Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, este așteptată în Parlament. Opoziția a depus o moțiune simplă
Deputații din opoziția parlamentară au depus astăzi o moțiune simplă asupra politicilor Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Aceștia au cerut ministrei Natalia Plugaru să se prezinte în Parlament pentru a oferi explicații privind situația din domeniul social, informează MOLDPRES.
Moțiunea a fost prezentată de deputata Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Ala Ursu-Antoci. Aceasta s-a referit la politicile demografice, programul de susținere a cetățenilor în perioada rece a anului și măsurile de sprijin a categoriilor vulnerabile de cetățeni.
Potrivit legislației, moțiunea simplă este un instrument prin care Parlamentul exprimă poziția sa într-o problemă de politică internă sau externă și poate fi inițiată de cel puțin 15 deputați.
În conformitate cu procedurile legale, moțiunea trebuie să conțină motivarea și dispozitivul. Aceasta este depusă la președintele ședinței Parlamentului.
După primire, președintele aduce moțiunea la cunoștința deputaților, stabilește data dezbaterii și o remite Guvernului. Dezbaterea va avea loc în termen de 14 zile lucrătoare de la depunere, cu avizul comisiei permanente de profil.
Adoptarea moțiunii simple se face cu votul majorității deputaților prezenți, iar decizia este publicată în Monitorul Oficial.
FOTO // Delegații parlamentare din Franța și Polonia, în vizită la Chișinău pentru susținerea parcursului european al R. Moldova
Șefa statului, Maia Sandu, cheamă partidele la consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru
Parlamentul a adoptat Programul național de prevenire și combatere a spălării banilor pentru perioada 2026–2030
Republica Moldova se alătură eforturilor internaționale pentru compensarea daunelor provocate Ucrainei
Curtea Constituțională a anulat dreptul autorităților din Comrat de a-și numi șefii structurilor MAI, SIS și ai organului electoral local. Domnica Manole: „Într-un stat unitar nu există mai multe centre de exercitare a suveranității”
VIDEO // Procesul de amalgamare voluntară se va încheia pe 31 iulie. Alexei Buzu: „Este momentul să luăm decizii responsabile pentru viitorul localităților noastre”
Igor Grosu: Până la finele săptămânii ar putea fi anunțat un candidat pentru funcția de premier
VIDEO // Opoziția va investiga separat activitatea companiilor de stat și sistemul de salarizare
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Din cele 15 proiecte incluse pe agendă, nouă vizează armonizarea legislației naționale cu acquis-ul UE
Republica Moldova va găzdui în 2027 Conferința președinților parlamentelor țărilor candidate la aderarea la UE
Parlamentarii moldoveni au prezentat prioritățile Republicii Moldova la Sesiunea AP OSCE de la Haga
Peste 770 de primării sunt implicate în procesul de amalgamare voluntară. Călărași și Ungheni, în topul reformei administrative
CEC a respins solicitarea privind dizolvarea de drept a Consiliului sătesc Gaidar
VIDEO // Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre reforma administrației locale: „Trebuie să ne mobilizăm pentru a finaliza procesele inițiate și a construi primării puternice”
Începe sesiunea suplimentară de BAC: peste 2900 de candidați vor susține testele
Serviciul Vamal a acumulat peste 957 de milioane de lei la buget timp de o săptămână
Vicepremierul Mihai Popșoi va participa la Bruxelles la Conferința Interguvernamentală R. Moldova – UE privind Clusterul „Relații externe”
Peste 3490 de șoferi au comis încălcări în traficul rutier în zilele de odihnă
Mii de pasageri tranzitează Aeroportul Internațional Chișinău, în plin sezon estival. Recomandările autorităților pentru o călătorie fără întârzieri
Curs valutar anunțat de BNM: cât costă euro și dolarul la început de săptămână
MAE condamnă survolarea spațiului aerian de către o dronă rusească: „O încălcare gravă și inacceptabilă”
Președinta Maia Sandu participă la reuniunea Coaliției de Voință de la Paris
Alertă în sudul țării: o dronă de tip Gheran-2 a explodat în zona satului Copanca
Serviciul Vamal a inițiat 22 de cauze penale pentru trafic de droguri și a confiscat peste 5,5 milioane de țigarete în prima jumătate a anului
Părți componente ale corpului uman, depistate într-un iaz din raionul Ialoveni. Oamenii legii investighează cazul
FOTO // Mai mulți studenți și medici rezidenți de la USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la un program de mobilitate academică în China
GALERIE FOTO // Înaltpreasfințitul Antonie, noul Mitropolit al Basarabiei, a fost înscăunat în cadrul unei ceremonii solemne la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din capitală
Furturile din locuințe se întețesc în sezonul estival. Poliția vine cu recomandări pentru cetățeni
Luptătorul Maxim Dimov a devenit campion european Under 20
Volodimir Zelenski propune înlocuirea premierului Iulia Sviridenko