ro
Societate
20 Septembrie, 2025 / 12:39
/ Acum 1 oră

Două zile de tradiții, muzică și spectacole la Festivalul Loziei. Programul evenimentului

Comuna Lozova din raionul Străşeni găzduiește sâmbătă și duminică Festivalului Loziei – Meșteșugul Strămoșesc. Evenimentul promite să aducă împreună tradițiile, arta și divertismentul modern, care reunesc toate generațiile, transmite MOLDPRES.

Programul este conceput astfel încât fiecare vizitator să găsească ceva pe gustul său: de la Scena Patrimoniului, unde folclorul și obiceiurile străvechi prind viață, la Aleea Mâinilor de Aur, unde meșteșugarii locali își vor etala talentul, până la Casa Jocurilor, dedicată celor mici, cu ateliere creative și teatru de păpuși în aer liber.

Prima zi a festivalului - sâmbătă, 20 septembrie, va aduce un concert incendiar cu Magnat și Feoctist, alături de alți artiști îndrăgiți. Cei mici vor avea parte de spectacole interactive, iar atmosfera va fi întreținută de muzică și activități surpriză.

Ziua a doua, duminică, 21 septembrie, va fi dedicată folclorului și teatrului, cu evoluții artistice a colectivelor locale și un spectacol al Teatrului Național „Eugène Ionesco” din Chișinău. Seara va culmina cu recitaluri susținute de nume sonore ale scenei autohtone, precum Ion Paladi și Adrian Ursu.

Festivalul Loziei nu este doar un eveniment cultural, ci și o sărbătoare a comunității, care readuce împreună locuitorii și vizitatorii într-un spirit de bucurie, tradiție și apartenență, afirmă organizatorii, care promit o ediție memorabilă, ce marchează renașterea unei sărbători îndrăgite și transformă Lozova într-un centru cultural vibrant.