ro

 

Politică
01 Aprilie, 2026 / 17:07
/ 19 Noiembrie, 2025

Igor Grosu, întrevedere cu Ambasadorul Ucrainei la Chișinău: „Ne unește dorința comună de a face parte din UE și de a restabili pacea în Ucraina”

Parcursul european al R. Moldova și Ucrainei, precum și restabilirea păcii în Ucraina au fost temele abordate, miercuri, 19 noiembrie, în cadrul întrevederii dintre președintele Parlamentului Igor Grosu și ambasadorul Ucrainei în R. Moldova, Rohovei Paun, comunică MOLDPRES.

Speakel Igor Grosu a subliniat că Moldova depune tot efortul pentru ca Ucrainei să i se facă dreptate, iar cetățenii celor două state să poată trăi în siguranță.

„Am avut o discuție bună cu Ambasadorul Ucrainei în țara noastră, Excelența Sa domnul Rohovei Paun. Ne unește dorința comună de a face parte din Uniunea Europeană și de a restabili pacea în Ucraina. Moldova depune tot efortul pentru ca Ucrainei să i se facă dreptate, iar ucrainenii și moldovenii să poată trăi în siguranță”, a declarat Igor Grosu.

De asemenea, în această dimineață, Igor Grosu a condamnat atacul nocturn cu drone și rachete al Rusiei asupra Ucrainei. Acesta a vizat regiunea ucraineană Harkov și s-a soldat cu cel puțin nouă persoane decedate și zeci de cetățeni răniți.

În urma atacului nocturn, dronele lansate de Rusia ar fi survolat și spațiile aeriene ale Republicii Moldova și România, informații confirmate de autorități.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Parlamentari europeni cer accelerarea negocierilor de aderare la UE a Republicii Moldova. O declarație în acest sens a fost semnată la Chișinău

/ Acum 4 zile

VIDEO // Congresul PAS va fi organizat în iunie: urmează a fi aleasă conducerea formațiunii

/ Acum 4 zile

Ambasadorul Mihai Mîțu: „Relațiile dintre Republica Moldova și România sunt foarte importante și au atins cote impresionante”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu va avea o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Irlanda

/ Acum 5 zile

Circa 70 mii de cetățeni sunt așteptați la urnele de vot în cadrul alegerilor locale noi și a referendumurilor locale din 17 mai

/ Acum 5 zile

FOTO // Republica Moldova a deschis un Consulat onorific la Almaty, Kazahstan 

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu, la 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România: „Cu România la braț, vom reuși să îndeplinim dezideratul generației noastre – să revenim în familia europeană”

/ Acum 5 zile

Premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de unitate la aniversarea Unirii Basarabiei cu România

/ Acum 5 zile

Speakerul Igor Grosu, la 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România: „Cel mai bun mod de a onora acel moment istoric este să întărim legăturile dintre oamenii de pe ambele maluri ale Prutului”

/ Acum 5 zile

Oficiali din șapte țări ale UE vor veni la Chișinău

/ Acum 5 zile

Parlamentul a desemnat un nou membru în Comisia de evaluare externă

/ Acum 5 zile

FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu senatori de la București: „România este un partener de încredere, care ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie”

/ Acum 6 zile

Ședință extraordinară la Guvern pentru a institui noi măsuri în perioada stării de urgență. Premierul Alexandru Munteanu: „Acționăm pentru a proteja cetățenii și agenții economici”

/ Acum 6 zile

Șefa statului Maia Sandu, la Bratislava: „Am ales calea către pace, libertate și prosperitate, în interiorul familiei europene - și nu vom renunța la ea”