ro

 

Politică
24 Ianuarie, 2026 / 05:03
/ 02 Decembrie, 2025

Oficiali europeni sunt așteptați la Chișinău pentru cea de-a XVI-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere

Parlamentul Republicii Moldova va găzdui vineri, 5 decembrie, cea de-a XVI-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (CPA RM-UE). Evenimentul va fi coprezidat de președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Marcel Spatari, și europarlamentarul Siegfried Mureșan, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, pe agenda reuniunii se află discuții privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, situația de securitate din regiune și consolidarea capacității țării de a face față războiului hibrid.

La finalul întrevederii, cei doi copreședinți vor susține o conferință de presă, programată pentru vineri, 5 decembrie, ora 12:00.

Delegația Parlamentului European, condusă de Siegfried Mureșan, va avea și o serie de întrevederi la nivel înalt cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prim-ministrul Alexandru Munteanu și cu vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman. Programul mai include discuții cu secretara de stat a Ministerului Afacerilor Externe, Carolina Perebinos, cu ambasadorii statelor membre ale UE, precum și cu reprezentanți ai societății civile, mass-media și activiști pentru drepturile omului.

Din delegația europeană fac parte eurodeputații Maria Grapini, Jonas Sjöstedt, Liudas Mažylis, Krzysztof Brejza și Dan Barna, alături de șefa Delegației UE în Republica Moldova, Iwona Piórko, și șefa Biroului Antenă al Parlamentului European pentru Parteneriatul Estic, Anca-Maria Simion-Neagoe.

CPA RM-UE reprezintă forumul parlamentar al Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană și se întrunește de două ori pe an, alternativ la Chișinău și Bruxelles.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Maia Sandu, despre dronele depistate pe teritoriul Republicii Moldova: „Este nevoie să investim în capacități de protejare a spațiului aerian”

/ Acum 1 zi

Igor Grosu: „Primarii vor juca un rol crucial în valorificarea fondurilor UE pentru proiecte locale”

/ Acum 1 zi

Șefa statului, Maia Sandu: „Acuzațiile Moscovei în raport cu Serviciul de Informații și Securitate sunt false”

/ Acum 1 zi

Președinta Maia Sandu va efectua o vizită în Polonia

/ Acum 1 zi

VIDEO // Președinta Maia Sandu a trasat prioritățile pentru anul 2026: „Integrarea europeană este ancora noastră de siguranță în fața unui viitor incert”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Comisia parlamentară pentru Integrare Europeană va prioritiza legislația UE, fondurile europene și integrarea în spațiul energetic și de plăți

/ Acum 1 zi

MAE: Drona depistată la Crocmaz, de proveniență rusă, reprezintă o încălcare gravă a suveranității Republicii Moldova

/ Acum 1 zi

Vicepremierul Valeriu Chiveri, despre un plan de reintegrare a țării: „Toate încercările de a negocia elemente de reintegrare cu cei de la Tiraspol au fost respinse”

/ Acum 1 zi

Parlamentari din Moldova, România, Ucraina și Albania vor discuta despre statul de drept și criminalitatea transfrontalieră

/ Acum 2 zile

GALERIE FOTO // Anul Calului de Foc sărbătorit la Chișinău de Ambasada Chinei

/ Acum 2 zile

Cabinetul de miniștri se întrunește joi în ședință. Modificări privind acordarea tichetelor de masă, pe ordinea de zi

/ Acum 2 zile

UE anunță un buget de 1,9 miliarde de euro pentru ajutor umanitar în anul curent. Opt milioane de euro sunt destinate Republicii Moldova

/ Acum 2 zile

Cei mai mulți deputați din Parlamentul legislaturii a XII-a sunt juriști și economiști

/ Acum 2 zile

Premierul Alexandru Munteanu, la Forumul Economic de la Davos: „Moldova a ales să iasă din zona gri a geografiei și să facă parte din efortul european de apărare a democrației”