Președintele Parlamentului, Igor Grosu, primit la Palatul Elisabeta: Familia Regală își intensifică sprijinul diplomatic pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Familia Regală a României își intensifică sprijinul diplomatic pentru procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis în cadrul vizitei la Palatul Elisabeta din București a președintelui Parlamentului, Igor Grosu, transmite MOLDPRES.
Speakerul Igor Grosu a fost primit la Palatul Elisabeta de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei. Familia Regală a României a anunțat că în cadrul întrevederii, au fost analizate aspecte legate de felul în care Coroana Română contribuie, pe plan intern și extern, la procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„Au fost discutate modalități în care, de-a lungul anului 2026, Majestatea Sa și Principele Radu vor sprijini, în țară, în Republica Moldova și în capitalele europene, parcursul european al Moldovei, în domenii precum dezvoltarea economică, educația, mediul înconjurător, știința și arta”, a subliniat Familia Regală.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul oferit de Casa Regală și pentru implicarea în organizarea unor evenimente menite să încurajeze oamenii de afaceri din România și din alte țări să investească în Republica Moldova, să apropie oamenii de cultură și reprezentanții altor domenii importante de pe ambele maluri ale Prutului.
„Am discutat și despre agenda pentru anul 2026, iar Majestatea Sa și Principele Radu vor sprijini, atât în România și Republica Moldova, cât și în capitalele europene, parcursul european al Moldovei, în domenii precum dezvoltarea economică, educația, protecția mediului, știința și arta. Apreciem în mod deosebit eforturile constante și necondiționate ale Coroanei României în sprijinul Republicii Moldova. Cu asemenea aliați, nu putem decât să reușim în democratizarea și dezvoltarea țării”, a conchis Igor Grosu.
La întâlnire au participat ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Mîțu, avocat dr. Ioan Luca Vlad, membru al Consiliului Regal și Traian Sârcă, cancelar al Casei Majestății Sale.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită la București, acolo unde participă la Forumul de securitate din regiunea Mării Negre și a Balcanilor, care are loc în perioada 12–13 mai 2026.
Țările de Jos își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Maia Sandu a transmis condoleanțe familiilor victimelor accidentului feroviar din provincia Toledo: „R. Moldova este alături de poporul spaniol”
ANALIZĂ // Niculescu la Chișinău. Apărarea împotriva dronelor, gazele din Marea Neagră și investiții peste Prut
Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, despre acordul cu Ucraina: „Scopul este protejarea populației și a spațiului aerian”
CEC: Sistemele informaționale electorale și datele alegătorilor nu au fost afectate de incidentul de securitate cibernetică
Guvernul anunță schimbări la conducerea AGE și a Agenției Geodezie, Cartografie și Cadastru
Candidații înregistrați la alegerile regionale se pot retrage din cursa electorală până pe 5 noiembrie
Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită de lucru în Regatul Țărilor de Jos. Agenda întrevederilor oficiale
VIDEO // Preşedinta Maia Sandu, întrevedere cu premierul României Luca Niculescu: „O Moldovă democratică, liberă și ancorată în UE va rămâne un factor de stabilitate”
FOTO // Igor Grosu și Luca Niculescu au discutat despre independența energetică și conectivitatea dintre România şi Republica Moldova
GALERIE FOTO // Prima vizită externă a premierului României, Luca Niculescu, la Chișinău
„Prutul va rămâne doar un râu, nu și o frontieră care separă două state românești”, a afirmat Vasile Tofan la conferința de presă cu omologul său român
Premierul Vasile Tofan, despre acordul semnat la Kiev: „Nu este un tratat de securitate. Republica Moldova rămâne o țară neutră”
Premierul României, Luca Niculescu, la Chișinău: „Integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate strategică pentru România”
Alegeri și referendum: peste 2.800 de persoane au votat până la prânz. Cea mai mare prezență a fost înregistrată la Hăsnășenii Mari
Judocanii moldoveni au obținut două medalii la Grand Slam-ul de la Abu Dhabi
Tânăr de 22 de ani, ucis în urma unei altercații în sectorul Botanica. Un suspect a fost reținut
Judocanul Ciprian Gribineț a cucerit bronzul la Campionatul European U23
Reguli noi pentru cumpărăturile online din străinătate. Ce se schimbă de la 1 noiembrie
Bulgaria organizează al doilea tur al alegerilor prezidențiale
FBI acuză oficial Coreea de Nord de furtul criptomonedelor de la Binance în valoare de 6,3 miliarde de dolari
Peste 440 de alegători au votat până la ora 09:00 în localitățile unde au loc alegeri
Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic
Alegătorii din șapte localități sunt așteptați astăzi la urne pentru alegeri locale și un referendum
Guvernul respinge informațiile despre compromiterea semnăturii electronice. Rezultatele preliminare ale investigației nu confirmă falsificarea
O altă dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona de nord a țării
O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova. Traficul aerian, restricționat temporar în nordul țării
Agricultorii cu datorii la contribuțiile sociale vor plăti penalități din 1 noiembrie. CNAS explică termenele de achitare
CEC a suspendat temporar depunerea online a contestațiilor electorale
Un șofer de 65 de ani a murit într-un accident rutier produs la Pîrlița, Ungheni