FOTO // Dialog strategic cu România pe teme de securitate regională, la Parlament
Securitatea din regiune și cooperarea Republicii Moldova cu România a constituit subiectul discuțiilor în Parlament în cadrul vizitei membrilor Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României, transmite MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Legislativului, oficialii români au avut întrevederi cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu membrii Comisiei pentru politică externă, condusă de Doina Gherman.
Senatorii au mai discutat cu membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, condusă de Carp Lilian, și cu Grupul parlamentar de prietenie cu România, condus de Veronica Roșca.
„Discuțiile au vizat cooperarea bilaterală dintre Republica Moldova și România, precum și securitatea din regiune”, se arată în comunicatul Legislativului.
O delegație a Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României s-a aflat într-o vizită în Republica Moldova în perioada 11 – 13 noiembrie. Delegația a fost condusă de senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei.
Senatorii români au mai avut întrevederi cu președinta Maia Sandu, speakerul Igor Grosu și cu prim-ministrul Alexandru Munteanu, precum și cu miniștrii Mihai popșoi, Anatolie Nosatîi, Daniella Misail-Nichitin.
Moldova și Cipru își consolidează relațiile bilaterale și dialogul parlamentar
Guvernul și Consiliul Europei discută reforma administrativă: amalgamarea voluntară a localităților, văzută drept cheia serviciilor publice mai bune
Republica Moldova găzduiește Reuniunea Biroului Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei
Rezultatul evaluării Procurorului General interimar va fi făcut public în următoarea lună
Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei susține reforma administrației publice locale din Moldova
Începe perioada electorală pentru alegerile locale noi și referendumul local din 17 mai curent
Expertul IPRE, Daniel Vodă, după Conferința de la München: „Lumea intră într-o etapă mai dură. Moldova are nevoie să fie poziționată în linie cu partenerii occidentali”
Norvegia va deschide o ambasadă la Chișinău. Vicepremierul Mihai Popșoi: „Un semnal puternic de încredere și consolidare a relațiilor dintre statele noastre”
Deputați eleni se află într-o vizită oficială la Parlament
Lituanienii sărbătoresc Ziua Restabilirii Statului. Ambasadorul Tadas Valionis: „Lupta noastră a durat decenii”
Avertismentul președintei Maia Sandu, la Conferința de la München: „Războiul cognitiv este cel mai periculos pentru democrațiile noastre”
Ziua Comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan // Premierul Alexandru Munteanu: „Să protejăm pacea”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la 37 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan: „Este important să prețuim pacea”
Securitatea regională și sporirea rezilienței în fața provocărilor hibride, pe agenda discuțiilor dintre ministrul Anatolie Nosatîi și omologi din mai multe state
Mecanismul de asigurare subvenționată: statul sprijină agricultorii cu 70% din prima de asigurare
Sprijin european pentru Moldova, prin reforme în mediu, climă și energie pentru un viitor mai curat și mai competitiv
Prioritate ecologică: Ministerul Mediului intensifică controalele și creează centru unic de intervenție
Informația corectă contează: platformele Guvernului și Poliției pentru știri verificate
La Chișinău va fi creată o filială a Academiei Române: O viziune comună a cercetătorilor în spațiul românesc
VIDEO // Trafic monitorizat la nivel național. Drumarii cer prudenţă în contextul ninsorii anunţate în sudul ţării
Pomicultorii învață cum să obțină autorizația de folosire a apei pentru irigare: reguli noi și soluții pentru anii secetoși
Ziua Internațională a Limbii Materne: diversitatea lingvistică, o prioritate și pentru Republica Moldova
La patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina: Masă rotundă la Biblioteca Națională a Republicii Moldova
Poliția anunță reținerea unui nou suspect în dosarul asasinatelor planificate în Ucraina
Zelenski anunță noi discuții cu Rusia, mediate de SUA, în următoarele 10 zile
Ministrul Andrian Gavriliță, vizită oficială la Bruxelles pentru consolidarea integrării europene a Republicii Moldova
Ministerul Finanțelor anunță că nu există datorii către autoritățile locale: Primăria Chișinău a primit 46,8 milioane de lei
Dosarul asasinatelor planificate în Ucraina: arest preventiv pentru 30 de zile pentru trei suspecți reținuți în Republica Moldova
Ucraina, patru ani de război // Reuniunea țărilor „Coaliției de Voință”
R. Moldova, apreciată de experții UE pentru progresele în domeniul statisticii