Circul din Chișinău va fi reabilitat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene
Clădirea Circului din Chișinău va fi reparată capital, fiind inclusă în Planul de Creștere pentru Republica Moldova, ceea ce asigură continuarea lucrărilor de reabilitare. Anunțul a fost făcut de ministrul Culturii, Cristian Jardan, care a întreprins o vizită de documentare la fața locului, transmite MOLDPRES.
„Am fost în vizită de lucru la Circul din Chișinău pentru a vedea cu ochii mei lucrările efectuate și pentru a avea o primă discuție despre viitorul acestui obiectiv unic nu doar în țara noastră, dar pentru întreaga regiune. Reparația capitală a Circului este inclusă în Planul de Creștere pentru Republica Moldova, ceea ce ne permite să continuăm cu următoarele etape de reabilitare”, a declarat ministrul.
Cu sprijinul Uniunii Europene și al PNUD, au fost deja renovate capital acoperișul și cupola, iar toate geamurile și vitraliile au fost înlocuite. Datorită efortului și profesionalismului angajaților, complexul a fost menținut în condiții relativ bune, având acum șansa reală de a fi readus la viață, a apreciat Jardan.
„Am întâlnit oameni dedicați, cu care am discutat despre problemele curente și despre cum poate contribui ministerul la îmbunătățirea activității instituției. Le-am mulțumit pentru muncă, profesionalism și pentru implicarea constantă”, a adăugat Jardan.
Prima etapă a lucrărilor de conservare și restaurare a edificiului a fost finalizată în mai 2024, datorită unei investiții de peste 2,2 milioane de euro oferite de Uniunea Europeană prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Inaugurat în 1981, Circul din Chișinău este considerat o bijuterie arhitecturală în stil brutalist și una dintre cele mai impresionante construcții de acest tip din lume. Clădirea este inclusă, din 2022, în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat. Circul din Chișinău ocupa cândva locul patru la nivel mondial după confort și capacitate (1 900 de spectatori și circa 100 de artiști).
Edificiul, construit în plan circular, impresionează prin cupola demontabilă și structura masivă din beton armat, marmură și granit. Lucrările de restaurare sunt realizate cu respectarea riguroasă a standardelor naționale și internaționale în domeniu.
Agențiile Teritoriale pentru Educație vor prelua atribuțiile direcțiilor de învățământ. MEC pregătește tranziția
VIDEO // Migranți din Tadjikistan, aduși ilegal în Moldova și asigurați cu acte ucrainene false. Trei persoane au fost reținute
Creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului
Spațiul aerian al Republicii Moldova, din nou încălcat. Un obiect aerian neidentificat a fost detectat în nordul țării
Agenda evenimentelor, luni, 21 septembrie
Peste 100.000 de persoane ar urma să primească sprijin pentru angajare în următorii patru ani
FOTO // Un proiect de 15,8 milioane de lei modernizează infrastructura publică din Căușenii Vechi
Reforma „Restart” extinde sprijinul pentru femeile aflate în situații de vulnerabilitate
VIDEO // Ministra Natalia Plugaru a prezentat transformările din sistemul de protecție socială: „Sistemul s-a extins prin servicii mai apropiate de comunități”
Preşedinta Maia Sandu, la Forumul Național al Profesioniștilor din Protecția Socială: „Nicio reformă nu poate fi mai bună decât oamenii care o pun în practică”
VIDEO, FOTO // Profesioniștii din protecția socială s-au reunit la Chişinău, la primul Forum Național dedicat domeniului
Poliția verifică sesizările privind un obiect zburător și o posibilă explozie în raioanele Orhei și Călărași
FOTO // Vasile Tofan, întrevedere cu primarii din UTA Găgăuzia: Criza apei, blocajul politic de la Comrat și atragerea investițiilor turcești, pe agenda discuțiilor
Gheorghe Hajder de Ziua Silvicultorului: „Să avem cât mai multe păduri de crescut, de protejat și de lăsat generațiilor următoare”
Guvernul va cere Parlamentului instituirea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic. Prim-ministrul Vasile Tofan: „Nu ne permitem să așteptăm apariția unei crize”
Consiliul Național de Securitate dispune măsuri pentru protejarea infrastructurii energetice de drone și atacuri cibernetice
FOTO // Integrarea europeană poate accelera mobilizarea investițiilor verzi în Republica Moldova. Studiu prezentat în Muntenegru
Campania de recoltare a sfeclei de zahăr a început: reprezentanții sectorului estimează o productivitate medie de circa 44-45 de tone la hectar
Mesajul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în urma ședinței Consiliului Național de Securitate
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Irlandei, Myles Geiran
Debite reduse pe Nistru. Ministerul Mediului anunță măsuri pentru gestionarea situației
VIDEO // Consiliul Național de Securitate: Autoritățile vor examina instituirea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic
Expoziția MOLDAGROTECH & FARMER revine la Moldexpo: peste 400 de participanți și o mie de unități de tehnică
Donald Trump afirmă că Rusia a pierdut controlul asupra industriei sale de motorină și cere încetarea războiului în Ucraina
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare Valeriu Chiveri cu noua ambasadoare a Republicii Austria în Republica Moldova
Ministerul Sănătății vine cu precizări despre noua lege a farmaciei. Proiectul prevede extinderea accesului la medicamente în localitățile rurale
Prețul gazului natural pe bursele europene rămâne ridicat, sub influența situației regionale
MEC lansează concursul „Tânărul cercetător”, destinat elevilor minorităților etnice
Condiții mai bune pentru copiii care frecventează grădinița „Garofița” din Cocieri: instituția va fi reabilitată energetic cu sprijinul Germaniei și UE
„Europa la tine acasă” – dialogul despre parcursul european continuă la Ungheni