ro

 

Societate
11 Noiembrie, 2026 / 05:27
/ 15 August, 2025

Fost ambasador și parlamentar condamnat pentru îmbogățire ilicită. Reacția lui Sergiu Stati

Fostul deputat și ex-ambasador cu misiuni speciale, Sergiu Stati, a fost condamnat pentru îmbogățire ilicită și obligat să achite aproximativ 2,5 milioane de lei, comunică MOLDPRES.

Instanța i-a aplicat o amendă de 450 000 de lei, l-a privat de dreptul de a activa în sectorul public timp de 12 ani și i-a interzis părăsirea țării pe durata executării pedepsei.

De asemenea, magistrații au dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 1 976 392,16 lei, reprezentând bunuri obținute din infracțiuni, și au menținut sechestrul asupra bunurilor acestuia pentru garantarea executării hotărârii.

Potrivit probelor, în perioada februarie 2014 – iulie 2019, inculpatul a deținut, direct și prin intermediul unei rude apropiate, bunuri a căror valoare a depășit cu aproape 2 milioane de lei veniturile legale.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Solicitat de MOLDPRES, fostul legislator, Sergiu Stati, a calificat decizia magistraților drept „una abuzivă”. 

„Nu mă consider vinovat, am prezentat probe și o să atac sentința la Curtea de Apel", a precizat Stati.


 
Ultimele Știri
/ Acum 18 ore

FOTO // Militarii moldoveni continuă îndeplinirea misiunilor în Bosnia și Herțegovina

/ Acum 18 ore

Peste 800 de persoane au ajuns la Urgență după ce au fost mușcate de animale, de la începutul anului

/ Acum 18 ore

Explozie într-o gospodărie din Lozova, provocată de o scurgere de gaz de la o butelie

/ Acum 19 ore

VIDEO // Trei mistreți împușcați ilegal, depistați într-un automobil la Sângerei. Doi bărbați au fost reținuți

/ Acum 19 ore

VIDEO // Peste 120 de automobile din SUA, importate de o întreprindere fără plata taxelor vamale. Prejudiciul depășește 23 de milioane de lei

/ Acum 19 ore

Republica Moldova și România, spațiu educațional comun: un nou ghid pentru părinți și educatori, elaborat de pedagogi de pe ambele maluri ale Prutului

/ Acum 19 ore

Ambulanța a intervenit la circa 14 300 de solicitări într-o săptămână

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor marți, 10 noiembrie

/ Acum 1 zi

METEO // Vreme fără precipitații pe 10 noiembrie. Temperaturile vor ajunge până la 12 grade

/ Acum 1 zi

Șoferi prinși în stare de ebrietate sau fără permis. Doi conducători auto ar fi încercat să mituiască polițiștii

/ Acum 1 zi

Un procuror de la PCCOCS a trecut vettingul. Comisia a propus promovarea evaluării

/ Acum 1 zi

Absolvenții de la pedagogie pot participa la concursul de repartizare în funcțiile vacante din școli

/ Acum 1 zi

Peste 3700 de edificii din municipiul Chișinău au fost conectate la încălzire

/ Acum 1 zi

Reforma administrației publice locale, discutată în contextul aderării la UE