ro

 

Societate
14 Martie, 2026 / 01:06
/ 15 Decembrie, 2025

Inovațiile medicale de la USMF, premiate la cel mai mare salon de inventică din Moldova

Inovațiile medicale dezvoltate la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au fost apreciate cu numeroase distincții în cadrul Salonului Internațional Specializat „INFOINVENT”, cel mai mare eveniment de inventică din Republica Moldova, comunic[ MOLDPRES.

La ediția a XIX-a a expoziției, cercetătorii USMF au obținut cinci trofee speciale și 26 de medalii, dintre care 10 de aur, cinci de argint și opt de bronz.

Unul dintre cele mai prestigioase premii – Premiul Național al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) pentru întreprindere – 2025 – a fost acordat USMF „Nicolae Testemițanu” pentru contribuțiile substanțiale la dezvoltarea cercetării medicale și valorificarea tehnologiilor cu aplicabilitate directă în practica clinică.

Premiul Mare pentru „Cea mai bună invenție”, oferit de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), a revenit echipei de cercetători din cadrul Laboratorului de hepatochirurgie, Centrului de Patologie Abdominală și Transplant pentru lucrarea „Metode de tratament complex minim invaziv al cancerului hepatic”.

Totodată, Premiul „Cea mai bună invenție creată de o femeie inventator” a fost acordat cercetătoarei Valeriana Pantea, din cadrul Laboratorului de biochimie și al Centrului Științific al Medicamentului.

Un alt trofeu important, oferit de Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, pentru „Cel mai bun proiect de cercetare”, a revenit echipei Laboratorului de inginerie tisulară și culturi celulare, pentru proiectul „Evaluarea eficacității regenerative a pansamentelor biologice dezvoltate prin inginerie tisulară”.

De asemenea, Premiul OMPI pentru Inventatorul anului – 2025 i-a fost conferit profesorului Nicolae Bodrug, în semn de recunoaștere a activității sale prodigioase în cercetare, educație medicală și inovare, precum și pentru introducerea terapiei prin ozonoterapie în Republica Moldova.


 
Ultimele Știri
/ Acum 11 ore

VIDEO // Două persoane din Cimișlia și Sângera, reținute într-un dosar de exploatare sexuală a două tinere

/ Acum 11 ore

CNMC a decis crearea unei celule de criză comune, cu specialiști din instituțiile naționale și experți din țările vecine, în contextul poluării apei din Nistru

/ Acum 11 ore

FOTO // România a trimis echipamente și specialiști pentru intervenția pe Nistru, după contaminarea cu substanță petrolieră

/ Acum 12 ore

Mitropolia Basarabiei: Cinstirea Sfintei Blandina va fi proclamată la Chișinău pe 23 mai 

/ Acum 12 ore

VIDEO // Peste 10 kg de substanțe narcotice au fost ridicate în Chișinău

/ Acum 13 ore

O femeie din capitală a fost condamnată la nouă ani de închisoare după ce și-a ucis soțul

/ Acum 13 ore

VIDEO // Autoritățile cresc nivelul de alertă în urma poluării apei din Nistru: probele de laborator arată depășirea limitelor admise

/ Acum 13 ore

Parlamentul sprijină retragerea Moldovei din Tratatul care proteja investițiile în combustibili fosili

/ Acum 13 ore

VIDEO// O valiză cu peste 6 kg de droguri a fost descoperită la Leușeni: șoferul unui autocar, reținut

/ Acum 14 ore

CNAM a înregistrat circa 1.800 de petiții într-un an. Cele mai multe vizează listele de așteptare pentru operații

/ Acum 14 ore

Valută nedeclarată descoperită la Aeroport: peste 22.000 de dolari ridicați

/ Acum 14 ore

FOTO // Un nou parc modern la Călărași: proiect de revitalizare urbană finalizat cu sprijinul Guvernului

/ Acum 15 ore

Lecții de siguranță în școli: mii de elevi instruiți de pompieri în situații de urgență

/ Acum 16 ore

Exercițiu antiterorist la Ungheni: forțe speciale din Moldova și România au simulat o intervenție cu ostatici