Controale antifumat în localurile din Chișinău: abateri depistate în majoritatea unităților verificate
Specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în comun cu Inspectoratul General al Poliției, au desfășurat controale inopinate în mai multe localuri de alimentație publică din municipiul Chișinău, pentru a verifica respectarea legislației privind controlul tutunului. În total, au fost verificate 12 unități de alimentație publică, iar în opt dintre acestea inspectorii au constatat încălcări ale legislației antifumat, comunică MOLDPRES.
Potrivit ANSP, în localurile vizate a fost permis fumatul produselor din tutun și al produselor conexe, fapt ce contravine prevederilor articolului 26 din Legea nr. 278/2007 privind controlul tutunului.
De asemenea, controalele au scos la iveală că, în unele localuri, clienților le-au fost puse la dispoziție scrumiere, narghilea, precum și posibilitatea de a utiliza produse din tutun care nu ard, toate fiind interzise în spațiile închise.
Pentru abaterile depistate, în privința persoanelor juridice au fost întocmite procese-verbale cu privire la contravenție, urmând ca acestea să fie sancționate conform legislației în vigoare.
Reprezentanții ANSP precizează că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, scopul principal fiind protejarea sănătății publice și asigurarea respectării cadrului legal în domeniul controlului tutunului.
Totodată, Agenția Națională pentru Sănătate Publică îndeamnă agenții economici din domeniul alimentației publice să se conformeze strict prevederilor actelor normative și să asigure un mediu sigur și sănătos pentru clienți și angajați.
FOTO // USMF „Nicolae Testemițanu” va beneficia de echipamente și consumabile medicale pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Veteranii, angajați în câmpul muncii, vor avea acces la tratamente sanatoriale
Uniunea Europeană extinde asistența pentru gestionarea poluării pe râul Nistru prin mobilizarea unor noi resurse
Statul va investi peste 31 milioane de lei în dezvoltarea orașului Telenești
Peste 30 de focare de vegetație, lichidate de pompieri. IGSU îndeamnă cetățenii să evite aprinderea deșeurilor
Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca
Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori
Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie
Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare
VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră
Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale
ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare
Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori
Londra autorizează interceptarea navelor din flota fantomă rusă în apele sale teritoriale
BTA: Chirilica se confruntă cu trei provocări majore în mass-media, afirmă directorul general Kiril Valchev
Republica Moldova va denunța încă 60 de acorduri cu CSI. Vicepremierul Mihai Popșoi: „Stau ca o povară și nu aduc niciun beneficiu cetățenilor noștri”
Atenție, călători! Trafic intens la PTF Leușeni pe sensul de ieșire
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va cere despăgubiri Rusiei pentru atacul asupra liniei Isaccea–Vulcănești”
Agenda evenimentelor, joi, 26 martie
FOTO // Zeci de voluntari au donat sânge la Spitalul Republican
Cer predominant senin și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru joi
Republica Moldova introduce un instrument internațional pentru evaluarea dezvoltării copiilor înainte de școală
Procurorul general interimar a promovat evaluarea externă
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie