Circa 800 de șoferi, sancționați pentru transportarea copiilor fără scaune auto speciale. Amenzile aplicate
Circa 800 de șoferi au fost amendați, în primele cinci luni ale anului, pentru încălcarea regulilor de transportare a copiilor cu vârstele de până la 12 ani. Datele denotă o descreștere cu 80 de cazuri față de aceeași perioadă a anului trecut. Informațiile au fost prezentate de Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) la solicitarea MOLDPRES.
Contactat de agenție, ofițerul de presă al INSP, Ana Chiselița, a specificat că, anul trecut, circa 2 000 de șoferi au fost amendați pentru transportarea copiilor fără scaune auto speciale. Conducătorii auto au primit amenzi de la 600 până la 1 200 de lei, cu aplicarea a două puncte de penalizare.
„În Regulamentul Circulației Rutiere este indicat că transportarea copiilor cu vârstele de până la 12 ani se face doar în scaune auto speciale. Polițiștii verifică sistematic dacă șoferii respectă regulile de transportare a minorilor. Conducătorii auto trebuie să țină cont de prevederile legale, întrucât acest aspect este foarte important pentru siguranța participanților la traficul rutier. În acest sens, îndemnăm repetat toți conducătorii vehiculelor să atragă o atenție sporită asupra regulilor de transportare a copiilor”, a spus Ana Chiselița.
Solicitată de MOLDPRES, Virginia Mandalac, coordonator de proiecte în cadrul Automobil Club din Moldova, a remarcat că deși prevederile legale menționează vârstă de 12 ani pentru a putea trece la cuplarea centurii de siguranță, scaunul auto se alege în funcție de înălțimea și greutatea copilului.
„De la naștere și până la vârsta de 12 ani, corpul copilului trece printr-o serie de transformări majore. Scaunele auto pentru copii (sistemele de reținere) trebuie să fie adaptate acestor schimbări pentru a oferi o protecție maximă la fiecare etapă de creștere. Înainte de a instala un scaun auto este foarte important să studiați instrucțiunile de instalare a acestuia, precum și manualul de utilizare a mașinii pentru a fi siguri că instalați sistemul corect. Consecințele fixării incorecte pot fi la fel de grave ca și transportarea copilului fără un dispozitiv corespunzător. Bancheta din spate este cea mai recomandată, atât pentru scaunele pentru copii orientate cu fața spre sensul de mers, cât și cele orientate cu spatele spre sensul de mers. Locul de mijloc este considerat a fi cel mai sigur, în cazul prezenței centurii de siguranță în trei puncte. Următoarea poziție sigură sunt scaunele din părți”, a afirmat Virginia Mandalac.
Potrivit acesteia, copiii sunt pregătiţi să folosească centura de siguranţă a mașinii atunci când: sunt destul de înalţi pentru a sta pe scaunul maşinii într-o poziţie corectă; îşi pot rezema spatele de bancheta maşinii; îşi pot poziţiona genunchii într-o poziţie firească, naturală, peste scaunul maşinii; pot sta cu toată talpa piciorului pe podeaua vehiculului; partea de sus a centurii de siguranță trece peste umăr și nicidecum gât sau față, deoarece persistă riscul de asfixiere.
„Sfatul nostru este să utilizați scaunul auto până când fixarea copilului cu centurile mașinii va fi corectă (umăr/oasele bazinului) și nu exact până atunci când aceștia împlinesc vârsta de 12 ani. Fiecare copil își are ritmul propriu de creștere și nu toți sunt destul de corpolenți la atingerea vârstei menționate în lege, de aceea transportați copiii cu ajutorul sistemelor de adaptare până când acesta va putea fi cuplat corect la centura de siguranță a mașinii”, a explicat Virginia Mandalac.
Solicitată de agenție, Tatiana Frunza, șefa Direcției Informarea Consumatorilor și Mediului de Afaceri din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, a remarcat că alegerea corectă a scaunului auto pentru copii este esențială pentru siguranța acestora în timpul călătoriilor. Astfel, există mai mulți factori care necesită a fi luați în considerare la achiziția acestuia.
„Normele de siguranță și reglementările pot varia în funcție de vârstă, greutate și înălțime. La achiziționare, este important identificarea unui magazin specializat deoarece consultanții sunt experți și cunosc toate detaliile care vă interesează. Dacă vă decideți să cumpărați online un scaun auto, atunci neapărat solicitați instrucțiunea de utilizare, talonul de garanție și bonul de casă. Scaunele auto sunt împărțite pe grupe de vârstă, dar este mai bine ca cumpărătorul să se orienteze după greutate și înălțime, deoarece acestea sunt indicatori mai relevanți pentru siguranța copilului”, a precizat Tatiana Frunza.
