IGP oferă noi detalii în cazul adolescentei dispărute din Râșcani: „Minora și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său”
Minora din raionul Râșcani, anunțată ieri dispărută, și-a petrecut întreaga zi în compania prietenului său. Acesta este persoana care, ulterior, a condus-o acasă și a indus în eroare oamenii legii prin declarațiile făcute, susținând că ar fi găsit-o în raionul Orhei. Informațiile au fost prezentate astăzi de Inspectoratul General al Poliției (IGP), comunică MOLDPRES.
Potrivit IGP, pe parcursul nopții, peste 100 de polițiști au fost antrenați în activități de căutare și verificare. Aceștia au analizat imaginile surprinse de camerele de monitorizare a traficului de pe întreg traseul parcurs, au identificat șoferi și alte persoane care au intrat în contact cu minora, fiind dispuse un șir de măsuri speciale de investigație.
„În urma verificărilor s-a stabilit că minora a coborât la Gara de Nord din Chișinău, ulterior deplasându-se cu transportul public până la Gara Centrală. De acolo, împreună cu prietenul său au mers cu microbuzul într-o localitate din raionul Criuleni, la domiciliul băiatului, unde a petrecut întreaga zi. Ulterior, acesta a chemat un taxi și a dus-o acasă, declarând că a găsit-o la Peresecina”, a anunțat IGP.
Acțiunile poliției sunt în desfășurare. În acest context, oamenii legii au reiterat apelul către cetățeni să se informeze doar din surse oficiale, să evite distribuirea informațiilor neverificate și crearea panicii în societate.
O minoră de 15 ani a fost anunțată ieri dispărută, după ce a fost urcată de tatăl său, la Corlăteni, raionul Râșcani, într-un automobil de ocazie, cu destinația Chișinău, unde, conform declarațiilor acestuia, la Gara de Nord urma să o întâlnească mama.
În seara zilei de ieri, minora a fost găsită și adusă acasă de un cunoscut. Medicul-legist nu a depistat urme caracteristice violenței și nici leziuni cu caracter sexual pe corpul minorei. În baza actelor emise de poliție, pe acest caz au fost dispuse și alte expertize.
FOTO // 20 de tineri au devenit ambasadori ai protecției Nistrului în cadrul școlii de vară desfăşurată la Tudora, Ştefan Vodă
VIDEO // Alte 27 de primării au votat pentru amalgamarea voluntară. Alexei Buzu: „Fiecare comunitate își decide viitorul cu responsabilitate, curaj și încredere”
VIDEO // Rețeaua modernă de apeduct din Leova va alimenta cu apă și localități din raionul Hâncești
FOTO // Sensul giratoriu de la Ciorescu intră în etapa finală a lucrărilor
Antreprenorii vor accesa mai rapid finanțarea printr-o nouă platformă digitală
Peste 210 mii de euro pentru IMM-uri și patru investiții majore au impulsionat dezvoltarea economică în nordul țării
Doi tineri au fost condamnați după ce au furat 18 300 de euro, 1 300 de dolari și bijuterii dintr-o locuință
Peste 70 de pacienți au beneficiat în iunie de intervenții complexe cu consumabile finanțate de CNAM
FOTO // Trei localități din raionul Ialoveni vor beneficia de un sistem modern de alimentare cu apă
Escrocheriile telefonice fac noi victime. Prejudiciul depășește două milioane de lei
Start admitere în învățământul profesional tehnic: peste 12 mii de locuri bugetare oferite în 79 de instituții
CNAM avertizează despre o nouă tentativă de fraudă online. Escrocii promit rambursări și solicită date personale
Cod galben de instabilitate atmosferică, emis de meteorologi: ploi însoțite de descărcări electrice, grindină și vijelii
Promo-LEX: Copiii din regiunea transnistreană, tot mai expuși militarizării și propagandei ruse
Peste o mie de decizii de amalgamare voluntară au fost aprobate
Mai mult sprijin pentru comunitățile rome: autoritățile discută măsuri pentru incluziune educațională și socială
În Nicaragua nu vor mai fi organizate alegeri
SATUL EUROPEAN // Școală renovată și servicii publice mai bune pentru locuitori comunei Chișcăreni
UTA Găgăuzia este o punte importantă spre Turcia. Îmi doresc să consolidăm legături puternice cu Ankara, anunță premierul desemnat Vasile Tofan
Salarii majorate pentru profesori și investiții de circa 6 miliarde de lei în modernizarea învățământului: reformele propuse în domeniul educației
Vasile Tofan, despre echipa guvernamentală: „Un antrenor bun poate, cu aceiași jucători, să facă o echipă mai bună”
Procesul de amalgamare va fi eficientizat. Vasile Tofan: „Reforma administrației locale este dificilă, dar nu mai poate fi evitată”
Planul Guvernului Tofan pentru sectorul cultural: susținerea creatorilor și modernizarea instituțiilor de profil
Principalele reforme economice, propuse de Guvernul Tofan: „Ambiția este ca Republica Moldova să devină cea mai prietenoasă țară europeană pentru antreprenori”
Candidatul desemnat pentru funcția de premier Vasile Tofan, despre salariile „nesimțite”: „Împărtășesc revolta oamenilor. Nu tolerez astfel de cazuri”
Vasile Tofan, despre reforma Guvernului: „Trebuie să ne concentrăm pe eficiența reală, nu să bifăm populist un lucru”
Premierul desemnat, Vasile Tofan, despre reintegrarea țării: „Apropierea dintre cele două maluri ale Nistrului va fi abordată pașnic, etapizat și fără escaladare”
Finalizarea negocierilor de aderare la UE și pregătirea semnării Tratatului de Aderare până în 2028, printre obiectivele Guvernului Tofan
Premierul desemnat, Vasile Tofan, a prezentat în Parlament Programul de activitate și componența noului Guvern: „Am un plan pentru această țară și sunt hotărât să mă bat pentru o economie mai puternică, pentru un stat mai eficient și pentru o viață mai bună pentru oameni”
Vasile Tofan în Legislativ: „Nu vă cer un cec în alb. Vă cer votul pentru un program cu o direcție clară”