ro

 

Societate
08 Noiembrie, 2026 / 23:53
/ 27 Iulie, 2026

O adolescentă de 14 ani, salvată dintr-o schemă de trafic prin cerșetorie. Trei persoane, în vizorul procurorilor

O adolescentă în vârstă de 14 ani a fost salvată dintr-o schemă de trafic de copii prin cerșetorie, după ce ar fi fost adoptată ilegal în anul 2012 și ulterior obligată să cerșească în mai multe state din spațiul CSI și Uniunea Europeană. În acest caz, procurorii PCCOCS, în comun cu ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, au înaintat învinuiri a trei persoane, transmite MOLDPRES.

Potrivit procurorilor, copila ar fi fost adoptată ilegal în orașul Nisporeni, iar ulterior părinții adoptivi ar fi impus-o să cerșească în străinătate, folosind un scaun cu rotile, deși aceasta ar fi putut merge independent.

Oamenii legii au efectuat percheziții la domiciliile părinților adoptivi. În urma acțiunilor de urmărire penală, au fost ridicate mai multe obiecte și materiale care ar putea servi drept probe, inclusiv scaunul cu rotile utilizat de copilă, precum și alte documente care ar demonstra că aceasta ar fi fost obligată să cerșească în loc să meargă la școală.

Pe lângă cei doi părinți adoptivi, procurorii PCCOCS au formulat învinuiri și unei doctorițe care, potrivit anchetei, ar fi fost implicată în procesul de adopție ilegală a copilei în anul 2012.

După deconspirarea presupusei scheme de trafic de copii prin cerșetorie, adolescenta a fost încredințată unui centru de plasament din Republica Moldova, unde beneficiază de asistență și protecție.

Cauza penală este investigată de autoritățile de drept din Republica Moldova din luna ianuarie, în cooperare cu autoritățile din Timișoara și cu sprijinul agenției europene SELEC.

 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Electrocasnice fără acte vamale, în valoare de 60.000 de lei, depistate într-un automobil la Sculeni

/ Acum 1 zi

Restricții de circulație în centrul capitalei pe 7 noiembrie. Ce stradă va fi afectată

/ Acum 1 zi

Substanță vegetală suspectată a fi marijuana, descoperită în pantofii unui pasager la Leușeni

/ Acum 1 zi

Proiectul Legii farmaciei, revizuit împreună cu farmaciștii și autoritățile. Care sunt principalele prevederi ale documentului

/ Acum 1 zi

Atenție, călători! Traficul va fi suspendat temporar la punctul de trecere Stânca–Costești

/ Acum 2 zile

VIDEO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, dezminte informațiile privind revenirea forțată a diasporei în cazul instituirii stării de asediu sau război: „Acest lucru nu este prevăzut în proiect”

/ Acum 2 zile

Vreme fără precipitații esențiale, prognozată pentru zilele de odihnă. Maximele termice vor ajunge la +10°C

/ Acum 2 zile

CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă

/ Acum 2 zile

Lucrări tehnice pe barajul Stânca - Costești. Călătorii sunt îndemnați să opteze pentru alte posturi vamale

/ Acum 2 zile

VIDEO // Nouă persoane, reținute într-o schemă internațională de escrocherie cu investiții false în criptomonede

/ Acum 2 zile

Cetățenii vor putea afla ce date le-au fost accesate în urma atacului cibernetic din octombrie. AGE pregătește mecanismul

/ Acum 2 zile

Consiliul de etică al MEC solicită suspendarea concursului pentru funcția de director al unui liceu din capitală

/ Acum 2 zile

Un bărbat din Fălești, prejudiciat cu 90 000 de lei după ce a fost convins să contracteze un credit 

/ Acum 2 zile

Republica Moldova a înregistrat 69 de încălcări ale spațiului aerian de la începutul anului 2026