
Noi oportunități de instruire prin învățământul dual pentru tinerii din Republica Moldova
Peste 15.000 de elevi, părinți, cadre didactice, companii și instituții de învățământ vor fi parte a unui proces complex de informare și consolidare a capacităților în ceea ce privește oportunitățile de instruire prin învățământ dual, informează MOLDPRES.
Acțiunea va fi posibilă în cadrul proiectului „Accelerarea învățământului profesional tehnic dual în Republica Moldova”. Un memorandum în acest sens a fost semnat astăzi între Ministerului Educației și Cercetării, Servicii de Dezvoltare Liechtenstein – Moldova, Asociația Obștească „Educație pentru Dezvoltare” și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Scopul proiectului este de a îmbunătăți perspectivele de angajare și inserție profesională ale absolvenților, prin consolidarea legăturii dintre educație și mediul economic.
Inițiativa prevede o creștere a ratei de admitere în învățământul profesional tehnic dual cu până la 15% până în 2028, îmbunătățirea angajabilității tinerilor, implicarea noilor companii.
Proiectul este finanțat de Fundația „Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” și se va desfășura în perioada 1 iulie 2025 – 31 decembrie 2028.
Potrivit datelor MEC, în acest an, peste 1 100 de candidați au depus actele de admitere pentru programele de formare profesională prin învățământ dual. Cele mai multe cereri au fost înregistrate la meserii precum electrician-electronist auto, lăcătuș redresare caroserii sau electrician în construcții, unde concurența a ajuns până la 2–3 candidați pentru un singur loc.
Printre cele mai solicitate programe de studii prin învățământ dual se regăsesc: repararea și întreținerea autovehiculelor, sisteme și rețele electrice, inginerie electrică, servicii de întreținere și de conducere a vehiculelor, precum și servicii în alimentația publică.
Elevii care nu au reușit să depună dosarele în primul tur vor avea posibilitatea să participe la turul II al concursului, care se desfășoară în perioada 20-26 august 2025.
Parcul Național „Nistrul de Jos” va beneficia de finanțare pentru proiecte de protecție a mediului
Pompierii au salvat un bărbat din raionul Căușeni căzut într-o fântână
La Gangura, Ialoveni, se fac investiții pentru oameni și comunitate prin programele „Satul European” și „Europa este aproape”
Concursul „EU & bunicii mei”, desfășurat în centrul țării. Marele premiu - o călătorie într-o capitală europeană
Ghidul de suport la revenire în Republica Moldova a fost actualizat, în sprijinul cetățenilor care vor să se întoarcă acasă
FOTO // Speakerul Igor Grosu, în vizită la Miclești și Stețcani, Criuleni: „Oamenii își doresc să păstrăm direcția în care am pornit - spre marea familie europeană”
Vreme frumoasă, fără precipitații, prognozată de meteorologi pentru ziua de joi
Profesori din mai multe școli vor beneficia de un nou program de instruiri privind utilizarea tehnologiilor avansate
FOTO // Echipa „EuroFetele din sat”, câștigătoarea ediției din sudul țării a concursului „EU & bunicii mei”
VIDEO // Investiții de 11 milioane de lei în modernizarea drumului Filipeni-Leova, distrus de inundațiile din 2024
IGP atenționează cetățenii: „Protestele contra cost sunt ilegale și prevăd sancțiuni pentru cei care oferă sau acceptă bani”
Primarul de Iaşi, Mihai Chirica: „Proiectele comune cu Republica Moldova sunt punți de solidaritate românească”
CEC a respins înregistrarea listei candidaților la funcția de deputat din partea unui partid afiliat lui Ilan Șor
Lituania a luat măsuri fără precedent din cauza dronelor care au intrat pe teritoriul său
BUGET PLUS // Raionul Soroca va beneficia de investiții de 3,1 milioane de lei pentru modernizarea cantinelor școlare
Moldova sunt EU // Maria Cojocaru, funcționar public: „Moldova are nevoie de oameni care să creadă în ea”
CEC: Autoritățile administrației publice locale au obligația de a asigura locuri speciale de afișaj electoral
Blocul alimentar al Liceului „Onisifor Ghibu” din Orhei a fost modernizat, cu o investiție de 4 milioane de lei
Noi oportunități de instruire prin învățământul dual pentru tinerii din Republica Moldova
25 de medicamente noi vor apărea în farmaciile din țară
MAE de la Chișinău răspunde acuzațiilor lansate de Maria Zaharova: „Conducerea Federației Ruse nu are niciun drept să ofere lecții de democrație Republicii Moldova”
CSP a aprobat raportul de integritate pe numele șefului interimar al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan
Trei complete noi au fost create în cadrul Comisiei de Evaluare a judecătorilor
Meteorologii au anunțat pentru mâine Cod galben de caniculă
Examinările auto se vor desfășura şi la Soroca, în cadrul unui proiect-pilot al ASP