ro

 

Politică
23 Ianuarie, 2026 / 21:33
/ 16 Decembrie, 2025

FOTO // Parcursul european și securitatea regională, discutate de vicepremierul Mihai Popșoi cu partenerii europeni la Haga

Parcursul european, cooperarea bilaterală și securitatea regională au fost discutate de vicepremierul Mihai Popșoi cu miniștrii afacerilor externe ai Ucrainei, Andrii Sybiha, și al Regatului Țărilor de Jos, David van Weel. Întrevederile au avut loc astăzi în cadrul Conferinței Diplomatice privind adoptarea Convenției pentru instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina, informează MOLDPRES.

În discuțiile cu Andrii Sybiha, a fost abordată situația de securitate regională și au fost analizate perspectivele de consolidare a cooperării bilaterale în domeniile energiei și apărării, precum și dialogul politic în cadrul formatelor regionale.

De asemenea, cei doi miniștri au discutat despre avansarea parcursului european al Republicii Moldova și al Ucrainei, precum și despre progresele semnificative reflectate în cel mai recent Raport de Extindere al Uniunii Europene.

Aprofundarea cooperării bilaterale și sprijinul constant al Olandei pentru parcursul european al Republicii Moldova au fost principalele teme ale discuțiilor cu ministrul David van Weel. Totodată, a fost abordată cooperarea în domeniul securității și apărării, precum și contribuția asistenței oferite de Regatul Țărilor de Jos la consolidarea rezilienței autorităților moldovenești, în special în domeniul securității cibernetice și combaterii dezinformării.

De asemenea, vicepremierul Mihai Popșoi a avut un schimb de opinii cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas, și cu ministru al afacerilor externe al Lituaniei, Kęstutis Budrys.

„La Haga, m-am bucurat să mă revăd cu bunii prieteni ai Republicii Moldova. Am avut discuții despre cooperarea dintre țările noastre și parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei, inclusiv pașii următori în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Am mulțumit pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în parcursul de transformare europeană și consolidare a instituțiilor”, a declarat Mihai Popșoi.

Conferința diplomatică de la Haga a reunit înalți reprezentanți ai statelor membre ale Consiliului Europei și ai Uniunii Europene. În cadrul acesteia, Republica Moldova a semnat, alături de alte state, Convenția privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Documentul prevede crearea, pe platforma Consiliului Europei, a unei Comisii Internaționale de Reclamații, care constituie un mecanism crucial pentru documentarea abuzurilor și asigurarea despăgubirilor în contextul pierderilor suferite de Ucraina.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Maia Sandu, despre dronele depistate pe teritoriul Republicii Moldova: „Este nevoie să investim în capacități de protejare a spațiului aerian”

/ Acum 1 zi

Igor Grosu: „Primarii vor juca un rol crucial în valorificarea fondurilor UE pentru proiecte locale”

/ Acum 1 zi

Șefa statului, Maia Sandu: „Acuzațiile Moscovei în raport cu Serviciul de Informații și Securitate sunt false”

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu va efectua o vizită în Polonia

/ Acum 1 zi

VIDEO // Președinta Maia Sandu a trasat prioritățile pentru anul 2026: „Integrarea europeană este ancora noastră de siguranță în fața unui viitor incert”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Comisia parlamentară pentru Integrare Europeană va prioritiza legislația UE, fondurile europene și integrarea în spațiul energetic și de plăți

/ Acum 1 zi

MAE: Drona depistată la Crocmaz, de proveniență rusă, reprezintă o încălcare gravă a suveranității Republicii Moldova

/ Acum 1 zi

Vicepremierul Valeriu Chiveri, despre un plan de reintegrare a țării: „Toate încercările de a negocia elemente de reintegrare cu cei de la Tiraspol au fost respinse”

/ Acum 1 zi

Parlamentari din Moldova, România, Ucraina și Albania vor discuta despre statul de drept și criminalitatea transfrontalieră

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // Anul Calului de Foc sărbătorit la Chișinău de Ambasada Chinei

/ Acum 2 zile

Cabinetul de miniștri se întrunește joi în ședință. Modificări privind acordarea tichetelor de masă, pe ordinea de zi

/ Acum 2 zile

UE anunță un buget de 1,9 miliarde de euro pentru ajutor umanitar în anul curent. Opt milioane de euro sunt destinate Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Cei mai mulți deputați din Parlamentul legislaturii a XII-a sunt juriști și economiști

/ Acum 2 zile

Premierul Alexandru Munteanu, la Forumul Economic de la Davos: „Moldova a ales să iasă din zona gri a geografiei și să facă parte din efortul european de apărare a democrației”