ro
Politică
25 Octombrie, 2025 / 01:08
/ Acum 5 ore

Cristina Gherasimov, întrevedere cu noul ambasador al Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch: „Vă mulțumim pentru că sprijiniți țara noastră în procesul de transformare”

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a avut o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Hubert Knirsch, informează MOLDPRES.

În cadrul discuției s-a pus accent pe progresele înregistrate de Republica Moldova pe agenda europeană și prioritățile pentru perioada următoare.

În acest context, Cristina Gherasimov a mulțumit autorităților de la Berlin „pentru că sprijină țara noastră în procesul de transformare, inclusiv prin consolidarea instituțiilor publice și implementarea proiectelor de dezvoltare regională, dar și pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova”.

Hubert Knirsch ocupă funcția de ambasador al Republicii Federale Germania în Republica Moldova din septembrie 2025.