Fostul deputat Vladimir Andronachi rămâne în arest încă 20 de zile
Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi va sta încă 20 de zile după gratii. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis parțial demersul procurorilor privind prelungirea măsurii preventive în privința fostului deputat și a dispus prelungirea arestului preventiv cu 20 de zile, transmite MOLDPRS.
Procurorii îl acuză pe Andronachi de spălare de bani în două episoade: în primul caz, este vorba de 360.000 de dolari, iar în al doilea de 100.000 de dolari.
Fostul deputat democrat, Vladimir Andronachi, a fost reținut în seara zilei de marți, 2 septembrie.
Vladimir Andronachi a fost deputat în perioada februarie 2015 – iulie 2021. Acesta a fost și vicepreședinte al Partidului Democrat din Moldova.
Fostul democrat figurează și în alte dosare penale. Este vorba de „Frauda bancară”, dosarul achiziționării blanchetelor pentru pașapoarte și „Metalferos”. Vladimir Andronachi a fost reținut la începutul lunii noiembrie 2022, fiind bănuit de escrocherie în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale și nemijlocit în interesul lui Vladimir Plahotniuc. Fostul deputat avea sarcina de a asigura obținerea actelor permisive de la Banca Națională a Moldovei, ceea ce a permis membrilor organizației criminale să sustragă bani de la Banca de Economii în sumă de peste 12,5 milioane de dolari SUA și peste 23,8 milioane de euro.
Ulterior, Vladimir Andronachi a fost plasat în arest la domiciliu, iar în august 2023 a fost eliberat sub garanție personală.
Circa 300 de magistrați participă la Adunarea Generală a Judecătorilor
Nouă medicamente noi vor apărea în farmaciile din Republica Moldova
Condiții mai bune pentru pacienți și medici la Spitalul raional Briceni
Trei persoane bănuite de corupere electorală vor ajunge pe banca acuzaților după o investigație jurnalistică
Tragedie pe șosea: un pieton a fost lovit mortal de un automobil la Vatra
Un student străin a fost condamnat la închisoare după ce și-a înjunghiat colegul
Autoturism de lux, subevaluat la vama Leușeni. Autoritățile au ridicat vehiculul
Risc de deconectări ale energiei electrice în orele de vârf. Autoritățile solicită tuturor consumatorilor reducerea urgentă a consumului
Agenda evenimentelor, vineri, 27 martie
METEO // Ceață slabă dimineața și temperaturi în creștere pe parcursul zilei
Schemă de contrabandă „legalizată” cu prejudicii de peste 4 miliarde de lei, deconspirată de oamenii legii
Fiecare kilowatt contează: intensitatea luminii a fost redusă cu 50% în plenul Parlamentului
Raportul de activitate al Consiliului Audiovizualului (CA) pentru anul trecut a fost examinat de legislativ
Condiții mai bune pentru elevi: blocurile sanitare din 19 școli vor fi modernizate
Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic pot beneficia de sprijin financiar pentru realizarea proiectelor de consolidare a comunităților școlare
În Republica Moldova a fost instituită Ziua Judecătorului
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu Michael McGrath, Comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept
Peste 176 de mii de persoane au beneficiat în luna februarie de medicamente și dispozitive medicale compensate
Consumul de energie electrică a scăzut joi cu 3%. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Este un rezultat important al eforturilor tuturor consumatorilor din țară”
Sesiune de informare privind Apelul URBACT Rețele de Acțiune
VIDEO // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Solidaritatea partenerilor europeni ne ajută să depășim crizele energetice”
Stadiul proiectelor de apă și sanitaţie, analizat de Ministerul Infrastructurii și Banca Mondială
Sentință de achitare într-un dosar complex de abuz în serviciu, atacată de Procuratura Anticorupție
Mitropolitul Basarabiei, Petru: „Actul Unirii din 1918 a fost posibil datorită credinței, conștiinței naționale și unității spirituale”
FOTO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a avut o întrevedere cu omologul său slovac, Robert Kaliňák. Securitatea regională și sporirea rezilienței naționale, pe agendă
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ministrul Economiei al României, Irineu Darău
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Teatrului „Alexie Mateevici”, Elena Frunze-Hatman: „Publicul își dorește să se regăsească în ceea ce vede pe scenă”
Circa 70 mii de cetățeni sunt așteptați la urnele de vot în cadrul alegerilor locale noi și a referendumurilor locale din 17 mai
UE oferă sprijin suplimentar pentru reforma justiției din Republica Moldova
CNAM a achitat în totalitate serviciile medicale oferite de prestatori în luna februarie