Abateri majore la ocoale silvice din Chișinău: lipsuri de lemn, lucrări fictive și sancțiuni
Șase persoane au fost demise din funcție, iar altele au fost sancționate disciplinar în urma controalelor inopinate desfășurate la patru ocoale silvice din cadrul Întreprinderii Silvice Chișinău. Verificările au fost efectuate de Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Agenția Moldsilva și au scos la iveală abateri grave privind gestionarea masei lemnoase, utilizarea resurselor financiare și executarea lucrărilor silvice, transmite MOLDPRES.
Potrivit constatărilor, în cadrul controalelor au fost identificate tăieri ilegale și diferențe semnificative între stocurile de lemn înregistrate în acte și cele existente efectiv în teren.
„La Ocolul Silvic Criuleni a fost depistată o lipsă de 130 de metri steri de lemn de foc, iar la Ocolul Silvic Vadul lui Vodă – o lipsă de 160 de metri steri. Tot la Vadul lui Vodă au fost identificate și surplusuri necontabilizate de 105 metri steri de lemn de foc și 10 metri steri de lemn de lucru, ceea ce indică deficiențe majore în evidența și controlul masei lemnoase”, explică Ministerul Mediului.
Autoritățile califică aceste neconcordanțe drept grave, întrucât reflectă probleme sistemice în gestionarea resurselor forestiere și în respectarea normelor de administrare silvică.
„La Pepiniera Bălțata au fost constatate pierderi financiare de peste un milion de lei, generate de nerespectarea cerințelor fitosanitare obligatorii. De asemenea, inspectorii au stabilit că materialul semincer era păstrat în condiții necorespunzătoare, fapt care poate afecta calitatea puieților și compromite lucrările de regenerare forestieră”, indică sursa citată.
Verificările au mai arătat că unele lucrări silvice au fost raportate ca fiind executate, fără a fi realizate în teren. Suprafața totală afectată de aceste raportări fictive este semnificativă: 17 hectare la Vadul lui Vodă; 11 hectare la Criuleni; 5 hectare la Ghidighici.
Astfel de practici denaturează evidențele oficiale și afectează direct planificarea și implementarea lucrărilor de întreținere și regenerare a fondului forestier.
În cadrul controalelor s-a constatat și faptul că au fost procurate automobile noi, în condițiile în care întreprinderea înregistra datorii la salarii și impozite de peste 5 milioane de lei. Situația ridică semne de întrebare privind prioritizarea cheltuielilor și gestionarea responsabilă a resurselor financiare.
Ministerul Mediului a condamnat ferm neregulile constatate și a subliniat că astfel de practici sunt inacceptabile. Instituția a anunțat că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura respectarea strictă a legislației și pentru a preveni alte încălcări.
Autoritățile dau asigurări că vor fi aplicate măsuri suplimentare pentru consolidarea controlului intern, transparentizarea gestionării masei lemnoase și responsabilizarea factorilor de decizie din sistemul silvic.
Uniunea Europeană extinde asistența pentru gestionarea poluării pe râul Nistru prin mobilizarea unor noi resurse
Statul va investi peste 31 milioane de lei în dezvoltarea orașului Telenești
Peste 30 de focare de vegetație, lichidate de pompieri. IGSU îndeamnă cetățenii să evite aprinderea deșeurilor
Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca
Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori
Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie
Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare
VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră
Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale
ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare
Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori
VIDEO // Peste 650 de permise de conducere au fost anulate după fraude la examenele auto. Rezultatele anchetei ASP privind fraudele din sistem
Doi bărbați, care s-au dat drept polițiști, condamnați pentru escrocherie de peste un milion de lei
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va cere despăgubiri Rusiei pentru atacul asupra liniei Isaccea–Vulcănești”
Agenda evenimentelor, joi, 26 martie
FOTO // Zeci de voluntari au donat sânge la Spitalul Republican
Cer predominant senin și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru joi
Republica Moldova introduce un instrument internațional pentru evaluarea dezvoltării copiilor înainte de școală
Procurorul general interimar a promovat evaluarea externă
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România