ro

 

Societate
20 Octombrie, 2026 / 18:52
/ 09 August, 2022

Circa 50% din autorizațiile de import al medicamentelor au fost atribuite companiilor din regiunea transnistreană

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 9 aug. /MOLDPRES/. Circa 50% din totalul autorizațiilor de import al medicamentelor pe teritoriul Republicii Moldova au fost atribuite companiilor din regiunea transnistreană. Datele au fost prezentate astăzi în cadrul unei ședințe a grupurilor comune de lucru pentru ocrotirea sănătății, transmite MOLDPRES.

Discuțiile s-au axat pe mecanismul de import al medicamentelor, fiind specificate unele aspecte privind eliberarea de către Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale /AMDM/ a autorizațiilor pentru medicamentele neînregistrate. Astfel, Chișinăul a apreciat impactul pozitiv al ședințelor tehnice organizate de către AMDM pentru agenții economici din regiunea transnistreană în vederea respectării pașilor procedurali care necesită a fi parcurși pentru obținerea autorizației.

Totodată, coordonatorul grupului de lucru de la Chișinău a anunțat că, începând cu 24 februarie curent, 50% din autorizațiile eliberate de către AMDM au fost atribuite celor opt agenți economici din regiunea transnistreană. Este vorba de peste 800 de autorizații de import, dintre care 300 – pentru medicamente de importanță vitală.

De asemenea, la solicitarea specialiștilor de profil de la Tiraspol, reprezentanții Ministerului Sănătății au explicat procedura de procurare a testelor de laborator pentru determinarea hepatitelor virale B, C, D, destinate pacienților din regiunea transnistreană.

La fel, în cadrul ședinței s-a discutat despre serviciile medicale de reabilitare acordate copiilor diagnosticați cu paralizie cerebrală, inclusiv celor din regiunea transnistreană. În acest sens, Chișinăul a exprimat deschidere pentru examinarea oportunităților de extindere a serviciilor pentru copiii domiciliați în regiune, în baza informațiilor statistice pe care Tiraspolul urmează să le furnizeze.

În anul curent, grupurile comune de lucru pentru ocrotirea sănătății s-au convocat în cinci ședințe.

Foto: Biroul de reintegrare


 
Ultimele Știri
/ Acum 7 ore

VIDEO // Patru cetățeni străini riscă până la 15 ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri

/ Acum 7 ore

Accident tragic la Soroca. Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu mașina într-un copac

/ Acum 7 ore

Elevii din Moldova vor putea participa la 24 de olimpiade și concursuri republicane în 2027

/ Acum 8 ore

Cronica ARHIVELOR // Natalia Dadiani, principesa care a contribuit la dezvoltarea învățământului feminin din Basarabia

/ Acum 8 ore

Compensațiile la energie ar putea ajunge la 670.000 de familii în această iarnă. Cererile urmează să fie depuse de pe 2 noiembrie

/ Acum 9 ore

StratCom: Falsul despre fabrica de drone a fost amplificat coordonat pe Telegram și alimentează narațiunea rusă privind „militarizarea țării”

/ Acum 9 ore

Rezerviștii Armatei Naționale își consolidează deprinderile militare în cadrul unui exercițiu de instruire

/ Acum 10 ore

Screening pulmonar gratuit pentru vârstnici și persoane cu dizabilități din Chișinău

/ Acum 11 ore

Agenda evenimentelor, marți, 20 octombrie

/ Acum 19 ore

Doi grăniceri ucraineni, reținuți după ce au trecut ilegal frontiera Republicii Moldova, în apropiere de Vasilcău

/ Acum 21 ore

METEO // Ploi în toată țara și temperaturi de până la 18 grade pe 20 octombrie

/ Acum 21 ore

Un pieton de 63 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină în apropiere de Sîngera

/ Acum 23 ore

De ce survolează tot mai multe drone spațiul aerian al Republicii Moldova. Explicațiile deputatului Lilian Carp

/ Acum 23 ore

Doi procurori riscă să nu promoveze evaluarea externă