ro

 

Societate
10 Octombrie, 2026 / 16:50
/ 05 Septembrie, 2025

Mitropolia Basarabiei reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova. Mitropolitul Petru a avut o întrevedere cu Marta Kos

Mitropolia Basarabiei, parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Române, susține cu responsabilitate și deschidere beneficiile pe care aderarea la Uniunea Europeană le poate aduce Republicii Moldova – de la siguranță și stabilitate, până la protecție socială și culturală, dar și susținerea unor inițiative care sporesc vizibilitatea Bisericii și încrederea în spațiul public. Mesajul a fost transmis de către Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, la întrevederea cu Marta Kos, comisară europeană pentru extindere, aflată în vizită la Chișinău, transmite MOLDPRES. 

„Mitropolia Basarabiei, prin glasul sinodului mitropolitan și prin slujirea clerului său, a demonstrat constant că sprijină dorința credincioșilor de a ancora Republica Moldova în valorile europene, reafirmând că drumul european este și un drum al memoriei, al libertății și al demnității”, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.

Părintele Petru a subliniat că Mitropolia Basarabiei a fost dintotdeauna fidelă aspirațiilor poporului basarabean, amintind inclusiv de lupta din anii ’90 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru recunoașterea și afirmarea drepturilor sale.

 

În cadrul discuției au fost abordate provocările și oportunitățile procesului de integrare europeană, cu accent pe rolul cultelor religioase în protejarea libertății de credință, finanțarea proiectelor de conservare și promovare a patrimoniului cultural-bisericesc și consolidarea unui rol activ al Bisericii în societate.

După întrevedere, comisarul european a vizitat Paraclisul „Sfântul Ioan Teologul”, unde Mitropolitul Petru a prezentat istoria lăcașului și principalele proiecte ale Mitropoliei. Programul oficial a continuat la Ministerul Culturii, unde a avut loc o masă rotundă cu reprezentanții mai multor culte religioase.

Participanții au evidențiat necesitatea menținerii spațiului liturgic departe de propaganda politică, subliniind incompatibilitatea mesajelor electorale cu rostirea Evangheliei. Totodată, s-a atras atenția asupra riscului relativizării trecutului comunist ateu, perioadă marcată de persecuții religioase și încercări ale identității spirituale a poporului.

Tot astăzi, comisara europeană a avut o întrevedere și cu mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir. Mitropolia a anunțat despre această întrevedere care a avut loc la Palatul Mitropolitan din Chișinău, dar nu a oferit mai multe detalii. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Copiii sunt invitați să deseneze pe asfalt

/ Acum 1 zi

VIDEO // Doi tineri, reținuți în flagrant într-o schemă de escrocherie. O femeie de 66 de ani era convinsă să-și vândă apartamentul

/ Acum 1 zi

Peste 80 de operații de transplant au fost realizate în Moldova în primele nouă luni ale anului

/ Acum 1 zi

FOTO // Campanie de donare de sânge și plasmă în unitățile Armatei Naționale

/ Acum 1 zi

Preşedinta Maia Sandu despre reforma APL: „Puterea locală trebuie să fie în primărie”

/ Acum 1 zi

DOC // Regulamentul de funcționare a taberelor pentru copii a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare din 2027

/ Acum 1 zi

VIDEO // Un cetățean turc, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova

/ Acum 1 zi

VIDEO // Patru tineri din Criuleni și Dubăsari, suspectați de furtul unor mașini de lux din Belgia. Prejudiciul este estimat la 16 milioane de lei

/ Acum 1 zi

DOC // Noua structură generală și efectivul Armatei Naționale au intrat în vigoare

/ Acum 1 zi

O nouă stație de captare a apei pentru Chișinău ar putea fi construită în următorii ani

/ Acum 1 zi

Rezerve suficiente de lemne pentru iarnă. Prețurile rămân la nivelul anilor precedenți, dă asigurări ministrul Mediului

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, vineri, 9 octombrie

/ Acum 1 zi

Un proiect de 5 milioane de euro, finanțat de UE, va sprijini reforma administrației publice din Moldova

/ Acum 1 zi

Accident la Sîngereii Noi: Un biciclist de 71 de ani lovit mortal de un automobil