MOLDOVA SUNT EU // „Ne spun mamă și tată”. Povestea soților Natalia și Serghei Ciocoi, care au devenit familie pentru trei copii rămași fără grijă și iubire

Într-o casă din marginea satului Răzeni, dragostea nu se măsoară în cuvinte, ci în răbdare, grijă și învățăminte. Natalia și Serghei Ciocoi au crescut șapte copii ai lor și se bucură astăzi de 12 nepoți. Dar inima lor a fost suficient de mare pentru a lua în grijă încă trei copii cu nevoi speciale, care au avut o copilărie grea și nu au putut să se bucure de o familie adevărată.

Casa lor este mereu plină. Însă, după ce și-au văzut propriii copii aproape mari, au ales să ofere dragoste și altor copii, care necesită o atenție sporită din cauza problemelor de sănătate, a traumelor sau a poveștilor dureroase din spate.

Totul a început cu o dorință simplă de a ajuta, de a dărui grijă și afecțiune. Astfel, de șapte ani, femeia este asistent parental profesionist și, împreună cu soțul său, au în grijă trei copii cu nevoi speciale: două fete și un băiat. În spatele fiecăruia se ascunde o istorie care poate frânge inima oricui.

O familie în care dragostea s-a învățat din copilărie

Natalia Ciocoi s-a născut și a crescut în Răzeni, într-o familie cu șapte copii. A fost al doilea copil și, încă de mică, a învățat ce înseamnă responsabilitatea. Mama muncea în schimburi, iar ea rămânea acasă cu frații mai mici.


„Am fost a doua din familie și, într-un fel, am fost mama celor mici. Aveam grijă de ei, făceam mâncare, făceam curățenie și o ajutam pe mama la toate treburile. Așa am crescut și așa am învățat că familia înseamnă să ai grijă unii de alții”, a spus femeia.


Și Serghei provine dintr-o familie numeroasă. Poate tocmai de aceea, pentru amândoi, ideea de a ajuta un copil aflat în nevoie a venit firesc.

Totuși, decizia de a deveni asistentă parentală profesionistă nu a fost luată peste noapte.


„Am mers în vizită la o familie care avea copii în plasament. Atunci copiii noștri ne-au spus: «Mamă, tată, poate luăm și noi pe cineva». Pentru mine a fost o decizie luată cu multă responsabilitate. Am cântărit mult până am prins curajul să fac acest pas. Această decizie ne-a schimbat viața pentru totdeauna”, povestește doamna Natalia.






Un copil care avea nevoie de grijă și siguranță

Primul copil care a intrat în familia lor a fost o fetiță de șapte ani cu nevoi speciale. Povestea ei era una greu de imaginat. Copila trăise într-o casă fără căldură, fără afecțiune și fără grijă. Când a ajuns în familia Ciocoi, trauma era vizibilă în fiecare gest.


„Când a venit la noi, era obișnuită să se ghemuiască și să stea ascunsă. Nu știa cum este să ai un pat al tău sau să fii tratată ca un copil. În primele luni, am încercat să-i oferim liniște și siguranță. Treptat, a început să se schimbe”, a afirmat Serghei Ciocoi.


Anii de dragoste și răbdare au făcut minuni. Copiii biologici ai familiei au primit-o ca pe o soră, au inclus-o în jocurile lor și au ajutat-o să depășească frica de oameni.

Astăzi, deși încă se confruntă cu anumite dificultăți, fetița s-a schimbat mult, dar a reușit să păstreze timiditatea și inocența copilărească.



Băiatul care nu știa nici măcar să se încalțe

După cinci ani, familia a primit în grijă un băiat de 12 ani, crescut într-un mediu marcat de neglijență și violență. Cea mai dificilă a fost perioada de adaptare – copilul ascundea prea multă suferință.


„Ni s-a spus că este un băiat care a rămas fără grijă din cauza situației din familie. Ne-am gândit că și el are nevoie de cineva”, a remarcat femeia.


Când a ajuns la ei, băiatul nu avea deprinderi elementare.


„Nu știa să aibă grijă de el. Nu știa nici măcar să se încalțe corect. Nimeni nu îl învățase aceste lucruri”, a adăugat aceasta.


Procesul de adaptare a fost lung și dificil. Băiatul era retras și neîncrezător. Totuși, cu pași mici și multă răbdare, copilul s-a integrat, a asimilat deprinderi, chiar a început să citească.



