ro

 

Societate
20 Septembrie, 2026 / 21:37
/ 13 Martie, 2026

FOTO // România a trimis echipamente și specialiști pentru intervenția pe Nistru, după contaminarea cu substanță petrolieră

Autoritățile din Republica Moldova continuă intervențiile pentru limitarea efectelor poluării cu substanță petrolieră pe râul Nistru, iar România a trimis echipamente și specialiști pentru a sprijini operațiunile de captare și eliminare a poluantului. Potrivit Ministerului Mediului, echipele de intervenție din România au ajuns în această dimineață în Republica Moldova pentru a participa la acțiunile de gestionare a situației, transmite MOLDPRES.

Conform autorității de mediu, în jurul orei 5:00 dimineața, specialiști din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din România și ai Administrației Naționale „Apele Române” au ajuns în țară cu echipamente suplimentare necesare pentru intervenția pe Nistru.

Echipamente instalate în raionul Soroca

Echipamentele aduse de partea română au fost transportate deja în localitatea Cureșnița din raionul Soroca, unde urmează să fie instalate pentru a sprijini acțiunile de captare și eliminare a substanței petroliere de la suprafața apei.

„Aceste echipamente vor contribui la limitarea extinderii poluantului pe cursul râului și la reducerea impactului asupra mediului și asupra resurselor de apă”, explică Ministerul Mediului.

Autoritățile precizează că intervenția este realizată în colaborare cu specialiști din Republica Moldova, iar echipele din teren lucrează pentru a stabiliza situația și pentru a preveni răspândirea substanței petroliere în alte sectoare ale râului.

Alte puncte de intervenție pe Nistru

În paralel, specialiștii din cele două țări analizează și alte locații de-a lungul râului unde ar putea fi instalate echipamente suplimentare pentru localizarea și captarea poluantului.

Scopul acestor măsuri este de a interveni rapid în zonele unde există riscul acumulării substanței petroliere și de a reduce impactul asupra mediului și asupra calității apei.

Poluarea, provocată după un atac asupra infrastructurii din Ucraina

Contaminarea râului Nistru cu substanță petrolieră s-a produs în urma atacului Rusiei asupra unei hidrocentrale din Ucraina. În urma incidentului, poluantul a ajuns pe cursul râului și a început să se deplaseze spre teritoriul Republicii Moldova.

În aceste condiții, autoritățile moldovenești au mobilizat echipele de intervenție și au inițiat măsuri pentru monitorizarea și limitarea poluării, inclusiv instalarea de filtre și bariere pentru captarea substanțelor petroliere.

Ministerul Mediului subliniază că sprijinul oferit de România reprezintă un element important în gestionarea situației, intervenția fiind realizată prin cooperare directă între instituțiile responsabile din cele două țări.

Autoritățile dau asigurări că monitorizarea situației pe Nistru continuă, iar pe parcursul zilei vor fi prezentate informații suplimentare despre evoluția intervențiilor și despre măsurile aplicate pentru protejarea mediului și a populației.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Ziua Egalității Salariale: Moldova pregătește noi măsuri pentru reducerea diferenței de remunerare

/ Acum 2 zile

Profesori și directori de școli din Republica Moldova vor efectua vizite de studiu în România și Estonia pentru schimb de experiență și bune practici

/ Acum 2 zile

FOTO // Un proiect de 39,7 milioane de lei pentru extinderea alimentării cu apă în raionul Glodeni se apropie de final

/ Acum 2 zile

Peste 18 mii de tineri au fost admiși în școli profesionale, colegii și centre de excelență: 2700 dintre aceștia au optat pentru învățământul dual

/ Acum 2 zile

FOTO // Fragmente care ar putea proveni de la o dronă au fost depistate pe un teren din apropierea satului Colonița

/ Acum 2 zile

IGSU atenționează despre riscul intoxicațiilor cu dioxid de carbon în timpul fermentării vinului

/ Acum 2 zile

MEC vine cu o reacție după cazul semnalat la o școală din capitală: „Fiecare elev trebuie să primească manualele necondiționat și să fie tratat în mod egal”

/ Acum 2 zile

Trei persoane au fost traumatizate în urma unui grav accident rutier produs la Calfa, Anenii Noi

/ Acum 2 zile

FOTO // Academia „Ștefan cel Mare” a inaugurat un laborator pentru instruirea operatorilor de drone

/ Acum 2 zile

Cinci centre de tineret vor beneficia de 500 mii de euro pentru dotări și suport tehnic

/ Acum 2 zile

FOTO // Exercițiul multinațional „Scutul de Foc 2026” s-a încheiat

/ Acum 2 zile

CNED a lansat înscrierile la concursul Moldova Eco Energetică, ediția 2026

/ Acum 2 zile

DOC  // Noi reguli pentru recunoașterea calificărilor profesionale obținute peste hotare. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

VIDEO // Bubuitură puternică auzită în zona Colonița. Poliția verifică mai multe localități