Fosta președintă a organizației teritoriale Edineț a Partidului Politic „Șor”, condamnată la patru ani de închisoare
Fosta președintă a organizației teritoriale din Edineț a fostului partid „Șor” a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru complicitatea la finanțarea ilegală a partidului politic din partea unui grup criminal organizat, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis pentru femei. Totodată, inculpata a fost privată de dreptul de a exercita activități legate de organizare contabilă și financiare în cadrul partidelor politice, precum și privare de activitatea de membru în partide politice, pe o durată de cinci ani. Sentinţa a fost pronunţată, luni, 3 noiembrie, de căte Judecătoria Chişinău şi poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel, transmite MOLDPRES.
Instanța a mai dispus confiscarea din contul inculpatei a contravalorii sumei de peste 4,8 milioane de lei în contul statului, cu titlu de mijloace bănești utilizate la comiterea infracțiunii, urmând ca la punerea în executare, să se țină cont de concurența sumelor încasate în beneficiul statului cu acest titlu, de la alte persoane care au participat la comiterea infracțiunii.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada 23 iulie – 20 octombrie 2022, inculpata, activând în calitate de președinte a organizației teritoriale Edineț a Partidului Politic „Șor”, a participat la finanțarea ilegală a partidului, știind că acesta era susținut de un grup criminal organizat condus de Ilan Șor. Prin coordonare cu alți membri ai partidului, a recepționat și distribuit mijloace bănești provenite din surse ilicite pentru organizarea și remunerarea participanților la protestele din Chișinău (în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției etc.), a transmis prin aplicații electronice liste cu participanți și mijloace de transport, a organizat transportul și plata protestatarilor (câte 400 lei/zi/persoană), a gestionat sume mari de bani primite de la curieri.
De asemenea, între 18 septembrie – 16 octombrie 2022, inculpata a gestionat și plata a 18 persoane/zi care protestau continuu în „Orășelul schimbării” din fața Parlamentului, achitându-le câte 100 dolari SUA/zi, însumând 52 200 dolari SUA, ceea ce constituie echivalentul sumei de 1 015 236 lei, conform cursului oficial al leului moldovenesc față de dolarul SUA în perioada respectivă.
În consecință, inculpata, acționând în interesele formațiunii politice, a acceptat cu bunăştiinţă prin complicitate, finanțarea partidului politic, din partea grupului criminal organizat, în sumă totală de 4 866 767,76 lei, surse financiare ilicite care au fost integrate în activitatea şi întreținerea partidului, în scopul promovării şi realizării intereselor partidului pe arena politică din Republica Moldova, de obținere prin mijloace ilicite a puterii în stat.
Inculpata și-a recunoscut vina.
Termenul executării pedepsei cu închisoare, se va calcula din data reținerii acestei de către organele competente, cu includerea în acest termen a perioadei în care inculpata a s-a aflat în stare de arest la domiciliu –20 octombrie 2022-16 noiembrie 2022.
Alegeri locale noi. Cetățenii pot solicita votarea cu urna mobilă
Emil Ceban a fost prezentat echipei Ministerului Sănătății
Autoritățile au lansat înscrierea la programul de compensații pentru perioda rece a anului. Cum vor fi achitați banii
Doi bărbați din raionul Drochia au fost condamnați la opt și nouă ani închisoare pentru comercializarea drogurilor
Un bărbat, condamnat la peste șapte ani de închisoare pentru vătămare corporală
Peste 4400 de încălcări în traficul rutier, documentate de polițiști în zilele de odihnă
Actualele provocări ale sistemului procuraturii în contextul procesului de reformă și al alinierii la standardele UE, pe agenda discuțiilor organizate de Consiliul Europei
Un automobil a fost mistuit de flăcări în orașul Vatra din Chișinău
Agenda evenimentelor, luni, 3 noiembrie
Igor Grosu: „Parlamentul va avea un rol crucial în următorii ani pentru apropierea R. Moldova de Uniunea Europeană”
Vladislav Cojuhari a preluat conducerea Ministerului Justiției: „Vom acționa după principiul echității și transparenței”
Vreme instabilă și temperaturi moderate la începutul primei săptămâni de noiembrie
Doina Gherman, înainte de Raportul de Extindere al UE: „Avem voință politică și sprijinul cetățenilor”
Republica Moldova și BERD consolidează parteneriatul pentru dezvoltarea sectorului agroindustrial
Lucrările pe șantierul de ocolire Slobozia Mare avansează conform graficului, urmând să fie finalizate la începutul lui 2026
FOTO// Cooperare pentru viață: Germania și Moldova construiesc infrastructura care va aduce apă sigură în Regiunea Centru
VIDEO// Noul ministru al Mediului, Gheorghe Hajder, anunță prioritățile: păduri, ape curate și gestionarea deșeurilor
VIDEO // Ministrul Dan Perciun: „Ne dorim ca salariul mediu în educație să ajungă la nivelul salariului mediu pe economie”
Autoritățile din R. Moldova și România identifică soluții pentru fluidizarea traficului de mărfuri perisabile la frontieră
VIDEO // Cristian Jardan a preluat ștafeta la Ministerul Culturii:„Este important să muncim pentru obiectivele care le vom seta împreună”
CNAS a alocat 218 milioane de lei pentru plata indemnizațiilor destinate familiilor care au copii
VIDEO // Noua ministră a Muncii, Natalia Plugaru: „Domeniul social reprezintă o prioritate”
Reforma sectorului de securitate, analizată de angajați ai structurilor de forță din țară și din străinătate
Fosta președintă a organizației teritoriale Edineț a Partidului Politic „Șor”, condamnată la patru ani de închisoare
VIDEO // Valeriu Chiveri noul viceprim-ministru pentru reintegrare - prezentat echipei Biroului politici de reintegrare