Fetița care a cerut o familie

Cea de-a treia poveste este poate cea mai emoționantă. În urmă cu aproape doi ani, Natalia și Serghei au aflat despre o fetiță care nu își găsea o familie.

Este vorba de un copil cu nevoi speciale, care a crescut într-o instituție rezidențială.

Femeia a văzut-o prima și a înțeles cât de dificilă este situația. După aceasta, Serghei a mers să o cunoască. Atunci, într-un anumit moment, fetița a venit, s-a așezat în brațele lui și i-a spus: «Ia-mă acasă».


„Soțul a început să plângă. A spus că nu o putem lăsa acolo și că trebuie să-i oferim o familie”, a accentuat femeia.


Așa a ajuns fetița la Răzeni. De atunci, familia se confruntă cu provocările aduse de boala ei. Aceasta are nevoie de supraveghere permanentă.


„Este un copil cald și luminos. Am muncit mult la integrarea ei în familie, pentru a aduna deprinderi bune, pentru a vorbi frumos, a socializa cu ceilalți membri. Era foarte dornică de o familie, când era instituționalizată le spunea «mama» îngrijitoarelor de acolo. Toți copiii au nevoie de dragoste și afecțiunea, aceste lucruri contează foarte mult pentru ei”, a punctat doamna Natalia.




„Ne spun mamă și tată”

În casa familiei Ciocoi nu există diferențe între copiii biologici și cei aflați în plasament. Toți stau la aceeași masă. Toți sunt așteptați de sărbători. Toți sunt îmbrățișați la fel. Și, fără să le ceară nimeni, cei trei copii au început să le spună „mama” și „tata”.


„Nu le-am zis niciodată asta. A venit în mod firesc. Au văzut cum ne spun ceilalți copii și așa au început și ei să ne zică. Pentru noi a fost un lucru foarte emoționant”, a remarcat Serghei.


Uneori, spun soții, copiii caută doar ceea ce le-a lipsit toată viața.


„Vin și spun: «Cuprinde-mă, mamă. Iubește-mă». Atunci îți dai seama cât de mare este nevoia lor de afecțiune. Există un gol rămas din copilărie și încearcă să-l umple”, a punctat Natalia.




O luptă dusă cu dragoste și sacrificii

Viața unui asistent parental nu este deloc ușoară. Cheltuielile sunt mari, iar sprijinul financiar este limitat. Este nevoie de medicamente, haine, încălțăminte și alte necesități. Totuși, Natalia nu se plânge. Spune că cea mai mare răsplată este să vadă progresul copiilor.


„Au fost copii care nu știau să citească, să se îngrijească sau să comunice. Astăzi îi vedem cum cresc, cum învață și cum încep să se descurce singuri. Pentru asta se merită tot efortul”, a spus femeia.


Puterea de a merge mai departe o găsesc în credință și în dragostea pe care o primesc înapoi.


„Este greu, mai ales când lucrezi cu copii cu nevoi speciale. Sunt momente când obosești și simți că nu mai poți. Dar apoi vezi un zâmbet, o îmbrățișare sau un pas înainte și îți amintești de ce faci toate acestea”, a adăugat ea.




„Copilul trebuie să crească într-o familie”

La mesele de sărbătoare ale familiei Ciocoi se adună copii, nepoți, gineri și nurori. Casa este plină de viață. Printre ei stau și cei trei copii, în calitate de membri ai familiei. Pentru Natalia și Serghei, acesta este cel mai important lucru.


„Dacă un copil se atașează de tine, nu-l poți alunga. Nu-l poți vedea pe drum și să-l lași acolo. Noi ne bucurăm că au cui să spună «mamă» și «tată». Au o poartă care li se deschide, un pat în care să doarmă și o masă la care să mănânce. Copilul nu trebuie să trăiască într-o instituție. Copilul trebuie să crească într-o familie, unde primește căldură, dragoste și grijă”, povestește femeia copleșită de emoții.


Într-o lume în care prea mulți copii cresc fără căldura unui cămin, Natalia și Serghei Ciocoi demonstrează că o familie poate schimba destine. Prin răbdare, sacrificiu și iubire necondiționată, ei au oferit nu doar un acoperiș deasupra capului, dar și grija sa zilnică.

Pentru cei trei copii care le spun astăzi „mamă” și „tată”, familia Ciocoi a devenit locul în care rănile trecutului încep să se vindece, iar copilăria capătă, în sfârșit, sens. Iar povestea lor amintește un adevăr simplu, dar esențial: niciun copil nu ar trebui să crească singur, atunci când poate crește într-o familie.