Vicepremierul Mihai Popșoi va efectua o vizită în Italia
Vicepremierul Mihai Popșoi va efectua, pe data de 17 martie curent, o vizită de lucru la Trieste, Republica Italiană. Oficialul va participa la conferința de nivel înalt organizată cu prilejul aniversării a 30-a de la înființarea Secretariatului Executiv al Inițiativei Central Europene (ICE), comunică MOLDPRES.
Evenimentul, organizat la inițiativa Italiei, stat gazdă al Secretariatului Executiv al ICE, și României, care deține Președinția în exercițiu al ICE în 2026, va reuni miniștri ai afacerilor externe, precum și reprezentanți ai parlamentelor, camerelor de comerț și centrelor analitice din statele membre ale organizației.
În cadrul reuniunii, Mihai Popșoi va participa la discuțiile panelului „Promovarea spiritului ICE: mai aproape unii de alții în regiune, mai puternici în Europa”, alături de miniștrii afacerilor externe ai României și Ucrainei - Oana Țoiu și Andrii Sybiha, precum și de omologii din țările Europei Centrale și de Sud-Est: Marko Djurić (Serbia), Tanja Fajon (Slovenia), Elmedin Konaković (Bosnia și Herțegovina) și Gordan Grlić-Radman (Croația).
Miniștrii vor dezbate prioritățile de cooperare regională, rolul Inițiativei Central Europene în susținerea parcursului european al statelor candidate, precum și promovarea dezvoltării economice și sociale în cadrul procesului de reunificare europeană.
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi va participa și la sesiunea plenară dedicată Coridorului economic India - Orientul Mijlociu - Europa (IMEC). În cadrul sesiunii, vor fi abordate avantajele și perspectivele de dezvoltare ale acestui proiect, precum și rolul său în consolidarea legăturilor comerciale și infrastructurale, în contextul evoluțiilor regionale actuale, prin extinderea rutelor logistice și facilitarea fluxurilor comerciale.
De asemenea, Mihai Popșoi va avea o întrevedere bilaterală cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Italia, Antonio Tajani. Agenda discuțiilor va include consolidarea dialogului moldo-italian, aprofundarea cooperării bilaterale și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Republicii Moldova.
Parlamentul a examinat 60 de proiecte legislative și a adoptat 52 de acte în luna iulie
Premierul Vasile Tofan, despre vizita delegației din Afganistan: „R. Moldova nu recunoaște guvernarea talibană. Aprobarea acestei vizite a fost o eroare de evaluare și de coordonare instituțională”
Mihai Popșoi a vizitat Lavra Pecerska din Kiev și a condamnat atacurile Rusiei asupra patrimoniului cultural al Ucrainei
Mihai Popșoi, întrevedere cu Andrii Sybiha la Kiev: „Securitatea Republicii Moldova este strâns legată de securitatea Ucrainei”
VIDEO // Vicepremierul Mihai Popșoi a discutat cu președintele Ucrainei despre gestionarea situației hidrologice din bazinul râului Nistru și proiecte comune în infrastructură și energie
VIDEO // Mihai Popșoi, la Reuniunea șefilor misiunilor diplomatice ale Ucrainei: „Republica Moldova a făcut alegerea. Ne-am alăturat Ucrainei”
Igor Grosu, pentru MOLDPRES: „Ambiția noastră este ca raportul Comisiei Europene din acest an să fie și mai bun”
MAE face precizări privind vizita unei delegații a Ministerului Agriculturii din Afganistan la Chișinău
FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi a onorat, la Kiev, memoria celor căzuți pentru libertatea Ucrainei: „Acest război trebuie să înceteze”
„A venit timpul”. Vasile Tofan explică de ce a renunțat la cariera din mediul de afaceri pentru a prelua funcția de premier. Ce crede Igor Grosu despre noul șef al Guvernului
Republica Moldova și Letonia își consolidează cooperarea. Șefa diplomației letone vine la Chișinău
Restricții de circulație în Chișinău. Traficul va fi suspendat pe mai multe străzi
Premierul Vasile Tofan a discutat cu omologul său ucrainean, Sergii Korețkii: „Statele noastre au o relație bazată pe încredere și solidaritate, pe care vrem să o transformăm în proiecte concrete”
Decizii de inițiere a procesului de amalgamare voluntară au fost aprobate de 85 la sută din primăriile din țară. Alexei Buzu: „Doar prin primării puternice putem oferi servicii calitative și infrastructură modernizată”
Premierul Vasile Tofan: „Focusul acestui guvern este să modereze creșterea prețurilor la imobiliare”
Ministra Finanțelor explică principalele modificări propuse la politica fiscală 2027 privind impozitul pe venit
Autoritățile au redus semnificativ deficitul de energie prognozat pentru astăzi
Călătorii aflați în așteptare în postul Palanca-Maiaki-Udobnoe primesc apă din partea funcționarilor vamali și a polițiștilor de frontieră
Executivul menține cota TVA redusă pentru produse esențiale și medicamente: „Nu facem reformă fiscală pe seama consumului de bază al oamenilor”
ARMENPRESS: Armenia a selectat o companie din Malta pentru supravegherea sectorului jocurilor de noroc
DOC // Proiectul politicii fiscale pentru anul 2027 a fost propus spre consultări publice
Captări ilegale de apă din Nistru, depistate de inspectorii de mediu
Cod galben și portocaliu de caniculă în centrul și sudul țării. Maximele termice vor ajunge până la 37°C
Politica fiscală pentru anul 2027, prezentată de Prim-ministrul Vasile Tofan: Reducerea poverii pe muncă, stimularea investițiilor și o taxare mai echitabilă
Impozitul pe venit pentru bănci și instituții financiare va crește
Noi reguli privind TVA la energie și gaze, cu facilități direcționate către consumatorii vulnerabili
CNAM a informat cetățenii din diasporă despre drepturile și beneficiile asigurării medicale
Guvernul va majora până la 40 000 de lei scutirea personală pentru angajați. Vasile Tofan: „Aproape 800 de milioane de lei îi lăsăm oamenilor”
Noul concept al politicii fiscale pentru 2027, prezentat de premierul Vasile Tofan: „Taxăm mai puțin munca, stimulăm investițiile, taxăm viciile și echilibrăm taxarea consumului”
BTA: Peste 1.000 de copii, câștigători ai concursurilor organizate de Agenția de Stat pentru Bulgarii din Străinătate, vor fi premiați