
Parlamentari croați vor efectua o vizită oficială la Chișinău
O delegație de deputați din Comisia pentru Afaceri Europene a Parlamentului Republicii Croația va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 18–19 iunie, comunică MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, viizita are drept scop consolidarea cooperării bilaterale și susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
În cadrul vizitei, deputații croați se vor întâlni cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, precum și cu Grupul parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Croația.
În context, miercuri, 18 iunie, la ora 11:00, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, și omoloaga sa din Parlamentul Croației, Jelena Miloš, vor susține o conferință.
Delegația croată va avea, de asemenea, întrevederi cu Viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, cu Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și cu Ministrul Energiei, Dorin Junghietu. Pe agenda vizitei figurează și discuții cu reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și ai societății civile.
Discuțiile abordate în cadrul întrevederilor vor viza cooperarea dintre țara noastră și Republica Croația, precum și parcursul european al Republicii Moldova.
Curtea de Conturi are un nou membru
Igor Grosu, despre interdicția aplicată de autoritățile române față de edilul Ion Ceban: „El pentru noi rămâne a fi o conservă de la Kremlin”
Daniel Vodă: „În ultimii ani, a început un proces crucial: curățirea sistemului de justiție”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, reacționează la afirmațiile lui Șor de la Moscova: „Foarte grave, nu vor rămâne fără consecințe”
Legislativul l-a numit pe fostul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, în funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al BNM
ASP extinde programul de lucru pentru partidele politice, în contextul noilor cerințe legislative
În Republica Moldova va fi instituit un nou ordin – „Ordinul Libertății”
PAS răspunde acuzațiilor lansate de Ion Ceban. Dan Perciun: „Acțiunile au consecințe”
Fostul ministru al Economiei Dumitru Alaiba va fi propus pentru funcția de membru al Consiliului de Supraveghere al BNM
Vicepremierul Mihai Popșoi participă la cea de‑a 18‑a ediție a conferinței internaționale Dubrovnik Forum
Un atac nocturn al Rusiei a ucis cel puțin două persoane în Cernăuți
FOTO // Maia Sandu, întâlnire cu moldovenii din Florența: „Relația tot mai strânsă dintre Moldova și Italia, întărită de prezența voastră, ne-a adus rezultate concrete”
La Bruxelles s-au încheiat discuțiile pe capitolele Energie și Rețele Trans-europene. Cristina Gherasimov: „Revenim în septembrie pentru a analiza ultimele patru capitole de negocieri”
FOTO // Speakerul Igor Grosu, vizită în raionul Glodeni: „Grija pentru satele și orașele noastre rămâne a fi o prioritate”
Președintele Zelenski anunță că Statele Unite și-au reluat livrările de armament către Ucraina
Circa 5 500 de moldoveni s-au înregistrat prealabil pentru a putea vota în străinătate la parlamentarele din această toamnă
Creștinii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel
Mihai Popșoi: Republica Moldova va rămâne alături de Ucraina în aceste momente cruciale
Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a analizat conformitatea investițiilor propuse de 113 companii
Rusia a atacat Odesa în plină zi: cel puțin 11 răniți
Trump anunță că Statele Unite vor furniza arme Ucrainei prin intermediul NATO
Mihai Popșoi: „Croația rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova”
În Aeroportul Internațional Chișinău au fost inslatate puncte cu apă potabilă gratuită
Un bărbat riscă patru ani de pușcărie pentru că a sustras bani de pe cardul unei femei
Procurorii cer 13 ani de închisoare pentru Marina Tauber