ro

 

Societate
21 Octombrie, 2026 / 16:08
/ 30 Iunie, 2021

ANSA atenţionează asupra regulilor care trebuie respectate pe caniculă la procurarea produselor alterabile

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 30 iun. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) atenţionează populaţia asupra mai multor reguli, care urmează a fi respectate în perioadă caniculară, pentru a evita toxinfecţii alimentare, transmite MOLDPRES.

ANSA avertizează în special asupra procurării şi consumării produselor perisabile, cum ar fi carnea, mezelurile, peştele, lactatele, ouăle etc. Potrivit specialiştilor instituţiei, produsele uşor alterabile sunt cele mai periculoase alimente pe timp de vară, mai ales în zilele toride, care sub influența temperaturilor înalte pot crea un mediu extrem de favorabil pentru dezvoltarea microflorei.

Pentru a evita situațiile în care pot fi achiziționate produse neconforme, ce pot pune în pericol sănătatea și chiar viața, ANSA recomandă consumatorilor să fie atenți la câteva aspecte: să achiziționeze produse alimentare din locuri autorizate în conformitate cu legislația din domeniu; în cazul constatării unor nereguli, să depună reclamațiile respective în conformitate cu legislația în vigoare către subdiviziunile teritoriale ANSA.

Produsele alimentare, în special cele perisabile, trebuie să fie plasate spre comercializare în condiții termice necesare. Totodată, toate produsele alimentare trebuie să fie asigurate cu un marcaj, ce ar aduce la cunoștința consumatorilor despre toate mențiunile prevăzute în legislație. Informația de pe etichetă trebuie să cuprindă: denumirea produsului, numele și adresa producătorului, lista ingredientelor, cantitatea netă sau volumul de produs, data durabilității minime sau data limită de consum, țara de origine, condițiile speciale de păstrare și/sau condițiile de utilizare, declarația nutrițională și instrucțiuni de utilizare, în cazul în care omiterea lor ar îngreuna utilizarea corectă a produsului alimentar.

Este necesară integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecție pe timpul transportării, depozitării și al comercializării. Ambalajul trebuie să fie curat, nedeteriorat, să nu prezinte semne de bombaj; transportarea produselor alimentare în perioada respectivă trebuie să fie în cel mai scurt timp posibil; după procurare, produsele trebuie păstrate conform indicațiilor înscrise de producător pe ambalajul produsului.

Pentru cei ce intenționează să organizeze ceremonii, festivități şi banchete se aduce la cunoștință că organizarea și desfășurarea evenimentelor au dreptul de a o practica numai operatorii din businessul alimentar; produsele alimentare folosite la prepararea bucatelor necesită a fi achiziționate, în mod obligatoriu, de la agenți economici autorizați, să fie însoțite de certificatele necesare, conform legislației, pentru a facilita, în caz de necesitate, trasabilitatea acestor produse, se interzice recepția materiei prime, produselor alimentare din locuri neautorizate (inclusiv celor produse în condiții casnice).

De asemenea, ANSA recomandă să fie acordată o atenţie deosebită organizării ieșirilor familiale, meselor în aer liber. Pentru aceasta produsele alimentare trebuie să fie alese cu mare atenție, fiind excluse produsele gata și ușor perisabile, ce necesită regim termic special pentru păstrare. Totodată, se recomandă folosirea ambalajelor izotermice.

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor notează că toate reclamațiile pot fi înaintate prin:  Linia verde ANSA 080080033; poșta electronică: info@ansa.gov.md; linia specializată anticorupţie ANSA 022-290-800 ori Viber 067675544 (8.00-16.00).

foto simbol


 
Ultimele Știri
/ Acum 18 ore

Republica Moldova are 1.790 de adăposturi, cu o capacitate de peste 350 de mii de persoane. Nu toate corespund standardelor

/ Acum 18 ore

Salariile unor angajați ai MAI ar putea crește cu 20-30% de la 1 ianuarie. Ministra de interne, Daniella Misail-Nichitin, a oferit detalii

/ Acum 19 ore

VIDEO // Şefa MAI, Daniella Misail-Nichitin, afirmă că cele două incidente cu grănicerii ucraineni sunt primele înregistrate de la începutul războiului

/ Acum 21 ore

FOTO // Programul „Satul European” a finanțat extinderea apeductului din Pivniceni, Donduşeni

/ Acum 21 ore

VIDEO // Nivelul apei pe Nistru a crescut în nord, iar în zilele următoare este așteptată o creștere și în centru

/ Acum 21 ore

FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a fost dotat cu noi mijloace de transport, achiziționate prin proiecte cofinanțate de UE

/ Acum 22 ore

Platforma „Vocea pacientului” a fost extinsă la 120 de instituții medicale

/ Acum 22 ore

FOTO // Carabinierii moldoveni, decorați cu Medalia NATO pentru participarea la misiunea KFOR din Kosovo

/ Acum 22 ore

FOTO // Organizații neguvernamentale din Moldova au implementat 28 de proiecte pentru protecția mediului

/ Acum 23 ore

Judecătoria Strășeni are un nou magistrat

/ Acum 23 ore

FOTO // Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidații pentru Episcopia de Bălți

/ Acum 23 ore

Granturi de până la 10.000 de euro pentru cercetătorii din universitățile publice din Moldova

/ Acum 1 zi

Cod galben de ceață în Republica Moldova. Vizibilitatea va scădea sub 200 de metri

/ Acum 1 zi

VIDEO // Furt într-o biserică din raionul Drochia. Un tânăr ar fi sustras peste 256 000 de lei