ro

 

Politică
26 Martie, 2026 / 09:19
/ 05 Februarie, 2025

Parlamentul se convoacă în prima ședință din sesiunea de primăvară. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi

Parlamentul Republicii Moldova se convoacă joi, 6 februarie, în prima ședință plenară din sesiunea de primăvară 2025. Ședința va începe la ora 10.00, transmite MOLDPRES

Ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 6 – 14 februarie 2025 a fost aprobată astăzi de Biroul permanent. Astfel, deputații vor examina o serie de proiecte cu sigla UE, inițiative legislative de îmbunătățire a cadrului normativ ce vizează alimentarea cu energie termică, serviciile poștale, declararea utilității publice de interes național a unor lucrări de construcție, precum și numiri în funcție.

Mai exact, Parlamentul urmează să discute patru proiecte de acte pentru armonizarea legislației naționale cu cea a Uniunii Europene. Este vorba despre proiectul de lege privind prevenirea geoblocării nejustificate și cel privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată, modificări la Legea viei și vinului și la Legea privind regimul articolelor pirotehnice.

Potrivit Direcției comunicare a Parlamentului, pe agenda ședințelor plenare ale Parlamentului se mai regăsește proiectul de lege privind răspunderea civilă și cerințele de asigurare a operatorilor aerieni și a operatorilor de aeronave și cel referitor la promovarea cogenerării și sistemelor de alimentare centralizate cu energie termică.

De asemenea, deputații vor dezbate, în lectura întâi, inițiativa legislativă de actualizare a cadrului normativ în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și al construcțiilor, cea referitoare la implementarea Codului funciar și cea de declarare a utilității publice de interes național a unor lucrări de construcție.

Parlamentul urmează să aprobe aderarea Republicii Moldova la trei protocoale adiționale ale Convenției Poștale Universale și ratificarea Acordului general de cooperare cu Regatul Arabiei Saudite. Totodată, urmează a fi numiți prim-viceguvernatorul și un viceguvernator al Băncii Naționale a Moldovei.

Parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârșitul lunii iulie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârșitul lunii decembrie.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Guvernul a aprobat proiectul privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic. Premierul Alexandru Munteanu: „Avem riscuri reale pentru securitatea energetică. Vom livra soluții”

/ Acum 1 zi

VIDEO // Parlamentul se întrunește în ședință extraordinară la ora 17:00 pentru a examina instituirea stării de urgență în sectorul energetic

/ Acum 1 zi

Cinci partide politice urmează să efectueze auditul situațiilor financiare pentru perioada 2023–2025

/ Acum 1 zi

VIDEO // Premierul convoacă de urgență ședința Guvernului. În Republica Moldova ar putea fi instituită stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile

/ Acum 1 zi

CEC: Partidele politice sunt obligate să prezinte până la 31 martie rapoartele privind gestiunea financiară pentru anul 2025

/ Acum 1 zi

Maia Sandu: „Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război și un atac la adresa noastră, a tuturor”

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești este afectată: Ministerul Afacerilor Externe condamnă atacurile asupra Ucrainei

/ Acum 2 zile

Alexandru Munteanu: „Situația energetică rămâne fragilă după atacurile din Ucraina”

/ Acum 2 zile

Deputații se vor întruni joi în ședință plenară. Pe agendă sunt incluse modificarea Codului contravențional și raportul Consiliului Audiovizualului pe 2025

/ Acum 2 zile

Președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate: „Riscurile ce țin de criminalitatea transfrontalieră cresc. Avem și vulnerabilități pe segmentul transnistrean”

/ Acum 2 zile

Ambasadorul Alexandr Roitman: Situația de securitate din Israel rămâne complexă, cetățenii moldoveni sunt îndemnați la prudență

/ Acum 2 zile

Secretarul general al OCEMN, la Chișinău: „Există o dimensiune economică foarte importantă a securității, care poate fi consolidată doar prin cooperare”

/ Acum 2 zile

VIDEO // Comisara Marta Kos: „Integrarea Republicii Moldova și a Ucrainei în UE poate contribui în mod direct la stabilitatea regională”

/ Acum 2 zile

Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, „Securitatea Mării Negre este esențială pentru pacea și aprovizionarea regională”