ro

 

Societate
26 Martie, 2026 / 10:10
/ 05 Martie, 2025

Mai multă transparență la sistemul de notificări a prestațiilor sociale. Beneficiarii vor fi informați despre suma primită și că transferul a fost efectuat de Guvern

Cetățenii Republicii Moldova au primit astăzi mesaje actualizate despre plățile sociale de care beneficiază – pensii, indemnizații și alte prestații oferite de stat. Noul format aduce mai multă transparență în sistemul de notificări a prestațiilor sociale. Astfel, beneficiarii sunt informați direct că transferul a fost efectuat de Guvern, fiind indicată și suma exactă primită, transmite MOLDPRES.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a explicat modificarea ca fiind un pas firesc spre mai multă transparență, spre o informare corectă și directă a fiecărui beneficiar.  Spre deosebire de mesajele vagi din trecut, noul format spune clar și fără echivoc: „Guvernul Republicii Moldova a efectuat transferul” și indică suma exactă primită.

„Dar, cum era de așteptat, această măsură a fost imediat „exportată” de unii actori politici și manipulatori de profesie. Nu e o noutate, și a fost documentată de o publicație că gruparea criminală șor, prin rețelele sale de dezinformare, a încercat să fure meritele statului și să-și atribuie în mod fraudulos aceste plăți în raioanele din sudul țării. Metoda era simplă: oamenii primeau bani din bugetul statului, dar erau mințiți de canalele de propagandă că „Șor le-a dat”. O minciună sfruntată, bazată pe confuzie și lipsă de respect față de cetățeni”, a spus Daniel Vodă.

În aceste condiții, autoritățile au decis ca mesajele privind plățile sociale să nu mai vină din partea fiecărei instituții în parte, ci să precizeze negru pe alb: banii vin de la Guvernul Republicii Moldova, din bugetul de stat. Aceasta nu e doar o clarificare tehnică, ci o măsură concretă pentru combaterea manipulărilor și a dezinformării, afirmă Daniel Vodă.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că această schimbare pune punct unei tentative grosolane de a fura imaginea statului și de a înșela oamenii. „Cine se teme de adevăr? Cei care au prosperat din minciună. Această schimbare pune punct unei tentative grosolane de a fura imaginea statului și de a înșela oamenii. Mai multă transparență înseamnă mai puține șanse pentru hoți și escroci”, a subliniat Daniel Vodă.

„Așadar, celor care încearcă să răstălmăcească această inițiativă le transmitem un mesaj clar: adevărul va fi viralizat, iar minciunile voastre nu mai țin. Cetățenii Moldovei merită să știe cine lucrează pentru ei și cine doar încearcă să-i păcălească”, a conchis Daniel Vodă.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

FOTO // USMF „Nicolae Testemițanu” va beneficia de echipamente și consumabile medicale pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză

/ Acum 20 ore

Veteranii, angajați în câmpul muncii, vor avea acces la tratamente sanatoriale

/ Acum 20 ore

Uniunea Europeană extinde asistența pentru gestionarea poluării pe râul Nistru prin mobilizarea unor noi resurse

/ Acum 21 ore

Statul va investi peste 31 milioane de lei în dezvoltarea orașului Telenești

/ Acum 21 ore

Peste 30 de focare de vegetație, lichidate de pompieri. IGSU îndeamnă cetățenii să evite aprinderea deșeurilor

/ Acum 21 ore

Prejudiciu de 90 de mii de lei în urma unui caz de braconaj piscicol pe lacul Costești–Stânca

/ Acum 22 ore

Descinderi CNA în nordul și centrul țării. Zece persoane, reținute în dosare ce vizează scheme de colectare a mijloacelor financiare ilicite de la transportatori

/ Acum 23 ore

Indemnizațiile zilnice pentru copiii aflați în servicii de plasament vor fi indexate din 1 aprilie

/ Acum 23 ore

Dosarul „Frauda bancară”: Vladimir Plahotniuc urmează să susțină un discurs la etapa dezbaterilor judiciare

/ Acum 23 ore

VIDEO // Peste 10 tone de fructe uscate cu mucegai, blocate de ANSA la frontieră

/ Acum 23 ore

Guvernul indexează normele de cheltuieli pentru întreținerea persoanelor cazate în instituțiile sociale

/ Acum 23 ore

ANSA: Cauza morții păsărilor din Pohrebea a fost virusul gripei aviare

/ Acum 23 ore

Aprobat de Guvern: din 1 aprilie, pensiile vor fi indexate cu 6,8 la sută și majorate cu o sumă fixă de peste 50 de lei

/ Acum 23 ore

FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită la Ungheni. Oficialul s-a întâlnit cu tinerii și a evaluat avansarea lucrărilor la Podul de Flori