ro

 

Societate
23 Octombrie, 2026 / 20:35
/ 29 Mai, 2026

Un pensionar din Chișinău a rămas fără 2,1 milioane de lei după o fraudă telefonică

Oamenii legii au înregistrat, în ultimele 24 de ore, 13 cazuri de fraudă telefonică, prejudiciul total depășind 3 milioane de lei, transmite MOLDPRES.

Potrivit Poliției, patru dintre cazuri au fost comise în cursul zilei de ieri, iar celelalte au avut loc anterior, însă victimele au sesizat oamenii legii abia acum.

Cel mai mare prejudiciu, de 2,1 milioane de lei, a fost înregistrat în Chișinău. Un bărbat în vârstă de 68 de ani a fost convins de escroci, care s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei, să transmită bani prin intermediul unui curier. 

Conform anchetatorilor, victima a remis banii în trei tranșe, în perioada 7 aprilie – 22 mai. Pentru a aduna suma cerută de escroci, pensionarul și-a vândut două apartamente, a utilizat toate economiile personale și s-a împrumutat de bani de la rude. Ulterior, atacatorii au pus în aplicare scenariul manipulării. Ei s-au prezentat drept angajați ai Băncii Naționale a Moldovei și l-au alertat că securitatea conturilor sale este compromisă, susținând în mod fals că persoane necunoscute încearcă să-i sustragă banii, inclusiv din alte depozite bancare. Sub pretextul „salvării” acestor fonduri, victima a fost convinsă că singura modalitate de a-și pune averea la adapost este sa ridice toți banii în numerar și să-i predea fizic falșilor funcționari, presupus pentru a fi depuși în siguranță la BNM.

Un alt caz cu prejudiciu considerabil, de 780 de mii de lei, a fost înregistrat în Cahul, unde escrocii ar fi aplicat aceeași schemă.

Poliția precizează că metoda cel mai frecvent utilizată rămâne cea în care infractorii se prezintă drept reprezentanți ai Băncii Naționale sau ai unor instituții bancare. Totodată, continuă și fraudele prin intermediul unor platforme investiționale fictive.

Oamenii legii avertizează că există în continuare cazuri în care victimele retrag numerar și îl transmit unor curieri sau lasă pachete cu bani în locații indicate de escroci.

În paralel, autoritățile au documentat și tentative de phishing prin mesaje SMS privind presupuse amenzi rutiere. În două cazuri raportate într-o singură zi, victimele au accesat linkuri false și li s-a solicitat achitarea unor amenzi generate, pretins, de camerele de monitorizare a traficului.

Potrivit Poliției, alte 475 de tentative de fraudă au fost prevenite datorită vigilenței cetățenilor.

Autoritățile îndeamnă populația să nu transmită bani persoanelor necunoscute, să nu acceseze linkuri suspecte și să verifice informațiile primite telefonic sau prin mesaje. În cazul unor tentative de fraudă, cetățenii sunt sfătuiți să contacteze imediat Poliția.


 
Ultimele Știri
/ Acum 10 ore

Peste 200 de clădiri din Chișinău au fost conectate la încălzire

/ Acum 10 ore

Refugiații și migranții vulnerabili vor beneficia de acces mai bun la serviciile de sănătate

/ Acum 11 ore

Legea privind investigarea accidentelor din transporturi, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 11 ore

INTERVIU MOLDPRES // Ce trebuie să știe o femeie care se află într-o relație abuzivă? Dominika Stojanoska, reprezentanta de țară UN Women: „Violența nu este vina ei și nu trebuie să treacă singură prin această situație”

/ Acum 11 ore

DOC // Noi reguli pentru desemnarea judecătorilor Curții Constituționale. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 12 ore

Al doilea lot de vaccin antigripal a ajuns la ANSP. Urmează distribuirea dozelor către instituțiile medicale

/ Acum 21 ore

Un pieton a decedat, lovit de o mașină pe bulevardul Dacia din Chișinău. Șoferul a fugit, abandonând automobilul

/ Acum 21 ore

Agenda evenimentelor vineri, 23 octombrie

/ Acum 22 ore

Ploi puternice pe arii extinse, temperatura aerului va ajunge la +17 grade Celsius, vineri

/ Acum 1 zi

Procurorul Petru Iarmaliuc a trecut evaluarea externă de integritate

/ Acum 1 zi

Gheorghe Hajder a discutat cu noua ministră a Mediului din România: „Proiectele bune trebuie să continue pe ambele maluri ale Prutului”

/ Acum 1 zi

Magistratul Veaceslav Cernalev a fost audiat de Comisia de Evaluare a Judecătorilor

/ Acum 1 zi

Incident violent într-o școală din capitală. Un elev de 14 ani a suferit leziuni în urma unui caz de agresiune

/ Acum 1 zi

FOTO // Trei carabinieri moldoveni s-au întors din Kosovo după șase luni de misiune de menținere a păcii