Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, vizat în mai multe dosare penale, a ajuns la Chișinău
Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, vizat în mai multe dosare penale, a ajuns în această dimineață la Chișinău. Avionul cu care a fost extrădat din Grecia a aterizat pe Aeroportul din capitală în jurul orei 9:30, comunică MOLDPRES.
Ex-liderul PDM a fost însoțit de mascați și agenți Interpol pe toată durata zborului. Acesta a coborât din aeronavă în cătușe și a fost escortat spre o dubiță specială, însoțită de autoturisme ale Poliției de Frontieră.
După controlul de pașapoarte Plahotniuc dar și avocatul său Lucian Rogac au fost escortati de mascati spre mașini speciale ce îi vor duce la Penitenciarul nr. 13, unde fostul democrat va fi plasat într-o celulă separată.
Fostul lider democrat a părăsit Republica Moldova în iunie 2019. El a fost reținut la 22 iulie curent de autoritățile Republicii Elene, pe Aeroportul Internațional din Atena, în timp ce încerca să părăsească țara. Despre acest fapt, Procuratura Generală a fost informată oficial de către BNC Interpol Chișinău.
Ulterior, la 23 iulie, pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost emis un mandat de arest în vederea extrădării de către procurorul de pe lângă Curtea de Apel din Atena – instanța competentă în această procedură. La 24 iulie, PG a transmis cererea oficială de extrădare către Ministerul Justiției din Grecia, atât direct, cât și prin canale diplomatice. Solicitarea se bazează pe acuzații de escrocherie și spălare de bani cu circumstanțe agravante, precum și pe constituirea și conducerea unei organizații criminale.
Alături de Vladimir Plahotniuc a fost reținut și fostul deputat Constantin Țuțu. Un set de documente care aparțin acestora a fost ridicat în urma perchezițiilor corporale desfășurate la aeroport și la domiciliul din Grecia. Actele prezentau identități diferite, iar unele dintre ele aparțineau aceluiași stat.
O femeie din Chișinău a pierdut peste 18.000 de euro și dolari într-o escrocherie telefonică
VIDEO // Condiții moderne de cazare pentru elevii Colegiului „Alexei Mateevici” din Chișinău: căminul instituției va fi renovat
VIDEO // ANSA avertizează asupra riscului de gripă aviară și îndeamnă gospodarii să protejeze păsările domestice
UPDATE // Activitatea punctului de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată
Republica Moldova și România vor implementa măsuri comune pentru fluidizarea traficului de camioane la frontieră
O nouă ediţie a „Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord” aduce în discuție investițiile, noi proiecte și integrarea europeană
Campania „Generația Pădurii” din această toamnă îmbină plantarea copacilor şi colectarea hainelor pentru nevoiași. Explicațiile Ministerului Mediului
Un pieton a decedat după ce a fost tamponat de un autobuz de rută
FOTO // Gimnaziul din Negureni, modernizat cu sprijinul României, a fost vizitat de ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu
Peste 275.000 de cereri pentru compensațiile la energie au fost înregistrate
Vreme predominant noroasă în Republica Moldova. Minimele termice vor indica -2 grade Celsius
Agenda evenimentelor, vineri, 6 noiembrie
IGP: Aparatul de zbor depistat la Rezina este de tip „Gerbera”, fără dispozitive sau substanțe explozive
Accident fatal la Hâncești. Un bărbat a decedat după ce a pierdut controlul unui ATV
GALERIE FOTO // Personalitatea lui Emil Loteanu, evocată la 90 de ani
FOTO // „Ultimul romantic al filmului nostru”. Moștenirea cinematografică a regizorului Emil Loteanu, evocată de cineaști
Vreme fără precipitații esențiale, prognozată pentru zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +10°C
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
Lucrări tehnice pe barajul Stânca - Costești. Călătorii sunt îndemnați să opteze pentru alte posturi vamale
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu omologul său român, Dan Neculăescu: „Fiecare pas înainte ne apropie de obiectivul comun: R. Moldova și România, împreună în familia europeană”
VIDEO // Nouă persoane, reținute într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede
Cetățenii vor putea afla ce date le-au fost accesate în urma atacului cibernetic din octombrie. AGE pregătește mecanismul
CEC a acreditat 32 de observatori internaționali pentru monitorizarea alegerilor din UTA Găgăuzia
Consiliul de etică al MEC solicită suspendarea concursului pentru funcția de director al unui liceu din capitală
Republica Moldova, prin ochii generației Independenței: expoziție de pictură și sculptură la Parlament
FOTO // UE sprijină pregătirile Republicii Moldova pentru aderare prin cercetare și expertiză în domeniul conservării naturii
CEC a confirmat legalitatea și rezultatele referendumului local din satul Delacău, raionul Anenii Noi
Un bărbat din Fălești, prejudiciat cu 90 000 de lei după ce a fost convins să contracteze un credit
Republica Moldova a înregistrat 69 de încălcări ale spațiului aerian de la începutul anului 2026
Fracțiunile parlamentare, consultate pe marginea pachetului legislativ privind reforma APL