ro

 

Societate
02 Aprilie, 2026 / 20:17
/ 26 Decembrie, 2025

Avocatul Poporului a contestat termenul-limită pentru doctoranzi la Curtea Constituțională

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, a sesizat Curtea Constituțională cu privire la termenul-limită stabilit pentru conferirea și confirmarea titlurilor științifice, solicitând controlul constituționalității sintagmei „până la data de 30 iunie 2025” din Hotărârea Guvernului nr. 497/2019, comunică MOLDPRES.

Sesizarea a fost depusă în urma unei plângeri colective semnate de aproximativ 30 de doctoranzi, care susțin că impunerea unui termen rigid nu ia în considerare barierele obiective și imprevizibile ce pot întârzia finalizarea cercetărilor.

Printre problemele semnalate se numără decesul conducătorilor științifici, blocajele administrative generate de volumul mare de dosare și riscul pierderii rezultatelor muncii academice și al investițiilor financiare realizate de-a lungul anilor.

Ombudsmanul consideră că instituirea termenului printr-o Hotărâre de Guvern, fără o acoperire expresă în legislația primară, încalcă mai multe prevederi ale Constituției Republicii Moldova. În acest sens, sunt invocate articolele 16 privind egalitatea în fața legii, 35 referitor la dreptul la educație, 43 privind dreptul la muncă și protecția muncii, precum și articolul 54 care reglementează condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi.

Potrivit Avocatului Poporului, titlul științific reprezintă o condiție esențială pentru avansarea în cariera academică și profesională, iar limitarea dreptului de a finaliza cercetarea afectează direct perspectivele profesionale și dreptul la o remunerare corespunzătoare. De asemenea, termenul-limită contestat ar crea un tratament diferențiat între doctoranzii înmatriculați sub vechile reglementări și cei înscriși în baza noilor norme, generând un posibil caracter discriminatoriu.

În evaluarea proporționalității măsurii, Ombudsmanul subliniază că restricția nu răspunde unei necesități sociale imperioase și nu este proporțională cu scopul urmărit, afectând securitatea raporturilor juridice din domeniul educației și cercetării.

„Impunerea unui termen-limită rigid, fără a lua în calcul circumstanțele obiective care pot întârzia o cercetare științifică, transformă parcursul academic într-o cursă contra cronometru, care poate anula ani de muncă intelectuală și resurse investite de doctoranzi”, a declarat Ceslav Panico.

Curtea Constituțională urmează să examineze sesizarea și să decidă dacă prevederea contestată este conformă cu Constituția Republicii Moldova și cu drepturile fundamentale ale doctoranzilor și postdoctoranzilor.


 
Ultimele Știri