FOTO // Ministra Natalia Plugaru, întrevedere cu omologul român, Petre Florin Manole: „România este pregătită să ajute R. Moldova cu experiență, cu soluții și cu sprijin real, atunci când este nevoie”
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a avut o întrevedere cu omologul din România, Petre-Florin Manole. Discuțiile au vizat cooperarea în domeniul muncii și protecției sociale, cu accent pe protecția copilului și sprijinirea reformelor instituționale, comunică MOLDPRES.
Ministra Natalia Plugaru a solicitat sprijin pentru finalizarea Acordului privind repatrierea minorilor neînsoțiți, document aflat în proces de negociere, esențial pentru asigurarea protecției drepturilor copilului în situații transfrontaliere.
Cei doi oficiali au agreat și reînnoirea Protocolului de cooperare dintre Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și instituțiile omoloage de la Chișinău, în contextul reformelor administrative recente din Republica Moldova, cu accent pe cooperarea în domeniul inspecției sociale și schimbul de bune practici.
„Am discutat despre consolidarea cooperării dintre Republica Moldova și România în domeniul social, cu accent pe implementarea Garanției europene pentru copii, măsurile de protecție a angajaților și dezvoltarea serviciilor destinate persoanelor cu dizabilități. Un subiect important a fost colaborarea dintre agențiile noastre de profil, schimbul de experiență și necesitatea reînnoirii protocoalelor de cooperare existente, pentru a sprijini modernizarea sistemelor noastre sociale și alinierea la standardele europene. Mulțumesc pentru deschidere și dialogul constructiv. Vom continua eforturile comune pentru a construi politici sociale mai eficiente și pentru a oferi o viață mai bună cetățenilor noștri”, a remarcat Natalia Plugaru.
La rândul său, Petre-Florin Manole a subliniat că „România este pregătită să ajute Republica Moldova cu experiență, cu soluții și cu sprijin real, atunci când este nevoie”.
„În primul dialog pe care l-am avut cu Natalia Plugaru i-am spus că oricând poate conta pe sprijinul meu. Ușa noastră este deschisă și va rămâne deschisă. România este pregătită să ajute cu experiență, cu soluții și cu sprijin real, atunci când este nevoie. Iar când este vorba de sprijinirea celor vulnerabili, nu există niciodată un moment nepotrivit. Există doar decizia de a face și capacitatea de a lucra împreună”, a menționat Petre-Florin Manole.
De asemenea, ministra Natalia Plugaru a avut o discuție cu Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene din România.
„Am discutat despre accesarea fondurilor europene pentru sprijinirea reformelor din domeniul muncii și protecției sociale și despre dezvoltarea capacităților noastre de absorbție a acestor resurse. Am convenit să inițiem, în perioada următoare, semnarea unei Declarații comune de parteneriat, care va consolida cooperarea instituțională dintre ministerele noastre. Mulțumesc pentru deschidere. Împreună suntem mai aproape de Uniunea Europeană”, a accentuat ministra.
Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, s-a aflat la București, în perioada 19–20 ianuarie curent, unde a participat la Conferința regională „De la cadru la acțiune: сonstruirea unor servicii sociale mai puternice, mai incluzive și mai integrate”. Evenimentul a constituit un prilej pentru o serie de întâlniri menite să consolideze dialogul instituțional dintre Republica Moldova și România.
VIDEO // Zmeura și coacăza au apărut pe tarabe. Cât costă fructele de sezon
Trei polițiști din capitală cercetați pentru corupție, reținuți într-o nouă cauză penală
Proiectele turistice din Moldova, susținute prin granturi de până la 750 de mii de lei
Cronica ARHIVELOR // Tighina 1992, în imagini de arhivă din timpul războiului de pe Nistru
CNAS și Institutul Național de Securitate Socială din Spania vor face schimb electronic de formulare și date în domeniul securității sociale
Reforme în sănătate, discutate de CNAM și experții Băncii Mondiale
Doi bărbați, condamnați la 8 și 9 ani de închisoare pentru tâlhărie
Trenul Kiev–Chișinău va circula zilnic începând cu 28 iunie
Reforma sistemului pensiilor pentru militari și funcționari cu statut special: vârsta de pensionare va crește gradual
Construcția podului peste Nistru de la Cosăuți–Yampil, relansată cu sprijin european
FOTO // Armata Națională a comemorat victimele confruntărilor de pe platoul Varnița–Tighina
SATUL EUROPEAN // Dămășcani și Costești beneficiază de infrastructură modernizată de alimentare cu apă
Concediile de odihnă vor fi exprimate în zile lucrătoare: modificările propuse de Ministerul Muncii și Protecției Sociale
FOTO // Istorici, cercetători și profesori, distinși pentru contribuția la valorificarea patrimoniului național
Regatul Unit: Un mort și zeci de răniți în coliziunea a două trenuri de pasageri
REPORTAJ MOLDPRES // Lecția chineză a economiei fără cash: cum devine telefonul un eficient scut anticorupție și ce poate învăța Moldova de la Beijing
FOTO // MOLDPRES, 36 de ani de la înființare: Autogestiune de succes, parteneriate europene și un volum record de ediții ale „Monitorului Oficial” în procesul de aderare la UE
Cinci recorduri naționale pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial de scufundări în bazin închis
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită oficială în Republica Cehă
FOTO // Ministrul Apărării:„Moldova își reafirmă rolul de partener în sprijinul Ucrainei”
Avocatul Poporului: Sistemul de azil din Republica Moldova are nevoie de consolidare
Atenție, călători! Trafic intens la vama Leușeni pe sensul de ieșire din Republica Moldova
DOC // Monitorul Oficial publică lista persoanelor din Moldova sancționate de Uniunea Europeană
UE rămâne de partea Ucrainei, așadar nu va încerca să medieze între Kiev și Moscova, precizează președintele Consiliului European
Republica Moldova participă la dezvoltarea unui nou coridor european de transport
Lotul olimpic național a obținut patru medalii la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
Meteorologii prognozează vreme frumoasă și caldă pentru zilele de odihnă
FOTO // Substanță de cannabis și un pistol cu gaz, depistate de funcționarii postului vamal Leușeni
Escrocherii telefonice de circa 3 milioane de lei. Polițiștii îndeamnă cetățenii să fie prudenți
Ministerul Finanțelor a lansat un calculator care permite cetățenilor să compare salariul actual cu cel estimat după reforma salarială