Liceul „Boris Dînga” din Criuleni a beneficiat de lucrări de renovare și dotare în cadrul programului „Școala EduLIFE”
Liceul Teoretic „Boris Dînga” din orașul Criuleni a beneficiat de lucrări de renovare și dotare în cadrul programului „Școala EduLIFE”. Astfel, cu o investiție de peste 680 de mii de lei, a fost modernizată o sală de clasă EduLIFE, unde vor avea loc lecții și activități privind dezvoltarea deprinderilor de viață, și a fost renovat cabinetul medical și biroul psihologului școlar, transmite MOLDPRES.
Totodată, începând cu anul de studii 2024-2025, liceul este echipat cu materiale educative, dispensere și produse de igienă menstruală care sunt oferite gratuit fetelor pe toată durata anului școlar.
Programul „Școala EduLIFE” este implementat de Fondul ONU Pentru Populație (UNFPA), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării (MEC), Centrul Media pentru Tineri și platforma Suntparinte.md. Investiția în cadrul LT „Boris Dînga” constituie peste 681,000 de lei, bani alocați de UNFPA și din bugetul școlii.
Șefa Direcției generale politici în învățământul general, din cadrul MEC, Marcelina Baleca, a declarat că scopul autorităților este de a transforma școala într-un spațiu prietenos și incluziv, în care fiecare elev să se simtă protejat și sprijinit.
„Ministerul Educației și Cercetării susține viziunea educațională care îmbină disciplinele școlare cu dezvoltarea abilităților de viață și cu susținerea stării de bine în mediul școlar. Ne bucurăm că elevii vor avea acces la educație pentru sănătate de calitate, la consiliere psihopedagogică și la asistență medicală adecvată – un spațiu de încredere, creat special pentru a le oferi suport emoțional, în care își pot exprima liber emoțiile, trăirile și orice preocupări pe care nu le pot împărtăși acasă sau între prieteni”, a declarat Marcelina Baleca.
Începând cu anul 2023, Programul a fost lansat în nouă instituții de învățământ general. Investiția totală din partea UNFPA pentru lucrările de renovare și dotare în școlile EduLIFE se ridică la 4,1 milioane de lei. Programul a fost sprijinit suplimentar de agenți economici și autorități publice locale.
„De 30 de ani, UNFPA activează în Republica Moldova pentru a sprijini adolescenții și tinerii să-și urmeze visurile și să-și atingă potențialul. La UNFPA, susținem persoanele de toate vârstele, iar tinerii și adolescenții sunt pentru noi nu doar viitorul, ci și prezentul. Credem cu tărie că, dacă vă oferim sprijinul necesar pentru a crește în siguranță, pentru a vă descoperi abilitățile și a le dezvolta, atunci veți deveni adulți împliniți. Ne bucurăm să vedem rezultate concrete”, a menționat Ludmila Sîrbu, Reprezentanta adjunctă interimară, Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în R. Moldova.
Directoarea Liceului Teoretic „Boris Dînga”, Ana Novic, a afirmat că un aspect esențial al activității instituției este prevenirea comportamentelor de risc în rândul elevilor, iar acest lucru este realizat printr-un efort constant, inclusiv în cadrul orelor de Educație pentru sănătate.
Liceul Teoretic „Boris Dînga” din orașul Criuleni face parte din Rețeaua celor 90 de Școli Model din țară, lansată de către Ministerul Educației și Cercetării.
Moldova sub Cod Galben de condiții complicate ale vremii pe 19 noiembrie: lapoviţă, ninsori şi ploi în toată ţara
Invitație inedită la cea mai mare expoziție de mobilă din Republica Moldova: o canapea gigantică a fost instalată în centrul capitalei
Trei judecători vor fi transferați temporar la Curtea de Apel Centru
Bărbatul care a atacat o magistrată cu o cheie de gaz în sala de judecată va sta cinci ani după gratii
FOTO // Peste 4000 de locuitori din raionul Leova vor beneficia de apă potabilă printr-o rețea modernă
R. Moldova consolidează protecția copiilor împotriva abuzului sexual. Daniella Misail-Nichitin: „Niciun copil invizibil, nicio infracțiune tolerată”
Noi reguli pentru persoanele care aspiră la funcțiile de director și director adjunct în școli. MEC anunță actualizarea itemilor la proba scrisă a concursului
Președintele României, Nicușor Dan, omagiu lui Ilie Ilașcu: „Un patriot neclintit, un erou contemporan”
Președinta Maia Sandu omagiază memoria lui Ilie Ilașcu: „Un adevărat erou al Mișcării de Eliberare Națională”
Ziua de 20 noiembrie declarată zi de doliu național în memoria lui Ilie Ilașcu
Lituania redeschide două puncte de trecere la frontiera cu Belarus
Teatrul „Licurici” a arborat drapelul Uniunii Europene, afirmându-și apartenența la familia culturală europeană
Doina Gherman: „România rămâne aliatul nostru cel mai apropiat”
Republica Moldova accelerează transformarea digitală în cultură cu sprijinul ONU
Polonia închide ultimul consulat rusesc de pe teritoriul său
Republica Moldova și UE evaluează progresul în aviația civilă
Igor Grosu, întrevedere cu Ambasadorul Ucrainei la Chișinău: „Ne unește dorința comună de a face parte din UE și de a restabili pacea în Ucraina”
ANSA a distrus un lot de amidon de cartofi importat, contaminat cu OMG
Premiile Ministerului Culturii: începe depunerea dosarelor pentru ediția 2025
Raportul Curții de Conturi: SA „Energocom” nu a asigurat integritatea tuturor dosarelor de achiziții ale gazelor naturale
Întrevederea vicepremierului Valeriu Chiveri cu ambasadorul Republicii Letonia
La București a fost semnată o Declarație privind susținerea parcursului european al R. Moldova. Senatorul Titus Corlățean: „Există argumente de fond care să justifice începerea negocierilor de aderare până la finalul acestui an”
MAE îl convoacă pe ambasadorul Rusiei la Chișinău în legătură cu violarea spațiului aerian de o dronă
Speakerul Igor Grosu condamnă atacul nocturn al Rusiei asupra Ucrainei: „Moldova este alături de Ucraina și pledează pentru oprirea imediată a acestui război”
SUA continuă să contribuie la dezvoltarea sistemului sănătății din R. Moldova