De asemenea, specialiștii recomandă să fie verificată compatibilitatea scaunului auto cu mașina, întrucât unele scaune auto sunt compatibile doar cu anumite modele de mașini sau cu sisteme de fixare specifice.
„Alegerea unui scaun auto pentru copii nu este doar despre confortul copilului, ci și despre siguranța acestuia. De aceea, asigurați-vă că alegeți un scaun care este corect pentru vârsta și greutatea copilului, care se potrivește mașinii și care respectă cele mai recente norme de siguranță”, a adăugat Tatiana Frunza.
Există cinci categorii de scaune auto pentru transportarea copiilor. Grupa zero - pentru nou-născuți și copii de până la 10 kg, Grupa zero plus - pentru copii de până la 13 kg, Grupa 1 - pentru copii între 9 și 18 kg, Grupa 2 - pentru copii între 15 și 25 kg și Grupa 3 - pentru copii între 22 și 36 de kg.
Poliția avertizează asupra apelurilor false: 24 de cazuri de escrocherie raportate în 24 de ore cu un prejudiciu de 1,5 milioane de lei
Circa 150 de elevi din clasele a IV-a susțin evaluarea națională la limba și literatura română în format digital
VIDEO // Trei tineri din Strășeni, reținuți cu peste un kilogram de mefedronă
Amenzi și plăcuțe ridicate pentru șoferii cu vehicule neconforme
Un bărbat din Fălești riscă până la 19 ani de închisoare pentru omor și violență în familie
FOTO // Condiții moderne de antrenament pentru elevii Liceului Republican cu Profil Sportiv după renovarea sălii polivalente
Cinci echipaje de pompieri au intervenit noaptea trecută la un incendiu care a mistuit un restaurant din capitală
Echipamente cu termoviziune, drone și ceasuri de lux nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău
Peste 3,4 miliarde de lei au fost alocați de CNAM în 2025 pentru asistența medicală primară
ANSP: Riscul de răspândire a virusului Bundibugyo rămâne scăzut pentru Republica Moldova
Grav accident rutier în sudul țării: doi cetățeni români au decedat după ce un camion s-a răsturnat
„Ziua Învățământului Dual” la Cahul: Peste 500 de elevi au descoperit profesiile viitorului
METEO // Vremea se încălzește simțitor marți, 19 mai
Femeia dispărută pe 16 mai, găsită decedată într-un iaz din Fălești
Numărul cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii, în scădere cu 15 la sută în ultima săptămână
Aplicarea taxelor locale, analizată pe platforma CCI: Autoritățile caută soluții pentru crearea unui cadru fiscal echitabil și favorabil investițiilor
Pe 31 mai, în trei localități se va desfășura turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar
Taberele ARC 2026 se pregătesc de start: oportunități de participare pentru elevi și tineri din Republica Moldova
Raportul privind funcția publică pentru anul 2025: Mai multe oportunități de dezvoltare profesională pentru angajați
Premierul Alexandru Munteanu, de Ziua Internațională a Medicului de Familie: „Respectul pentru medici trebuie să însemne investiții, condiții mai bune de muncă și un sistem medical mai puternic”
Țările membre ale UE care susțin Rusia sau Iranul ar putea rămâne fără bani de la bloc
Președinta Maia Sandu, după Eurovision: „Nu ar trebui să permitem ca nimeni și nimic să afecteze relația dintre România și Republica Moldova”
ARMENPRESS: Armenia și Lituania au semnat un acord de parteneriat strategic
Un nou centru regional pentru copiii victime ale infracțiunilor a fost deschis la Cahul
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „Ne propunem să construim administrații locale și regionale care să devină motoare reale de dezvoltare pentru comunități”
Audieri în Parlament după incidentul de la Cahul. Deputații au venit cu recomandări pentru consolidarea securității în unitățile militare
Un automobil a fost lovit de tren pe tronsonul Florești - Bălți
Transformările și prioritățile sistemului educațional, discutate în cadrul Săptămânii Educației
FOTO // Colegiul Militar din Chișinău a fost vizitat de Principele Radu al României
Biblioteca Națională continuă serile dedicate filmului moldovenesc. „Moldova-Film” revine în atenția publicului