
O expoziție ce promovează valorile patrimoniului natural a fost deschisă la Muzeul Național de Istorie a Moldovei
„Focus pe natură: ariile protejate prin obiectiv” este genericul unei expoziții în aer liber, lansată ieri la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Aceasta reprezintă o colecție de 24 de fotografii realizate pe parcursul celor patru anotimpuri surprinse în ariile protejate Parcul Național „Orhei” (inclusiv Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”), Parcul Național „Nistrul de Jos” și Rezervația Naturală „Codrii”, transmite MOLDPRES.
Activitatea are drept scop promovarea valorii patrimoniului natural și sensibilizarea publicului larg asupra importanței conservării biodiversității, facilitând astfel implicarea comunităților locale în protejarea și gestionarea durabilă a ariilor protejate.
Inaugurată de Ziua internațională a diversității biologice, expoziția va fi expusă în aer liber, cu acces gratuit, între 22 mai și 22 iunie, interval simbolic pentru ecologie și conservarea naturii, marcând evenimente importante precum Ziua europeană a parcurilor naționale (24 mai), Ziua Nistrului (25 mai), Ziua Mediului (5 iunie), și Ziua fotografierii naturii (15 iunie).
„Ne mândrim cu peste un deceniu de colaborare solidă între Agenția Austriacă pentru Dezvoltare /ADA/ și asociațiile obștești EcoContact și Biotica. Din 2012, avem un parteneriat solid pentru a promova managementul durabil al resurselor de apă, conservarea biodiversității și reziliența climatică – unul dintre cele mai importante rezultate fiind crearea Parcului Național „Nistrul de Jos” în anul 2022. La ADA, credem în motto-ul: „Împreună e mai bine”. Pentru că schimbarea reală are loc atunci când lucrăm mână în mână – dincolo de sectoare, granițe și comunități – în beneficiul oamenilor și al planetei”, a declarat la eveniment șefa Biroului Agenției Austriece pentru Dezvoltare, Sandra Horina.
Franciska Kirkegaard Flugt, ofițer de program pentru tranziție verde și mediu în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a apreciat inițiativa organizării expoziției, subliniind relevanța acesteia în contextul suitei de sărbători dedicate protecției mediului. Oficialul european a evidențiat, totodată, ambiția comună a autorităților de mediu și a societății civile de a continua eforturile pentru conservarea biodiversității și protejarea durabilă a patrimoniului natural.
La rândul său, Aliona Rusnac, secretar de stat la Ministerul Medului, a estimat că ariile protejate sunt o adevărată capodoperă naturală a Republicii Moldova. „Acestea reflectă ambiția noastră de a atinge standardele europene în materie de protecție a mediului. Aceste peisaje naturale nu sunt doar refugii pentru biodiversitate, ci și repere de identitate națională, educație ecologică și dezvoltare durabilă”, a spus Rusnac.
„Această frumoasă expoziție are rolul de a promova conservarea biodiversității și sensibilizarea opiniei publice privind protejarea naturii și a mediului înconjurător. Cultura vizuală este un instrument puternic de educație și conștientizare, iar arta fotografică ne oferă o punte de legătură între patrimoniul natural și cel cultural”, a menţionat Vladimir Vornic, secretar de stat la Ministerul Culturii.
Evenimentul a fost organizat de AO EcoContact și Muzeul Național de Istorie a Moldovei cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare. Potrivit organizatorilor, este relevantă importanța consolidării rezilienței ecosistemelor și a protejării habitatelor naturale, care susțin specii valoroase și oferă un mediu sănătos pentru comunitățile locale.
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în alte două state europene
Orașul Bălți va avea un sistem modern de distribuție a energiei termice și apei calde, finanțat de BERD
Angajații vor putea beneficia de tichete de masă și pentru orele de muncă din timpul nopții
Germania va trimite la Chișinău un grup de militari pentru servicii de consiliere la implementarea proiectelor neletale
15 școli model vor fi renovate cu ajutorul Băncii Consiliului Europei
BUGET PLUS // Guvernul a aprobat acordarea indemnizației lunare de 3 mii de lei pentru tinerii angajați la primul loc de muncă
Control coordonat în punctul de trecere a frontierei Cantemir – Fălciu. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor
Un nou membru al Comisiei de certificare, numit de Guvern
Qatarul este interesat să trimită tineri la studii la Universitatea de Medicină „Nicolae Testemițanu”
Peste 130 de mii de vizitatori au descoperit cultura, tradițiile și inovațiile țării noastre, prezentate la Expoziția Mondială de la Osaka
Daniel Vodă, despre găzduirea Congresului Mondial al Viei și Vinului: „O recunoaștere internațională a curajului și muncii vinificatorilor noștri”
La punctul de trecere a frontierei Cantemir-Fălciu va fi implementat controlul coordonat
Investiții record de trei miliarde de lei în spitale în doar patru ani. Dorin Recean: „Moldovenii merită condiții de tratament ca în țările europene”
Cooperarea moldo-suedeză, discutată de premierul Dorin Recean cu ambasadoarea Suediei, Katarina Fried, la o întrevedere de rămas-bun
Noi specialități la trei facultăți din universitățile din Republica Moldova
Guvernul intervine pentru a salva investițiile în cantinele școlare din Chișinău. MEC va gestiona suma de 100 de mln de lei pentru modernizări în școlile din capitală
Președinția lansează concurs pentru selectarea membrilor Comisiei de Certificare de pe lângă ASP
Olimpicii la Limba și literatura română și Istoria românilor, premiați la Chișinău
În R. Moldova va activa un Centru pentru servicii de informații fluviale
Anenii Noi: Zece gropi formate în urma extragerii ilegale a stratului de sol fertil
Documentul Unic de Program 2025–2027// Aproximativ 100 de proiecte de dezvoltare urbană vor fi finanţate de stat #MoldovaPoate
Parlamentul European a votat un raport de susținere pentru Republica Moldova
Sistemul distincțiilor de stat va fi revizuit. În legislație vor fi introduse noi ordine și medalii
Publicitatea de stat va fi reglementată prin lege
GALERIE FOTO // Olimpicii la Limba și literatura română și Istoria românilor, premiați