Parlamentul a salutat avansul Moldovei în clasamentul libertății presei
Republica Moldova a urcat patru poziții în Indexul libertății presei pentru 2026, ajungând pe locul 31, potrivit clasamentului publicat de Reporteri fără Frontiere, a declarat deputata Marcela Adam în debutul ședinței plenare de astăzi a Parlamentului, comunică MOLDPRES.
Parlamentara a subliniat că acest progres reflectă evoluții importante în domeniul libertății presei
„Republica Moldova a urcat patru poziții și se află pe locul 31 în Indexul libertății presei pentru 2026, publicat de Reporteri fără Frontiere”, a declarat Marcela Adam.
Deputata a amintit că la 3 mai este marcată Ziua Internațională a Libertății Presei, subliniind importanța momentului pentru reflecție asupra rolului mass-mediei.
„Pe 3 mai vom marca Ziua Internațională a Libertății Presei, un prilej aparte pentru a celebra principiile fundamentale ale presei libere și pentru a ne reaminti cât de importantă este mass-media independentă într-o societate democratică”, a spus aceasta.
Marcela Adam a transmis un mesaj de apreciere pentru jurnaliști, evidențiind rolul lor în informarea publicului.
„Vreau să transmit felicitări tuturor jurnaliștilor onești care aleg zi de zi să promoveze adevărul. Dumneavoastră demonstrați că jurnalismul nu este doar o profesie, ci o misiune în interesul cetățeanului și al țării”, a menționat deputata.
Aceasta a făcut referire și la rolul presei în expunerea corupției și a tentativelor de manipulare informațională.
„Societatea noastră a înțeles mai bine pericolele corupției, a văzut cum rețele obscure au încercat să influențeze destinul țării și a căpătat instrumentele necesare pentru a distinge adevărul de fals. Acolo unde alții au încercat să ascundă, voi ați scos la lumină. Acolo unde s-a încercat intimidarea, voi ați răspuns cu demnitate”, a declarat Marcela Adam.
În final, deputata a subliniat importanța presei independente pentru democrație.
„Știm că nu este ușor, știm că uneori lupta este inegală, dar tocmai în aceste condiții curajul vostru devine cu atât mai valoros, iar integritatea — cu atât mai necesară. Republica Moldova are nevoie de voi, iar viitorul nostru depinde în mare măsură de puterea voastră de a spune lucrurilor pe nume”, a conchis Marcela Adam.
Ziua Internațională a Libertății Presei este marcată anual pe 3 mai și a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU în anul 1993, la inițiativa UNESCO. Data are rolul de a sublinia importanța presei libere și de a reaminti guvernelor obligația de a respecta libertatea de exprimare.
Deputații se întrunesc vineri în ședință plenară. Noi reguli pentru cartelele SIM și protecție sporită pentru salariați, printre subiectele examinate
Autoritățile de la Chișinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul „1+1”
Republica Moldova va participa la Conferința pentru reconstrucția Ucrainei. Premierul Alexandru Munteanu pleacă la Gdańsk
Roman Roșca a fost numit secretar de stat în cadrul Biroului politici de reintegrare
Ambasadorul Republicii Moldova în Portugalia, rechemat din funcție
Membrii Corpului de control al prim-ministrului au demisionat
Promo-LEX: Partidele din Moldova atrag tot mai multe donații și depind mai puțin de banii de la buget
Speakerul Igor Grosu, întrevederi de nivel înalt în Parlamentul Cehiei: „Avem mult de muncit, dar avem și prieteni buni care cred în noi, iar Cehia este unul dintre ei”
Mesajul premierului Alexandru Munteanu, de Ziua Funcționarului Public: „Mulțumesc pentru munca pe care o faceți, zi de zi, în serviciul cetățenilor”
FOTO // Speakerul Igor Grosu, întrevederi oficiale la Guvernul Cehiei: „Vom continua să contribuim împreună la construirea unui spațiu european mai puternic, mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Premierul Alexandru Munteanu, de Ziua Suveranității: „Drumul european este alegerea suverană a Republicii Moldova”
VIDEO // Președinta Maia Sandu, la 36 de ani de la proclamarea Suveranității: „Avem obligația de a ne apăra independența și pacea. Acest lucru îl putem face doar prin integrarea europeană”
VIDEO // Parcursul european al Republicii Moldova, discutat de Igor Grosu cu președintele Senatului Cehiei
Summit UE-Moldova // Liderii europeni reafirmă că viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană: „Reformele deschid ușa aderării”
FOTO // UE susține tranziția verde a Republicii Moldova. Jessika Roswall: „O Moldovă verde înseamnă o țară mai prosperă și mai aproape de Uniunea Europeană”
Termenul de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar expiră pe 30 iunie
Noi tentative de fraudă: persoane necunoscute apelează cetățenii și se prezintă în mod fals drept angajați ai Moldelectrica
Ministrul Culturii, în vizită la Casa-Muzeu „La vatra cobzarului”. „Un loc în care se vede multă pasiune și grijă pentru muzica”
Medicii de pe ambulanță au intervenit în 19 cazuri de urgență provocate de temperaturile ridicate
VIDEO // Tentativă de escrocherie în proporții deosebit de mari: un tânăr a fot reținut
Bijuterii de lux, în valoare de circa 50 de mii de dolari, depistate în bagajul unei pasagere venite din Dubai
Foametea din anii 1946–1947 ar putea fi recunoscută drept crimă împotriva umanității în Republica Moldova
Premierul Alexandru Munteanu și Comisara Europeană Jessika Roswall au discutat despre accelerarea agendei verzi și avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene
FOTO // Tinerii pasionați de știință și-au dezvoltat competențele de cercetare și comunicare la Școala de vară a AȘM
Zece lingouri de aur și bijuterii de lux, depistate pe Aeroport în timpul controlului vamal
VIDEO // Metode interactive de predare și învățare la gimnaziul din Micleușeni, Strășeni. Instituția a fost dotată cu echipamente moderne
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Jessika Roswall, Comisara europeană pentru mediu
VIDEO // Republica Moldova, sub Cod galben, portocaliu și roșu de caniculă. Temperaturile vor ajunge până la +41 de grade Celsius
Sprijin pentru promovarea exporturilor: 16 asociații de business vor beneficia de finanțare nerambursabilă de peste 14,6 milioane de lei
VIDEO // Comisara europeană pentru mediu, mesaj de susținere în prima sa vizită la Chișinău: „Capitolul privind mediul este foarte important în procesul de aderare la UE”