaștere și de atac, sisteme de război electronic, precum și tehnică de geniu, deminare, evacuare medicală și logistică. Peste 100 de unități au ilustrat schimbarea de orientare tehnologică a armatei. Imaginea este a unei armate mai mobile și interoperabile.



Vizită strategică

Vizita Comitetului Politic al NATO din 25-26 august 2026 a fost prima deplasare a acestei structuri la Chișinău. Delegația s-a întâlnit cu președinta Republicii Moldova, a avut consultări cu reprezentanții conducerii politice și a vizitat Ministerul Apărării, unde i-au fost prezentate echipamente furnizate prin programe NATO și sprijin bilateral.

Comitetul are un rol consultativ central pentru Consiliul Nord-Atlantic, ceea ce conferă vizitei o greutate mai mare decât cea a unui simplu schimb tehnic. Reprezentanții săi contribuie la formularea analizelor politice și regionale folosite în procesul decizional al Alianței.

Semnificația este dublă. Vulnerabilitățile Republicii Moldova sunt discutate direct de reprezentanții aliaților care formulează evaluări pentru principalul organism decizional al NATO. Totodată, vizita din ajunul Zilei Independenței a transmis că suveranitatea, integritatea teritorială și reziliența Moldovei au devenit teme ale securității europene.

Agenda a inclus Programul Individual Adaptat de Parteneriat pentru 2025-2028, modernizarea apărării și contribuția moldovenească la misiunea KFOR din Kosovo. Cooperarea nu transformă Republica Moldova într-un stat membru al NATO și nu poate înlocui investițiile naționale. Oferă însă expertiză, instruire, standarde, sprijin material și dialog politic cu statele care dețin capacitățile de care Chișinăul are nevoie.

Pentru un stat mic, rețeaua de parteneri poate compensa parțial limitele geografiei, economiei și resurselor umane. Cooperarea internațională devine astfel un multiplicator al capacităților naționale, nu un substitut pentru acestea.



Esența diplomației de securitate

În practică, Ministerul Apărării a devenit al doilea minister de externe al Republicii Moldova. Nu prin statut juridic și nici în concurență cu MAE, ci prin rolul dobândit de diplomația apărării. O parte tot mai importantă a relațiilor externe este construită prin acorduri de instruire, exerciții comune, proiecte de modernizare, donații, achiziții și misiuni internaționale.

Ritmul contactelor din 2026 este elocvent. În martie au avut loc întrevederi la nivelul secretarului general al NATO și al președintelui Comitetului Militar, în iunie a vizitat Chișinăul un înalt oficial NATO responsabil de parteneriate, iar în august a urmat Comitetul Politic. Ministerul Apărării nu mai administrează doar unități. Instituția negociază încredere, transformă relațiile politice în capabilități și folosește capabilitățile pentru a consolida relațiile politice.

Fiecare ofițer instruit într-o academie occidentală, fiecare contingent integrat într-o structură multinațională și fiecare exercițiu comun reprezintă și o investiție de politică externă. Militarii moldoveni devin purtători ai imaginii statului, iar profesionalismul lor produce credibilitate diplomatică.

Aceasta este esența diplomației apărării. Mai exact relațiile nu sunt construite doar prin declarații și tratate, ci și prin compatibilitatea procedurilor, încrederea dintre comandanți și capacitatea de a executa împreună o misiune. Tocmai de aceea, activitatea externă a Ministerului Apărării trebuie susținută de coordonare cu MAE, control parlamentar și transparență publică.



Din consumator în exportator de securitate

Cea mai importantă schimbare de statut este trecerea treptată de la consumator la furnizor de securitate. Republica Moldova participă la KFOR din martie 2014. Contingentul KFOR-25, trimis în 2026, numără 41 de militari profesioniști și execută timp de șase luni misiuni de pază a unor obiective strategice, securizare a bazei multinaționale, cercetare genistică și depistare a obiectelor explozive.

Experiența nu se limitează la Kosovo. În aprilie 2026, al treilea contingent moldovenesc din UNIFIL a revenit din Liban după aproape opt luni de misiune. Acesta a fost format din 33 de ofițeri și subofițeri. Asemenea desfășurări testează disciplina, logistica, comanda și compatibilitatea cu alte armate, iar experiența acumulată se întoarce în unitățile din țară.

Strategia de apărare transformă această practică într-un obiectiv oficial, având ambiții clare privind poziționarea Republicii Moldova ca furnizor regional și internațional de securitate. Programul pentru 2026-2030 prevede pregătirea unui contingent de până la nivel de batalion și menținerea participării la două-trei contingente de nivel pluton sau companie, alături de experți militari și civili.

Pentru o țară mică, exportul de securitate nu înseamnă trimiterea unor forțe masive. Înseamnă furnizarea unor capacități credibile pentru menținerea păcii, geniu, protecția obiectivelor, gestionarea crizelor și intervenții umanitare. Republica Moldova demonstrează astfel că nu dorește numai să primească sprijin, ci este pregătită să contribuie la securitatea comună.



Modernizarea nu este încheiată

Bilanțul celor 35 de ani este pozitiv, dar nu permite triumfalism. Armata trebuie să rezolve problema retenției personalului, să modernizeze infrastructura, să asigure mentenanța tehnicii și să dezvolte capacități de supraveghere aeriană, apărare cibernetică, comunicații și reacție la amenințări noi. Guvernul a trecut în 2026 la un program de implementare pe termen mediu al Strategiei pentru 2024-2034, semn că reforma încearcă să depășească logica proiectelor izolate.

După 35 de ani, progresul nu trebuie măsurat doar prin numărul vehiculelor aflate la paradă. El se vede în capacitatea statului de a-și defini amenințările, de a planifica pe termen lung, de a coopera cu partenerii occidentali și de a contribui la securitatea altora.

Armata Națională nu mai este doar o instituție care cere ajutor. Ea devine una care produce încredere, stabilitate și expertiză. Iar Ministerul Apărării, devenit actor major al politicii externe, este una dintre principalele punți prin care Republica Moldova se leagă de arhitectura europeană de securitate.