Șeful INI, la raport în Parlament: Nereguli de zeci de milioane de lei, depistate în 2025
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat încălcări în majoritatea controalelor efectuate anul trecut. Potrivit raportului de activitate pentru 2025, prezentat în plenul Parlamentului de președintele instituției, Lilian Chișca, din cele 196 de controale finalizate, în 129 de cazuri au fost depistate abateri, transmite MOLDPRES.
Cele mai frecvente încălcări au vizat regimul declarării averii și intereselor personale (40%), urmate de conflictele de interese (36%) și incompatibilitățile (22%). Abaterile au fost comise, în principal, de funcționari publici cu statut special, demnitari și conducători ai organizațiilor publice.
În urma verificării averilor, inspectorii ANI au identificat 22 de cazuri cu diferențe substanțiale, în valoare totală de 31,1 milioane de lei. Acestea au vizat 13 funcționari publici cu statut special, opt persoane cu funcții de demnitate publică și un membru al unor colegii sau comisii din sistemul justiției.
„ANI a inițiat 584 de cauze contravenționale, circa 90% dintre acestea au vizat depunerea tardivă sau nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale. Amenzile aplicate au depășit 1,1 milioane de lei. Totodată, ANI a soluționat 217 situații de conflict de interese real, majoritatea vizând primarii, ceea ce indică o expunere sporită a acestei categorii de funcții la riscuri de conflict de interese în procesul decizional la nivel local. Instanțele judecătorești au soluționat 74 de cauze, iar în 69 dintre ele deciziile definitive au fost favorabile ANI, în special privind regimul juridic al conflictelor de interese. Într-un caz a fost dispusă confiscarea unei averi nejustificate de peste 900 de mii de lei”, a declarat președintele ANI.
Potrivit lui Lilian Chișca, ANI a înaintat instanțelor șase cereri privind confiscarea unor averi nejustificate, în valoare totală de circa 4,8 milioane de lei. La sfârșitul anului 2025, pe rolul instanțelor se aflau 392 de dosare.
În ceea ce privește transparența, pe portalul declarațiilor de avere și interese personale au fost înregistrate peste 78 de mii de declarații noi în 2025, dintre care aproximativ 80% sunt anuale. În total, platforma conține peste un milion de declarații depuse în perioada 2011–2025, toate fiind publice.
Președintele ANI a subliniat că promovarea integrității în serviciul public și consolidarea mecanismelor de prevenire a corupției vor rămâne priorități și în perioada următoare.
După prezentarea raportului, Comisia parlamentară pentru securitate națională, apărare și ordine publică a formulat mai multe recomandări, ulterior incluse într-un proiect de hotărâre adoptat de Parlament. Acestea vizează modernizarea sistemului e-Integritate, eficientizarea controalelor prin analiza de risc, consolidarea verificării declarațiilor, extinderea instruirilor și îmbunătățirea cadrului normativ pentru creșterea eficienței mecanismelor de control și sancționare.
Alegeri locale noi: cetățenii sunt îndemnați să verifice corectitudinea întocmirii listelor electorale
Investițiile în infrastructură sunt o prioritate de securitate, anunță la Dubrovnik premierul Alexandru Munteanu
Autoritățile de la Chișinău examinează un nou format de dialog pentru reglementarea conflictului transnistrean. Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Mecanismul „5+2” nu mai este funcțional”
Moldova și Polonia pregătesc un nou acord de cooperare în domeniul apărării
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere cu secretarul general al Inițiativei Central Europene. Cooperarea regională, pe agendă
Daniel Vodă explică mizele Republicii Moldova în cadrul „Coaliției de Voință” pentru Ucraina: „Moldova stă la masa unde se discută viitorul regiunii, adică și al nostru”
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, susține că procesul de amalgamare este benevol și nu afectează statutul Chișinăului
VIDEO // Premierul Alexandru Munteanu, de Ziua Drapelului de Stat: „Îl purtăm cu mândrie și ne angajăm să-l arborăm demn alături de drapelele marii familii europene”
Președinta Maia Sandu, de Ziua Drapelului de Stat: „Este important să ne ridicăm la înălțimea valorilor pe care drapelul le reprezintă - să fim uniți și să muncim împreună pentru viitorul țării”
GALERIE FOTO // Tricolorul, onorat la Chișinău: imagini de la ceremonia solemnă dedicată Zilei Drapelului
VIDEO // Speakerul Igor Grosu de Ziua Drapelului de Stat: „Sub acest drapel, avem datoria să construim viitorul și să ducem Republica Moldova acolo unde îi este locul – într-o comunitate de țări libere și prospere”
Ziua Drapelului de Stat: Tricolorul Republicii Moldova, simbol al identității și unității naționale, sărbătorit oficial la Chișinău
VIDEO // Volodimir Zelenski, după întrevederea cu Maia Sandu la Kiev: „Ucraina și Moldova merg împreună spre UE și își consolidează cooperarea de securitate”
Republica Moldova, pregătită să contribuie la reconstrucția Ucrainei. Președinta Maia Sandu la Kiev: „O responsabilitate comună a Europei”
Stagiile plătite în serviciul public: Tinerii sunt invitați să aplice pentru ediția 6.1 a programului
Cel mai mare sistem de stocare a energiei din R. Moldova, lansat la Rădeni. Ministrul Energiei: „Investiția promite prețuri competitive pentru consumatori”
CNAS a executat finanțarea primei tranșe a pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna mai
VIDEO // Polițiștii au deconspirat și sistat activitatea unui pretins „cabinet medical” din capitală
Statul va interveni mai rapid în situații de alertă energetică
Zilierii vor primi vouchere digitale și stagiu de muncă în agricultură
Speakerul Igor Grosu, despre depistarea dronelor pe teritoriul țării: „Să nu uităm că în statul vecin este război și trebuie să fim vigilenți”
Italia susține integrarea europeană a Republicii Moldova prin cooperare regională
Dosar de omor din 2011, expediat în judecată după descoperirea osemintelor victimei
Speakerul Igor Grosu, despre eliminarea discrepanțelor fiscale și legislative dintre cele două maluri ale Nistrului: „Măsurile vor aduce beneficii concrete pentru cetățeni”
VIDEO // Procurorii și polițiști de frontieră au destructurat o rețea de contrabandă cu mașini din Europa
VIDEO // Premierul Alexandru Munteanu, la Forumul Național al Pieței Muncii și Dialogului Social: „Tehnologia nu ne înlocuiește, dar ne obligă să fim mai buni, mai adaptați și mai pregătiți”
Deținuții vor putea lucra mai mult și acumula stagiu de cotizare
Moldova se aliniază la standardele UE și părăsește Tratatul privind Carta Energiei
Dosarul „TUX”, trimis în judecată. Inculpații riscă închisoare pentru practicarea ilegală a activității de întreprinzător și spălarea banilor
Ministrul Afacerilor Interne al Japoniei va efectua o vizită în Republica Moldova