ro

 

Societate
06 Noiembrie, 2026 / 19:04
/ Acum 2 ore

Un bărbat din Fălești, prejudiciat cu 90 000 de lei după ce a fost convins să contracteze un credit 

Un tânăr de 20 de ani a fost trimis în judecată, fiind învinuit de escrocherie comisă în cadrul unui grup criminal organizat. Acesta ar fi avut rolul de curier și ar fi ridicat 90 000 de lei de la o victimă din Fălești, după ce aceasta a fost indusă în eroare și convinsă să contracteze un credit bancar pentru a „anula” alte împrumuturi inexistente, comunică MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, cazul a avut loc în mai 2026. Membrii grupului au contactat telefonic un bărbat din Fălești, prezentându-se drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt membru al grupului s-a prezentat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos, pe numele său, credite de la două bănci, în valoare totală de aproximativ 120 000 de lei.

Sub pretextul anulării împrumuturilor, bărbatul a fost convins să contracteze personal un credit bancar, fiind asigurat că astfel problema va fi soluționată. La 26 mai 2026, acesta a obținut un împrumut de 90 000 de lei de la o instituție bancară din Fălești.

În aceeași zi, tânărul de 20 de ani s-a deplasat la adresa indicată de victimă, a preluat banii și i-a transmis ulterior altor membri ai grupului criminal organizat.

Potrivit procurorilor, învinuitul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă cele comise. Acesta a mai fost anterior cercetat penal pentru escrocherie, fiind condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Cauza penală a fost expediată în instanța de judecată.


 
Ultimele Știri
/ Acum 22 ore

Agenda evenimentelor, vineri, 6 noiembrie

/ Acum 23 ore

IGP: Aparatul de zbor depistat la Rezina este de tip „Gerbera”, fără dispozitive sau substanțe explozive

/ Acum 23 ore

Accident fatal la Hâncești. Un bărbat a decedat după ce a pierdut controlul unui ATV

/ Acum 1 zi

Rectori și experți din șapte țări s-au reunit la Chișinău la Congresul Rețelei Universităților din regiunea Mării Negre

/ Acum 1 zi

MEC a transmis manuale școlilor din capitală, pentru înlocuirea celor deteriorate

/ Acum 1 zi

FOTO // Tăieri ilegale a 86 de stejari în fondul forestier din Baiuș, Leova. Prejudiciul depășește 203 mii de lei

/ Acum 1 zi

Încă șapte servicii publice digitale au fost restabilite. 68 din cele 82 suspendate sunt din nou disponibile

/ Acum 1 zi

Investiții de 13,5 miliarde de lei planificate în următorii cinci ani în sistemul de educație: beneficii pentru elevi și profesori

/ Acum 1 zi

Obiect asemănător unei drone, depistat într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești, Rezina

/ Acum 1 zi

Premierul Vasile Tofan despre reforma APL: „Reforma administrației publice locale este necesară, chiar dacă este una nepopulară”

/ Acum 1 zi

Trei funcționari ai Poliției de Frontieră, cercetați pentru sustragerea unor țigări de 6,4 milioane de lei

/ Acum 1 zi

Judecătoarea Tatiana Bivol a promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

Funcționarii MAI vor avea reguli noi privind activitățile în afara orelor de serviciu

/ Acum 1 zi

Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari: „Raportul de extindere al Comisiei Europene evidențiază noi progrese în apropierea legislației și practicilor naționale de standardele UE”