ro
Societate
29 Octombrie, 2025 / 13:29
/ Acum 16 ore

Daniella Misail-Nichitin: ,,Ministerul de Interne monitorizează constant spațiul online pentru a contracara campaniile de dezinformare"

În perioada campaniei electorale, Centrul de Combatere a Crimelor Cibernetice a solicitat blocarea a zeci de materiale video de pe platforma TikTok, cu conținut manipulator sau fals. În rezultat, mai mult de jumătate din conținuturi au fost blocate. Declarațiile au fost făcute, marți, de către ministra de interne în exercițiu, Daniella Misail-Nichitin, la postul de televiziune Rlive, transmite MOLDPRES.

„Din septembrie, pentru că era un război de dezinformare fără precedent, Centrul de Combatere a Crimelor Cibernetice a devenit punct focal pentru platforma TikTok. În această calitate, zilnic erau solicitate blocarea materialelor video cu conținut manipulator sau fals. Vorbim de zeci de materiale pentru care au fost înaintate demersuri către rețea. Cu regret, nu la toate solicitările s-a dat curs, dar mai bine de jumătate dintre conținuturi au fost blocate”, a explicat ministra.

Misail-Nichitin a precizat că narațiunile dezinformatoare au vizat teme sensibile, precum traficul de copii sau mobilizarea bărbaților pentru războiul din Ucraina, având scopul de a crea anxietate socială și de a manipula opinia publică.

„Scopul final al acestor ingerințe străine este influențarea politică și schimbarea componenței actualului Parlament al Republicii Moldova”, a subliniat ea.

Ministra a menționat că autoritățile comunică cu reprezentanții TikTok, dar și cu cei de la Meta, în contextul conținuturilor distribuite prin Telegram.

Totodată, Daniella Misail-Nichitin a afirmat că demersurile Ministerului nu vizează limitarea libertății de exprimare.

„Dacă analizăm conținuturile care au fost blocate sau demersurile înaintate și chiar cauzele penale pornite în acest sens, ele nici pe departe nu sunt mesaje de liberă exprimare, în care cetățenii își exprimă o opinie sau o atitudine față de un proces sau fenomen. Vorbim de atacuri bine regizate și ingerințe din exteriorul țării, cu un scop bine determinat. Componența acestor narațiuni ne face să dăm o apreciere clară acestor acțiuni: vorbim de mesaje care incită la ură, de atacuri la persoane, de produse în care este utilizată inteligența artificială pentru a denatura realitatea și pentru a compromite imaginea unor persoane publice, dar și de atacuri concrete la adresa organelor de drept și de aplicare a legii”, a explicat ministra.

Ea a adăugat că, de multe ori, sursele acestor atacuri sunt greu de localizat, întrucât IP-urile pot proveni atât din Republica Moldova, cât și din afara țării.

„Ne-am convins că aceste elemente de dezinformare sunt folosite inclusiv în alte state, având drept țintă Republica Moldova”, a conchis Daniella Misail-Nichitin.