ro
Societate
29 Octombrie, 2025 / 22:55
/ Acum 4 ore

Experiențe și modele pentru dezvoltarea comunităților din nordul ţării, preluate la Open World SUA

Consolidarea leadershipului, dezvoltarea economică locală și cooperarea între comunități au fost principalele teme ale Programului Open World, desfășurat în Statele Unite ale Americii cu sprijinul Congresului SUA, la care a participat directoarea Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR Nord), Maria Prisacari,  transmite MOLDPRES.

„Am văzut cum orașele americane renasc prin implicarea comunității, prin parteneriate public-private și investiții inteligente în spații publice, infrastructură și educație civică. În orașul Raleigh am descoperit o Americă autentică – a oamenilor implicați, a comunităților care se dezvoltă prin inițiativă civică și cooperare între administrație, mediul academic și sectorul privat”, a estimat la solicitarea MOLDPRES Maria Prisacari, directoarea ADR Nord.

Şefa ADR Nord a subliniat importanța dialogului constant dintre cetățeni, autorități și mediul economic, considerând că această interacțiune este cheia progresului real la nivel local.

„Dezvoltarea durabilă începe de la nivel local, prin oameni dedicați, viziune comună și cooperare. Moldova are potențialul de a-și transforma orașele și regiunile prin modele similare – prin inițiativă, încredere și parteneriat”, a adăugat Prisacari. 

Pe parcursul vizitei, delegația Republicii Moldova a avut întâlniri cu reprezentanți ai instituțiilor publice, universităților și organizațiilor locale din mai multe orașe ale Carolinei de Nord, explorând modele de revitalizare urbană și parteneriate public-private. De asemenea, membrii delegației au fost primiți de secretarul de stat al Carolinei de Nord, Elaine Marshall.

„Pentru delegația moldoveană, participarea la Programul Open World a reprezentat o experiență inspirațională și un schimb autentic de idei și valori, care contribuie la consolidarea legăturilor dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii în domeniul dezvoltării comunitare și al leadershipului local”, a rezumat Maria Prisacari.

Programul Open World – o punte între liderii locali din R. Moldova și SUA

Programul Open World este o inițiativă a Congresului Statelor Unite ale Americii, implementată de Congressional Office for International Leadership (COIL). Scopul programului este de a oferi liderilor și specialiștilor din diverse domenii oportunitatea de a explora modele de guvernare, bune practici în management public, dezvoltare economică și comunitară, și de a stabili rețele de colaborare internațională.

Programul se adresează în special liderilor locali, funcționarilor publici, profesioniștilor din sectorul civic și economic, oferindu-le experiențe practice în cadrul comunităților americane. Participanții au acces la vizite în instituții publice, universități, organizații non-guvernamentale și proiecte locale, unde pot observa modul în care parteneriatele public-private, implicarea comunității și strategiile de dezvoltare urbană și rurală sunt implementate cu succes.

Programul oferă, de asemenea, mentorat și sesiuni interactive, în care participanții pot discuta despre strategii de dezvoltare durabilă, revitalizare urbană, educație civică, managementul resurselor locale și implicarea cetățenilor în procesul decizional.

Pentru Republica Moldova, participarea la Programul Open World a devenit un instrument esențial de dezvoltare a leadershipului local, contribuind la transformarea comunităților prin implementarea de proiecte și politici inspirate de experiența americană, dar adaptate contextului local.

Experiența programului a demonstrat că succesul în dezvoltarea comunităților nu depinde doar de resurse financiare, ci și de viziunea comună, implicarea cetățenilor și colaborarea între administrație, sectorul privat și mediul academic.

Astfel, liderii moldoveni care participă la Open World se întorc acasă nu doar cu cunoștințe teoretice, ci cu modele concrete și soluții aplicabile, contribuind la modernizarea administrației publice și la dezvoltarea durabilă a localităților din țară.