ro

 

Politică
14 Septembrie, 2026 / 02:59
/ 02 Decembrie, 2025

Washington, primul punct al vizitei oficiale în SUA: Igor Grosu anunță discuții la Congresul SUA și Casa Albă

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, se află într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, unde va avea întrevederi cu oficiali de rang înalt din Congresul SUA, Casa Albă, Consiliul Național de Securitate și Departamentul de Stat, comunică MOLDPRES.

Speakerul a anunțat că la Washington discuțiile se vor concentra pe consolidarea sprijinului american pentru reformele din Republica Moldova, întărirea securității naționale și dezvoltarea cooperării bilaterale.

„Suntem la Washington, în debutul vizitei oficiale. Vom avea întrevederi cu oficialii americani la Senat, la Departamentul de Stat. Și neapărat vom discuta cu moldovenii stabiliți aici”, a declarat Igor Grosu.

După întrevederile din capitala SUA, delegația moldoveană va continua vizita în Chicago și Carolina de Nord, unde sunt programate discuții cu reprezentanți ai autorităților locale și cu comunitatea moldovenilor din SUA.

Igor Grosu a transmis un mesaj de recunoștință diasporei, subliniind rolul acesteia în promovarea imaginii Republicii Moldova peste hotare și în susținerea transformărilor democratice din țară.

Oficialul a precizat că va reveni cu detalii suplimentare despre rezultatele vizitei pe parcursul zilelor următoare.

Citește și: Președintele Parlamentului pleacă la Washington, unde se va întâlni cu oficiali ai Casei Albe și ai Congresului SUA


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Igor Grosu, despre participarea PAS la alegerile din Găgăuzia: „Pentru moment, noi nu avem o decizie”

/ Acum 4 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre atacul Rusiei la Starokazacie, lângă frontiera cu Republica Moldova: „A fost deliberat. A fost atacată o locație civilă”

/ Acum 4 zile

Igor Grosu: „Parlamentul trebuie să voteze în această toamnă 217 legi pentru parcursul european al Republicii Moldova”

/ Acum 4 zile

Partidele și candidații din Găgăuzia, informați de CEC despre regulile scrutinului din 15 noiembrie

/ Acum 4 zile

Mihai Popșoi la întrevedere cu președinta Bulgariei: „Mizăm pe suportul Bulgariei pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Schimbări la conducerea comisiilor parlamentare. Marcel Spătari ar urma să preia șefia Comisiei economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel a fost propus la conducerea Comisiei pentru integrare europeană

/ Acum 4 zile

VIDEO // Premierul Vasile Tofan anunță simplificarea procedurilor pentru antreprenori și reformarea controalelor. Circa 80 de acte permisive ar putea fi eliminate sau simplificate

/ Acum 4 zile

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Pe agendă sunt proiecte privind bugetul, securitatea energetică și legislația UE

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și Israel își consolidează cooperarea în domeniul turismului

/ Acum 4 zile

Comisara europeană Hadja Lahbib va efectua prima sa vizită oficială în Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Republica Moldova renunță la Acordul încheiat pe platforma CSI privind combaterea traficului de ființe umane

/ Acum 4 zile

Republica Moldova și Bulgaria își consolidează cooperarea în economie, energie și securitate

/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan: „Doar în luna august am avut 17 drone care au lovit teritoriul nostru. Este un lucru extrem de îngrijorător”

/ Acum 4 zile

Ministerul Sănătății va avea un nou secretar de stat