ro

 

Politică
28 Martie, 2026 / 22:05
/ Acum 5 ore

VIDEO // Congresul PAS va fi organizat în iunie: urmează a fi aleasă conducerea formațiunii

Pe 14 iunie curent va fi organizat Congresul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), în cadrul căruia urmează a fi aleasă conducerea formațiunii. Decizia a fost luată astăzi, la ședința Consiliului Politic Național al partidului, transmite MOLDPRES.

Liderul PAS, Igor Grosu, a anunțat că la ședință au fost discutate cele mai importante subiecte pe agenda anului curent.

„Am trecut în revistă toate reformele care sunt pe rol acum. Am discutat despre procesul de integrare europeană, despre cât de importante sunt valorile partidului, valori europene, precum integritatea, corectitudinea, lupta cu corupția, reforma justiției, reforma administrației publice locale și toate angajamentele pe care le-am luat în fața cetățenilor. Am vorbit și despre faptul că integritatea este primordială și că nu va fi tolerat niciun caz de abuz sau nerespectare a principiilor pe care a fost fondat PAS”, a menționat Igor Grosu.

Totodată, cei prezenți la ședință au punctat planurile pentru anul 2026. Igor Grosu a subliniat că acesta este „un an al reformelor complicate, mai puțin populare, dar foarte necesare pentru a ne moderniza țara”.

„Am deschis deja negocierile tehnice pe toate capitolele de aderare, ceea ce înseamnă că ne ținem de agenda de reforme, dar e important să nu ne abatem din drum. Muncim pentru dezvoltarea țării, în primul rând, pentru ca viața tuturor oamenilor să fie mai bună și să ne câștigăm locul în familia europeană. Prin unitate, solidaritate și efort continuu, Moldova merge înainte!”, a declarat Igor Grosu.

Până la organizarea Congresului PAS, urmează să fie desfășurate ședințe ale organizațiilor teritoriale ale formațiunii, pentru a alege conducerea acestora și a delega reprezentanți către Congresul din 14 iunie.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale

/ Acum 3 zile

Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău

/ Acum 3 zile

Premierul Alexandru Munteanu dispune mobilizarea instituțiilor în contextul stării de urgență: „Fiecare decizie trebuie să fie orientată spre rezultat”

/ Acum 3 zile

Chișinăul mizează pe sprijinul partenerilor internaționali pentru retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană

/ Acum 3 zile

Ambasadorul Republicii Moldova în Japonia, rechemat din funcție

/ Acum 3 zile

Comisarul european pentru Justiție va efectua o vizită în Republica Moldova

/ Acum 3 zile

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Vom depune eforturi pentru ca Republica Moldova să fie cât mai puțin vulnerabilă”

/ Acum 4 zile

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: „România a acționat rapid și hotărât pentru a proteja viața de zi cu zi a cetățenilor Republicii Moldova”

/ Acum 4 zile

Votat în Parlament: În Republica Moldova va fi instituită stare de urgență în sectorul energetic

/ Acum 4 zile

Igor Grosu, după atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina: „Noi putem considera că este un atac deliberat și împotriva Republicii Moldova”

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, despre propunerea instituirii stării de urgență „Trebuie să oferim flexibilitate pentru a acționa rapid”

/ Acum 4 zile

Premierul Alexandru Munteanu a prezentat în Parlament propunerea de instituire a stării de urgență: „Este o măsură necesară care ne permite să acționăm rapid”

/ Acum 4 zile

Președinta Maia Sandu: „Rusia continuă deliberat să submineze securitatea Republicii Moldova și să pună în pericol viața cetățenilor noștri”

/ Acum 4 zile

DOC // Hotărârea Guvernului cu privire la propunerea declarării stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial